Pilda cu talanţii este foarte cunoscută, însă prea puţin înţeleasă şi, mai ales, pre
puţin pusă şi trăită în viaţa noastră. În chipul slugilor din Evanghelie, cărora
stăpânul le-a împărţit talanţii, suntem noi, creştinii, cărora Dumnezeu ne-a
împărţit şi ne împarte mulţi şi feluriţi talanţi.
Un talant de la bunul Dumnezeu este, spre pildă, şi sănătatea omului,
mintea, priceperea.
Un talant de la Dumnezeu e şi averea omului.
Un talant de la Dumnezeu sunt apoi şi diferitele daruri ce le au unii
oameni. Unul are darul de a cânta frumos, altul are dar de a vorbi
frumos, unul are dar de a scrie în versuri, altul, de a cânta în violină sau
alt instrument etc.
Toate acestea sunt daruri primite de la Dumnezeu şi omul e dator să le pună în
slujba Domnului şi a mântuirii sufletului său. Nu tuturora li s-au dat pe o măsură
aceşti talanţi.
Unora li s-a dat numai un singur talant: sănătatea şi mintea; altora (spre pildă,
cărturarilor) li s-au dat mai mulţi talanţi. Toţi însă trebuie să „negustorească“
pentru Domnul cu aceşti talanţi şi să scoată din ei dobândă de mântuire sufletească.
O, ce lucru frumos şi, o, ce viaţă minunată ar fi în această lume când fiecare om
ar „negustori“ pentru Domnul cu talanţii ce-i are de la El! O, cum s-ar schimba înfăţişarea acestei lumi când – de la ministru, până la primarul din sat – fiecare
slujbaş şi ar da seama că slujba lui e un talant cu care trebuie „să lucreze ca
pentru Domnul“ şi să-şi dea seama înaintea Domnului despre „negustoria“
sufletească ce a făcut-o cu talantul ce i s-a dat. O, cât s-ar face de buni şi
plugarii şi toţi oamenii când toţi talanţii lor ar „negustori“ pentru Domnul!
Însă ce vedem noi azi în lume? În toate părţile vedem pe oameni risipind şi
îngropând talanţii ce-i au de la Dumnezeu. Ici, iată, un beţiv îşi îngroapă
sănătatea, mintea, averea şi sufletul. Dincolo, iată un desfrânat cum îşi
cheltuieşte talantul cel trupesc şi sufletesc. Ici, iată slujbaşul cum îşi risipeşte
talanţii, făcând cu ei nedreptăţi şi negustorind pentru diavolul; dincolo, iată pe
zgârcitul şi pe lacomul cum astupă în pământ talantul averii ce-l au de la
Dumnezeu. Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul cântării, cântă şi zbiară
noaptea prin birturi, în loc să înveţe şi să cânte cântări creştineşti. Un risipitor de
talanţi e şi cel care, cu darul de a scrie în versuri, scrie poezii aţâţătoare de
patimi rele. Muzicantul care, duminica, aţâţă lumea la joc cu meşteşugul ce-l are
în violină încă „negustoreşte“ pentru diavolul cu talantul ce-l are de la
Dumnezeu. Tot pentru diavolul negustoreşte şi cel ce are minte şi învăţătură
bună, dar foloseşte acest talant pentru a înşela pe cei mai mulţi, care sunt mai
puţin pricepuţi. O, ce risipă grozavă se face azi cu talanţii Domnului şi în popor
şi între cărturari!
Dragă cititorule! Nu uita că şi tu ai primit de la Domnul talanţi despre care va
trebui să dai seamă în Ziua Judecăţii. Tot ce ai tu, toată averea ta trupească,
lumească şi sufletească este un talant de la Dumnezeu, cu care trebuie să
„negustoreşti“ mântuire sufletească. În Ziua Judecăţii, aşa vei sta şi tu în faţa
Dreptului Judecător . Unde este
talantul ce ţi l-am dat? va întreba Tatăl Ceresc pe omul păcătos. Ce ai făcut cu
el? L-ai băut în crâşmă? L-ai cheltuit în desfrânări? Ai viclenit cu el? Ori ai
făcut nedreptate? Ori l-ai ascuns în zgârcenie?
Vai celui ce nu-şi va putea da seama în Ziua Judecăţii despre talanţii ce i-a avut
în această lume.
Şi mai este încă un talant despre care va trebui să ne dăm seama în Ziua
Judecăţii. E un talant mai scump decât toate: e Jertfa Domnului Hristos, e
Sângele Domnului. E acesta un talant ce ni se îmbie tuturor pentru a cumpăra cu
el moştenirea vieţii de veci. Ai primit tu acest talant? Şi cum l-ai folosit?
Un ogor plin de spini şi pălămidă am văzut astă-vară într-un sat. Era al unui
beţiv şi oamenii spuneau că beţivul e pe cale de a-l vinde, adică de a-l pierde
pentru băutură. Aşa e pierdută şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei ce-şi îngroapă talanţii în patimi şi plăceri lumeşti, în loc să lucreze cu ei în ogorul
mântuirii sufleteşti.
Tu, cititorule, cum foloseşti talanţii ce-i ai de la Domnul?
Un măcelar ducea un porc la tăiat…
Un măcelar ducea ieri un porc la tăiat. Şi, lucru ciudat. Îl ducea dezlegat. Avea
în buzunar câteva boabe de porumb pe care le arunca din când în când porcului
şi porcul mergea după el ca un mieluşel blând.
Văzându-l, m-am gândit în mine: iată, aşa îi duce şi diavolul pe oameni la pieire
sufletească. Nu cu puterea, ci cu înşelăciunea. Are şi satan întotdeauna la
îndemână o straiţă plină cu grăunţe de pofte şi plăceri lumeşti pe care le scutură
şi le aruncă celor pe care vrea să-i prindă în cursele lui. Vai de cei care pleacă
după aceste grăunţe! Calea lor ajunge la „măcelăria“ diavolului, la pieire
trupească şi sufletească.
Alexandru Macedon şi piratul
Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, a prins odată un pirat (hoţ de mare).
– Cu ce drept bântuieşti tu mările? l-a întrebat Alexandru Macedon.
– Cu acelaşi drept cu care bântuieşti şi tu lumea, a răspuns cu îndrăzneală
piratul. Eu jefuiesc din când în când câte o corăbioară, tu însă jefuieşti şi prădezi
împărăţii întregi; şi, cu toate astea, mie îmi zice lumea hoţ, iar ţie împărat.
În acest chip sunt şi acei oameni de azi (părinţi, învăţători, preoţi, slujbaşi etc.)
care ţin să dea altora mustrări şi sfaturi pe care ei înşişi nu le ţin. Despre aceştia
zice şi Scriptura: Deci tu, care înveţi pe alţii, pe tine nu te înveţi? Tu, care
propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi?… (Rom. 2, 21).
Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
