Sfântul Maxim, mărturisitorul
Tâlcuire duhovnicească a cuvintelor: „De fuge în Egipt, fugi împreună cu El din
toată inima; căci bine este să fugi împreună cu Hristos când e prigonit. De
întârzie în Egipt, cheamă-L din Egipt, unde se aduce bună închinare” (Din
aceeaşi Cuvântare la Teofanie, cap. 18, P.G. 36, 332).
Socotesc că nu ajunge să ştim că Domnul a fugit în Egipt, mai trebuie să ştim, în
consecinţă, că a fugit prigonit de cineva. Deci nu fuge Domnul simplu în Egipt, ci
prigonit de Irod, care împărăţea atunci în Iudeea. Iar Irod, cum se spune, se
tâlcuieşte „patimă” sau „cel de piele” sau „fire”. Iar Egiptul are şi el multe
înţelesuri, după modurile de contemplaţie. Uneori înseamnă lumea de acum, alteori
trupul, uneori păcatul, alteori neştiinţa, alteori iarăşi necăjirea. Mai ales în înţelesul
acesta trebuie să luăm acum fuga Domnului în Egipt. Bine este deci să fugim în
Egipt împreună cu Hristos, adică cu raţiunea dumnezeiască, cea cunoscătoare, din
noi, prigonită din pricina prunciei pentru noi, cei prunci încă în ea, de către cugetul
pământesc ce stăpâneşte şi împărăteşte încă asupra noastră prin mişcările pătimaşe
ale trupului.
Să fugim adică în starea de suferire a greutăţilor prin făptuire, până ce ni se va vesti
prin nepătimire moartea celor ce caută sufletul atotdumnezeieştii raţiuni aflate în
noi în stare de pruncie, adică moartea celor ce vor să omoare viaţa noastră cea
greutăţile şi strâmtorările făptuirii, se retrage şi şarpele, fiind mortificat cu
desăvârşire şi ne mai lăsând nici urmă din tirania de mai înainte.
Astfel, cei ce au dobândit libertatea pot striga prin Hristos încă înainte de învierea cea de obşte, din pricina învierii de bunăvoie a libertăţii ce s-a ivit în ei: „Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde îţi este, iadule, biruinţa?” (I Cor., 15, 55).
E vorba de plăcerea
trupului şi de rătăcirea din neştiinţă a sufletului împreunat cu plăcerea aceea. Căci
atotsceleratul diavol, stăpânind prin acelea firea omenească, înţepa fără cruţare cu
acul plăcerii firea oamenilor şi o trăgea, plin de pizmă, cu arcanul înşelăciunii spre
pieire.
