Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

După obisnuitul început, se zic:

CONDACELE si ICOASELE:

Condacul 1

Apărătorului credintei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mutumitoare, toti care prin ale lui întelepte învătături ne-am luminat cu credinta, si să-I cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Icosul 1

Popoarele credinciosilor cunoscând multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fărăjudecată asupra credintei noastre, cu umilintă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;

Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;

Bucură-te, îndreptătorul credintei;

Bucură-te, ajutătorul celor necăjiti;

Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;

Bucură-te, că si tu ai lucrat strălucirea credintei;

Bucură-te, că pe protivnici vitejeste i-ai gonit;

Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruintă;

Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;

Bucură-te, cel ce cu blândete primesti la tine pe cei gresiti;

Bucură-te, învătătorul dogmelor crestinesti;

Bucură-te, care cu negrăita dulceată îndreptezi pe cei nepriceputi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Desi nu avem îndestulată vrednicie si pricepere noi ticălosii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate si din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeste-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Care dintre noi păcătosii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupesti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin multimea întelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce neau cuprins, primeste cântarea aceasta:

Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;

Bucură-te, cel care fără învătătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi;

Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;

Bucură-te, comoara legii noastre cea mult pretuită;

Bucură-te, de la care si cei mai învătati legiuitori s-au povătuit;

Bucură-te, lauda arhiereiior si a dascălilor;

Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucwa-te, mustrătorul obiceiuriior celor rele ale ereticilor;

Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de întelepciune;

Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare invingător;

Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;

Bucură-te, cel ce si astăzi de la noi credinciosii nu te depărtezi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Împovărati de multe ispite, si în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiti, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, si împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Darul Duhului fiind cu tine, desi în tinerete ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânete însă

fiind cu întelepciune, ai stiut a păstori si turmele cele cuvântătoare ale credinciosilor si la Soborul cel dîntâi te-ai arătat apărător si de minuni făcător; pentru aceasta îti aducem cântarea:

Bucură-te, episcopul Trimitundei;

Bucură-te, lauda poporului celui credincios;

Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;

Bucură-te, că esti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinsi de patimi;

Bucură-te, că din primejdii mântuiesti pe cei ce aleargă la tine;

Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupesti si sufletesti;

Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;

Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;

Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat esti grabnic ajutător;

Bucură-te, doctorul cel fără de plată;

Bucură-te, nădejdea tuturor;

Bucură-te, acoperământul si scăparea noastră;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Mult-milostive părinte, primeste rugăciunea aceasta a noastră a păcătosilor, si cu obisnuita ta bunătate si milostivire mijloceste către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare si sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, si cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca si când ne-am afla chiar înaintea moastelor tale, de care bogătie suntem lipsiti, si mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această putinărugăciune si tinde nouă dreapta ta cea puternică si binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârsim cântarea aceasta:

Bucură-te, cel ce esti cu îngerii slujitor;

Bucură-te, că esti si cu oamenii cu trupul petrecător;

Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârseste minuni;

Bucură-te, că încăltămintele tale slujesc drept dovadă;

Bucură-te, odor nepretuit al ostrovului Corfu;

Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;

Bucură-te, cel ce nu cruti osteneala pentru a face bunătăti;

Bucură-te, ajutătorul celor ce stiu minunile tale;

Bucură-te, stâlp neclintit al crestinătătii;

Bucură-te, lauda patriarhiior si a cuviosilor monahi;

Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;

Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârsea;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Asa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moastele tale, cu milostivire cercetezi si vindeci toate

neputintele poporului celui binecredincios, care asteaptă ajutorul tău, îndură-te si de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, si ne izbăveste de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta:Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pentru ca să arăti marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvesti din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic si din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:

Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun ai corăbiilor celor învăluite;

Bucură-te, scăparea deznădăjduitilor înotători;

Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;

Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;

Bucură-te, că risipesti cu rugăciunea ta si furtuna;

Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;

Bucură-te, că esti tare ajutător celor de tunet spăimântati;

Bucură-te, izbăvitorul celor înfricosati de săgeata fulgerului;

Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvesti de orice primejdii;

Bucură-te, nădejdea noastră si scăparea de acum;

Bucură-te, si pentru noi păcătosii care în toate primejdiile la tine năzuim;

Bucură-te, pentru că nimeni, din câti aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 6-lea

Cinstitorule de Dumnezeu si dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, si prin sfintele si de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăveste de războiul ce ne înfricosează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiti în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca si noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleste nouă păcătosilor mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătosii a ne împărtăsi de bunătătile sufletesti si trupesti, cele făgăduite credinciosilor crestini, si să cântăm tie:

Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;

Bucură-te, cinstite slujitor al darului;

Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;

Bucură-te, mir care împrăstii toată durerea;

Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinteala patimilor celor mai cumplite;

Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;

Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundati în multe primejdii;

Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toti câti se află pe patul durerilor;

Bucură-te, că si noi păcătosii de la tine cerem ajutorul;

Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;

Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;

Bucură-te, si al celor neputinciosi tare sprijinitor;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 7-lea

O, preamilostive si mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută si-I miluieste cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle si de tot necazul care i-a cuprins, din pricina multimii păcatelor si, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridică si pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îti cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Toate puterile ceresti lăudând credinta cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem tie aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, că ai strălucit credinta prin minuni;

Bucură-te, că prin credintă ai putut face minuni;

Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;

Bucură-te, înteleptule rugător către Dumnezeu;

Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;

Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;

Bucură-te, cel ce biruiesti puterile celor fără de lege;

