Stăpânul sărbătorii s-a asigurat de două ori că oaspeţii săi au primit invitaţiile.
trimis două invitaţii fiecăruia: prima a fost spunând fiecăruia în parte că este
invitat; a doua, în ziua cinei mari, anunţând că totul este pregătit: “Veniţi, că
iată toate sunt gata.”
“Veniţi!” Evanghelia nu este atât o poruncă, ci mai degrabă o
propunere; nu atât o cerinţă cât un dar – o invitaţie la a lua parte la
bucuria incredibilă a Împărăţiei.
“Veniţi!” Dumnezeu vă aşteaptă! El este gata să îi primească pe săraci,
pe orbi, pe şchiopi. El este pregătit pentru toţi cei care şi-au trăit
existenţa pe autostrăzile dar şi pe străduţele vieţii. El îi invită pe toţi:
“Veniţi, că iată toate sunt gata.”
Aşa cum un păstor îşi caută oaia pierdută, aşa cum un om se apleacă în
genunchi să caute o monedă rătăcită, aşa cum un părinte aşteaptă ca fiul să i se
întoarcă din nou acasă, aşa şi Dumnezeu mereu caută, cheamă, invită.
“Veniţi, că iată toate sunt gata.”
Veniţi voi cei care căutaţi sensul vieţii.
Veniţi voi cei înfometaţi şi însetaţi de dreptate.
Veniţi voi cei apăsaţi de greutatea păcatului şi a vinovăţiei.
Veniţi voi care sunteţi îngrijoraţi şi temători.
Veniţi voi cei care jeliţi.
Veniţi voi cei care căutaţi pacea şi împlinirea.
Veniţi “căci masa este bogată. Bucate regeşti sunt. Viţelul este gras.
Nimeni să nu fie flămând. … Bucuraţi-vă de bogăţia de bunătăţi. …
Nimeni să nu mai plângă pentru că a căzut din nou şi din nou; pentru că iertarea s-a ridicat din mormânt. Nimeni să nu se mai teamă de
moarte; de moarte ne-a eliberat Mântuitorul.” (Rugăciunea pascală a
Sfântului Ioan Gură de Aur)
Religia lui “vino”
Dr. Karen Homey, faimosul psihiatru, vorbea despre “tirania lui „trebuie‟”.
Trebuie să fac aceasta. Trebuie să fac cealaltă. Dacă punem prea mulţi “trebuie”
pe umerii unei persoane, îl putem îmbolnăvi emoţional. Există mulţi oameni
care consideră creştinismul o astfel de religie tiranică, a lui “trebuie”. Pentru ei,
creştinismul nu este altceva decât o serie de porunci. Nu trebuie să faci aceasta.
Nu trebuie să faci cealaltă.
Dar creştinismul nu este în primul rând sau cel mai mult o religie a lui “trebuie”.
Este în primul rând şi cel mai mult o religie a lui “vino”. Marea putere a lui
Hristos nu stă în “Să nu faci” ci în acest “Vino la mine”. Vino să fii umplut cu
Duhul Sfânt. Vino să fii umplut cu puterea prezenţei lui Dumnezeu. Dacă
venim, la El, atunci trebuie să facem cu siguranţă unele lucruri, dar nu pentru că
“trebuie” să le facem, ci pentru că ne face plăcere să le facem ca expresie a
iubirii noastre pentru Iisus.
Comentând acest cuvânt, “vino”, şi în special cuvintele lui Iisus “veniţi la mine
toţi cei trudiţi”, Sfântul Ioan Gură de Aur scria aceste cuvinte preţioase:
“Invitaţia sa este una din bunătate. Bunătatea ei este dincolo de orice
imaginaţie.” „Veniţi la mine toţi‟, nu doar stăpânii ci şi cei stăpâniţi, nu doar
bogaţii, ci şi săracii, nu doar cei liberi, ci şi sclavii, nu doar bărbaţii, ci şi
femeile, nu doar cei tineri, ci şi cei bătrâni, nu doar cei întregi la trup, ci şi cei
mutilaţi, voi toţi. El spune: veniţi! El nu face diferenţă între sclav şi liber, nici
între bogat şi sărac, ci toate aceste inegalităţi le pune deoparte. „Veniţi‟, spune
El, „toţi cei trudiţi şi apăsaţi!‟ Şi priviţi pe cine îi cheamă! Pe cei care şi-au
petrecut viaţa încălcând legea, pe cei apăsaţi de păcate, pe cei care nu îşi mai
pot ţine capul sus, pe cei plini de ruşine, pe cei care nu mai pot vorbi. Şi de ce
îi cheamă? Nu pentru a-i lua la rost sau pentru a-i judeca. De ce atunci?
