Nu trecuse nici un an de când Dumnezeu îi unise prin taina căsătoriei. Erau într-adevăr, o pereche potrivită. El, funcţionar la bancă. Ea, absolventa de..
C
Ce cunoastem prin credinta ?
Cand vorbim despre credinţa creştină, înţelegem că aceasta este virtutea, adică puterea prin care primim ca adevăr neandoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne..
D
De ce n-avem credinţă?
De ce n-avem credinţă? Fiindcă nu ne-am dat, nu am vrut să ne dăm nici o osteneală pentru studierea creştinismului, pentru dobândirea credinţei din auzire..
A
Ajunge doar sa crezi?
Prin dreapta credință și fapte bune, intrăm în viața veșnică Mari sunt isprăvile credinţei şi de foarte mare trebuinţă faptele bune. Fiecare din noi, creştinii..
C
Camasa Lui Hristos
Domnul Iisus Hristos nu ne-a lăsat numai o simplă învățătură, ci a întemeiat Biserica. În Ea Duhul Sfânt care suflă unde voiește (Ioan3.8), ne dă..
D
Daca nici acum, când? Dă, Doamne! Ce?
Toţi suntem păcătoşi, iar nelegiuiţii mişună pretutindeni și au umplut lumea Doamne nu mai este nici un drept, nimeni care trăieşte și lucrează conform dreptății,..
F
Fii multumit, nu te mai plange atat !
Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară, Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară, Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie..
C
Credinta
„Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului,..
D
Dumnezeu este doar al romanilor?!
Citeam deunazi intrun articol de pe Bogul lui Roncea,un distins cronicar de la „Curentu”,ca Manastirea Neamt a fost „invadata” de icoane rusofone si sunt postate..
8
80% Ortodocsi
Românii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ortodocşi. Dar s-a pus oare întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este..
A
Adică: să fii OM!
Cioran zice că „minunat e că fiecare zi ne aduce un nou motiv de a dispărea”. Îmi place să întorc pe dos aforismul lui..
„
„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”.
Când i-a chemat pe Petru şi pe Andrei să-l însoţească, Iisus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Şi această..
N
Ne mantuim „au ba”?
Cine v-a sâcâit atât cu întrebarea, cum să te mântuieşti? De parcă n-ar fi fost încă lămurită, şi noi am fi primii care trebuie să..
N
Nu cumva cerul ăsta e o ficţiune?
Comori veşnice „Adunaţi-vă vouă comori în Cer“, căci acolo nu au soarta comorilor primejduite de pe pământ. Poate că unii iarăşi au nedumeriri despre existenţa..
C
Cea mai mare nebunie
Odată, nişte oameni credincioşi stăteau de vorbă, întrebându se şi spunându-şi despre lucrurile duhovniceşti. În vorbirile lor, ajunseseră la folosul şi deşertăciunea vieţii acesteia de..
L
Lasa toate si fugi?!!
„Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci ?” (Luca 10,25). Asa Il intreba odinioara pe Domnul un invatator de lege. Acela il..
D
DESPRE NECREDINŢA UNOR OAMENI
Au fost şi vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, însă nici luptătorii nu s-au plecat, nici lupta nu a fost pierdută. Numai să citeşti la..
C
Cine ne va slobozi de rău dacă nu Tu, Tatăl nostru?
Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor? Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe..
V
Vie Imparatia Ta
Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate! Ne-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele..
D
Duhul sufla unde voieste-Sf Teofan Zavoratul
Dumnezeu să vă ajute să vă înţelepţiţi întru mântuire! Duhul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.