Bucură-te, tare ajutător al credinciosilor;

Bucură-te, tăria cetătilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;

Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;

Bucură-te, că tiranii sunt biruiti auzind de puterea credintei tale;

Bucură-te, temelia asupra căreia s-a asezat semnul crucii;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Toti ocârmuitorii binecredinciosi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor rusina, Părinte Spiridoane, fiind tu crestinătătii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea si ale noastre rugăciuni, Milostive, si ne ajută si ne izbăveste de toate nevoile, măcar ca suntem nevrednici de această dobândire si vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum si multimea

prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, si de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o astepta, risipindu-se jitnitele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm tie acestea:

Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;

Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;

Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;

Bucură-te, nădejdea cea buna a lucrătorilor de pământ;

Bucură-te, multimea celor ce seamănă cu credintă;

Bucură-te, secerisul cel îmbelsugat al semănătorilor;

Bucură-te, cămărasul cel bogat al săraciior;

Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl si dobândim;

Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;

Bucură-te, mângâierea celor cuprinsi de nevoi;

Bucură-te, lauda credinciosilor;

Bucură-te, tarină bineroditoare;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin si a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare si risipind jitnitele strângătorilor de grâu, asa si astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieste tara aceasta, dăruindu-le îmbelsugare si timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor si a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Când ai auzit pe săracul acela cerându-ti ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând sarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuintare, si l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:

Bucură-te, bogătia săracilor;

Bucură-te, ajutătorul celor lipsiti;

Bucură-te, că ai schimbat sarpele în aur;

Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;

Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos;

Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;

Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;

Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăsi în sarpe s-a prefăcut aurul;

Bucură-te, comoară neîmputinatăa a săracilor;

Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;

Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;

Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ti-a trebuit;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Asemenea săracului aceluia socotindu-ne si pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruieste-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmasilor de asupra noastră si năvălirea serpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viata aceasta si pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine nu se va înfricosa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ti-a răspuns, când ai întrebat-o si cum au fost izbăviti corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Si pentru toate minunile tale, toti îti aducem această laudă:

Bucură-te, ajutorul văduvelor;

Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor nestiute;

Bucură-te, că si cea moartă ti-a răspuns pentru credinta ta;

Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredinciosi să amutească;

Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credintă;

Bucură-te, că ai săvârsit minuni de care s-au îngrozit alesii păgânilor;

Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;

Bucură-te, că bunătătile pământului nu ti-au trebuit;

Bucură-te, că ai adunat avutiile tale în cer;

Bucură-te, că si astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;

Bucură-te, si pentru noi care multumim tie pentru câte ne dăruiesti;

Bucură-te, că pentru toate cântăm tie: „Bucură-te”

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Auzind moarta glasul tău, din mormânt ti-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; si precum cu credintă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, asa cu milostivire fă si trupurile noastre acestea lipsite de bunătăti, ca sădobândească sănătate si mântuire, pentru ca si noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare:Aliluia!

Icosul al 11-lea

Doctorul sufletelor si al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boalace avea si pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viată, întoarce si ticălosul nostru suflet cel mort de multimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, si primeste spre plată multumirea aceasta:

Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;

Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;

Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindecat;

Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;

„Bucură-te”, a zis tie împăratul Constantin;

„Bucură-te”, ti-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;

Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;

Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;

Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curătat;

„Bucură-te”, a strigat tie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;

Bucură-te, tămăduirea trupului meu;

Bucură-te, mântuirea sufletului meu;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătoruie de minuni!

Condacul al 12-lea

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău si, pentru numele tău si mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului si al pământului vindecare bolilor, sănătate si sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, asa si noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Nu ne da mortii, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că si decât dansa suntem mai păcătosi; pentru că noi, fiind cuprinsi de rusinea faptelor noastre celor ce din tinereŃe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine si a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:

Bucură-te, mărturia celor ce si-au mărturisit păcatele către tine si s-au pocăit;

Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;

Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;

Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;

Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;

Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;

Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri nestiute care aveau să fie;

Bucură-te, că multi au venit la credintă, văzând ale tale minuni;

Bucură-te, că si eu de la tine astept tămăduire;

Bucură-te, si-mi fii mijocitor pentru iertarea păcatelor mele;

Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul crestinesc;

Bucură-te, astăzi si pentru mine păcatosul si mă miluieste;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătoruie de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preabunule si întru tot lăudăte Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni si a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate si iertare de păcate, ca si noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de

trei ori)

Apoi iarăsi se zice Icosul întâi

Popoarele credinciosilor cunoscând multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fărăjudecată asupra credintei noastre, cu umilintă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;

Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;

Bucură-te, îndreptătorul credintei;

Bucură-te, ajutătorul celor necăjiti;

Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;

Bucură-te, că si tu ai lucrat strălucirea credintei;

Bucură-te, că pe protivnici vitejeste i-ai gonit;

Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruintă;

Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;

Bucură-te, cel ce cu blândete primesti la tine pe cei gresiti;

Bucură-te, învătătorul dogmelor crestinesti;

Bucură-te, care cu negrăită dulceată îndreptezi pe cei nepriceputi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

SCondacul întâi

 

Apărătorului credintei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri multumitoare, toti care prin ale lui întelepte învătături ne-am luminat cu credinta, si să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facătorule de minuni!

 

Distribuie acest acatist catre prietenii tai:

Vrei sa citesti si alte acatiste?

Alege altul din lista de acatiste

Citeste articolele recente de pe blog

Print Friendly, PDF & Email