Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească
Domnului.
Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care
au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune
sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt,
oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi îi dau mulţumită pentru toate?
Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: ”Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost
mai bine să nu fim”.
Dumnezeu ţi-a dat viaţa ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă
fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a
înzestrat şi cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine:
nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta.
Tu spui: ”Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de
nevoi”.
Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnică fericire, rabdă.
Toată viaţa ta nu e nici cât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să
pătimeşti viaţă întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea
veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere.
Nu te uita la cele de acum, ci la cele care ţi se gătesc în viitor; îngrijeşte-te să te
faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile: toate
vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice, şi recunoştinţa nu
va înceta să se vădească pe buzele tale.