Pentru a le uşura durerea, pentru a le lua poverile apăsătoare.”
El a venit!
Când Iisus spune “Vino”, nu stă în vârful unei scări lungi şi înalte, ce ajunge în
ceruri, de unde ne face semn să începem să urcăm treptele. El însuşi coboară
treptele pentru a sta cot la cot cu noi. El a venit între noi. “Pentru noi şi pentru
a noastră mântuire s-a coborât din ceruri şi s-a întrupat de la Spiritul Sfânt şi
din Maria Fecioară s-a făcut om” (Crezul nicean). “Ea l-a născut pe Fiul ei şi
l-a înfăşat în haine şi l-a aşezat în iesle.” El a venit, s-a născut într-un grajd. A
venit şi a murit pe cruce. A venit să pregătească pentru noi banchetul mântuirii.
Iar acum – astăzi – îşi trimite slujitorii să ne comunice invitaţia sa: “Vino, că
iată toate sunt gata.”
În loc să fie acceptată, această preţioasă invitaţie este respinsă. “Ţarină am
cumpărat… Cinci perechi de boi am cumpărat… Femeie mi-am luat… nu pot
veni.” Acesta a fost răspunsul. Nu acelaşi răspuns îl dăm şi astăzi? Marea
noastră tragedie este că sfârşim prin a accepta invitaţiile greşite. Pierdem
banchetul, viaţa abundentă în Hristos, pentru ceva mai mic, mai trecător. Şi
Iisus plânge: “Ierusalime, Ierusalime… de câte ori am voit să adun pe fiii tăi,
după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit” (Matei 23,37).
“Vino, că iată toate sunt gata.” “Dar”, obiectezi tu, “nu sunt demn să vin.
Hainele mele nu sunt pe măsura evenimentului. Şi nici nu aş şti cum să mă
comport în palatul Stăpânului.” Nu pricepem că nu contează. Invitaţia este
adresată tuturor: celor care trăiesc pe străzi, celor care locuiesc în case din
cartoane, precum şi celor ce stau în vile de lux. Vino! Vestea bună este că nu
trebuie să fii perfect pentru ca să accepţi invitaţia. Vino aşa cum eşti – cu
toate păcatele şi durerile tale, cu slăbiciunile şi eşecurile tale, cu problemele şi
cu neliniştile tale. Vino la singurul care poate să te ierte şi să te vindece.
“Vino, că iată toate sunt gata.” Zece leproşi au venit… şi au fost vindecaţi. Un
orb a venit… şi şi-a recâştigat vederea. Un olog a venit… şi l-a însănătoşit.
Păcătoşi au venit… şi au fost iertaţi. Mort… şi a fost adus la viaţă. “Pe cel ce
vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6,37).
“Vino, că iată toate sunt gata.” A veni la Iisus este un drum al vieţii. Începe cu
botezul. Presupune zi de zi încredinţare, căinţă, ascultare, veneraţie, rugăciune,
lectură biblică şi Împărtăşanie. Presupune a merge zilnic alături de Iisus. Nu
înseamnă doar “vino!” ci şi “mergi!” Mergi în lume şi fii discipolul meu. Fii
slujitor Mie. Fii lumină. Fii sare.” Nimeni nu va cunoaşte vreodată strălucirea
banchetului, bunătatea mâncării sau bucuria de a lua parte la această minunată
fraternitate, dacă nu lăsăm deoparte scuzele şi dacă nu îndrăznim să acceptăm
invitaţia. Vino la El şi fii sigur că în ultima zi El te va primi cu un mare
“VINO!”: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii.”
Rugăciune
Doamne, vin. Fără scuze. Fără alibiuri. Ştiu că nu sunt demn. Vin de pe străzi.
Fără tine am trăit ca un orb, ca un olog. Vin la Tine înfometat şi însetat. Vin să
îmi dai hrană la acest ospăţ. Amin.
