Cum se face oare că tocmai preotul, care avea lumina Scripturilor sfinte sub
ochi şi cunoştea Legea pe degete să treacă pe alăturea şi să ocolească nepăsător
pe cel care se lupta cu moartea?! Fără să mă gândesc însă prea mult, îmi răsare
repede în minte răspunsul adevărat la această întrebare.
E o lipsă mare în sufletul unui om, care deşi cunoaşte binele, totuşi nu-l
săvârşeşte. Nu e de ajuns numai să cunoşti, deoarece ştiinţa nu are puterea de a te
hotărî să-ţi împlineşti datoriile cele mai sfinte ale vieţii tale. Preotul nostru avea
destulă ştiinţă, dar ce folos?!… n-avea conştiinţă. Iată beteşugul cel mare, nu
numai al preotului din pildă, ci şi al nostru, al multora…Nu-ţi foloseşte la nimic
ştiinţa ta, dacă nu se revarsă în fapte bune.
Ştiinţa fără fapte este ca norul fără
ploaie, ca floarea zugrăvită fără miros şi ca lăudărosul care are totdeauna gura plină
şi mâna goală. Ştiinţa noastră în cele ale credinţei trebuie nutrită şi dovedită cu
fapte corespunzătoare. Ea trebuie trăită, dacă vrem să nu cădem în aceeaşi
vinovăţie cu preotul din pildă aşa cum a căzut şi levitul, care deşi s-a apropiat, şi-a
aţintit privirile spre cel care se zbătea pe moarte, totuşi nu s-a înduioşat şi a trecut
„pe alăturea“.
Să ne asemănăm samarineanului, care, apropiindu-se de cel
nefericit, i s-a făcut milă de dânsul şi i-a dat ajutorul său fără să stea mult pe
gânduri.
Ar fi putut să se fi întrebat mai întâi dacă e Evreu sau Samarinean cel care
avea nevoie de ajutorul său, dacă meseria şi sarcina lui îi îngăduire să-şi piardă o
parte din vremea lui preţioasă; dacă sunt sau nu tâlhari prin vecinătate; dacă acela suferă sau nu de vreo boală molipsitoare.
Nici una din aceste întrebări nu-i nelinişteşte fiinţa lui. El îşi dă serviciile sale fără nici o tocmeală şi în chip necondiţionat. Tâlharii nu avuseseră pe Dumnezeu nici înaintea ochilor nici în inimi; preotul şi levitul avuseseră pe Dumnezeu sub ochi pe paginile bătrâne şi sfinte ale Legii, dar nu-l avuseseră în inimă; Samarineanul, cu cât Îl avusese mai puţin pe Dumnezeu sub ochi, cu atât mai mult Îl avu în inima sa.
Preot prof. dr. Marin Ionescu – Duminica a XXV-a după Rusalii
