Domnul a poruncit Bisericii Sale să prăznuiască luminat dumnezeiasca Sa arătare,
iar pe fiecare dintre noi binevoieşte a-l aduce în bucuria prăznuirii doar după ce
l-a trecut mai înainte prin judecata conştiinţei.
Prăznuind Dumnezeiasca Arătare, să ne mutăm cu gândul la locul întâmplării şi să
luăm aminte cu înţelegere la cele ce au loc acolo! Iată Vitafara! II vedeţi la mal pe
Sfântul Ioan, în strai din păr de cămilă, încins peste coapse cu curea din piele. îl
înconjoară mulţime fără număr de popor din Ierusalim, din Iudeea şi din tot ţinutul
Iordanului. Botezul Mântuitorului numai ce s-a sfârşit, şi ochii tuturor sunt aţintiţi
la Fiul Omului, Care Se ridică din apă. Ei nu mai văd nimic altceva. Voi faceţi însă
ager prin credinţă ochiul minţii voastre şi în urma lui Ioan, trecând de acestea pe
care le văd toţi, opriţi-vă privirea plină de luare-aminte asupra celor pe care nu le
vede toată lumea – cerul deschis, porumbelul care se pogora şi glasul ce s-a auzit:
Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit! (Mt. 3, 17). Să vă opriţi
privirile şi să nu vă desprindeţi luarea-aminte de această privelişte minunată!
O! Cine va da cuvântului nostru putere ca să cântăm după vrednicie slava lui
Dumnezeu, Care S-a arătat la Iordan în Trei Ipostasuri? împreună cu raiul
pierdut, şi cerurile au fost închise de dreptatea lui Dumnezeu – dar după cum nici
măcar un stăvilar trainic nu poate opri un mare potop de apă, şi tăria dreptăţii s-a
topit în cele din urmă de la focul iubirii lui Dumnezeu, şi iată că s-au deschis cerurile.
Să ne deschidem şi noi, fraţilor, toate puterile firii noastre, să-L primim
cu nesaţ pe Dumnezeu, Care S-a descoperit nouă, şi să ne desfătăm de Dânsul.
Să ne hrănim cu El toate simţurile, toate gândurile şi poftele.
Suntem cufundaţi în beznă, dar iată aici lumină îmbelşugată. Suntem loviţi de o
tristă dezbinare atât faţă de cer, cât şi faţă de noi înşine, dar iată aici împăcare
atotînviorătoare. Suntem istoviţi de neputinţă, dar iată aici izvor nesecat al puterilor
de tot felul!
Aşadar, precum după îndelunga întunecime a nopţii toată făptura însetează de
lumină şi năzuieşte cu dorire să primească cele dintâi raze ale soarelui ce răsare,
aşa şi noi, aţintind la Dumnezeiasca Arătare ochiul luminat de credinţă al minţii,
să primim cu poftă razele aducătoare de veselie ale dumnezeieştii rânduieli a
mântuirii noastre, pe care le trimite cuvântul cel milostiv al lui Dumnezeu-Tatăl,
şi să ne îndulcim de ele.
Precum făptura zgribulită de frigul iernii întâmpină cu lăcomie primăvara, ce rupe
legăturile gerului, şi primeşte din nou o înviorare plină de armonie, aşa şi noi să
primim cu inimă înviorată de nădejdea mântuirii împăcarea care răsare în
Domnul Cel botezat, şi să ne îndulcim de ea!
Precum în vremea arşiţei verii pământul însetat soarbe cu toate gurile sale ploaia
care se pogoară la el din cer, aşa şi noi să primim cu toată dorirea sufletului
puterile de tot felul, care sunt gata să se reverse asupra noastră de la Duhul, Ce
Se pogoară în chip de porumbel, şi să ne îndulcim de aceasta!
Dar de ce să ne poftim pe noi înşine la aceasta? Căci doar n-am fost aduşi deja cu
toţii în toată iconomia mântuirii, şi ca atare n-ar trebui să fie toţi şi luminaţi, şi
împăcaţi, şi învioraţi? Ce bine ar fi fost însă să fie aşa! Cândva, pomenind de Ioan
Botezătorul, Domnul le-a zis iudeilor cu dojană: „El era făclie, care arde şi
luminează, iar vouă vi s-a făcut de căutarea altor plăceri în ceasul când a
luminat el”. Iată că an de an în Sfânta Sa Biserică Domnul trimite şi asupra
noastră lumina Dumnezeieştii Sale Arătări de la Iordan, din vremea lui Ioan.
Oare nu El ne spune prin aceasta: „Iată unde este lumina care arde şi luminează!”?
Aveţi grijă, deci, să nu vi se facă poftă de altceva decât de a vă bucura în ceasul
când luminează El.
Luaţi seama, dar, fraţilor, căci cu primejdie umblaţi! Oare chemările amăgitoare ale
vrăjmaşilor mântuirii noastre nu ne înşeală uneori auzul?
înţelepciunea cea deşartă şi mincinoasă îmbie: „Veniţi la mine, la mine este
lumina” – însă la ea nu este lumina, ci numai o nălucă a luminii, şi cei care o
ascultă numesc lumina întuneric şi întunericul – lumină.
Lumea cheamă: „veniţi la mine, eu vă voi da pace!” – însă la ea nu este pace, ci o
nălucă a păcii, şi cei care se lasă momiţi de ea, descoperind-o târziu, o osândesc
mustrător, zicând: „Pace! Pace! Şi unde este pacea?”
Stăpânitorul acestei lumi făgăduieşte lărgime, şi viaţă, şi putere, şi îndestulare –
însă la el nu e nici putere, nici libertate, nici îndestulare, ci numai o nălucă a
acestora, şi cei amăgiţi de el au doar nume că sunt vii, liberi şi îndestulaţi, însă de
fapt sunt robi căldicei, chinuiţi de lipsuri.
Grăbiţi-vă, fraţilor, să căpătaţi deprinderea de a deosebi toate acestea în lumina
Dumnezeieştii Arătări, şi nu vă lăsaţi atraşi de ceea ce doar se numeşte lumină,
şi pace, şi putere, însă de fapt nu este, ci mai vârtos năzuiţi spre Cel care este
calea, adevărul şi viaţa, dreptatea şi sfinţirea şi izbăvirea!
Aproape că am ajuns, iată, la judecarea şi osândirea de sine. Asta şi vrea Domnul.
Bisericii i-a poruncit să prăznuiască luminat Dumnezeiasca Sa Arătare, iar pe
fiecare dintre noi binevoieşte să îl aducă în bucuria prăznuirii numai după ce 1-a
trecut prin judecata conştiinţei. Cine a gustat din darurile datorită cărora
prăznuieşte Biserica, acela se bucură, iar cine nu a gustat, să guste mai înainte, şi se
va bucura.
Amin!
