Exemplul Maicii Domnului, a Fecioarei care naște Pruncul în condițiile știute, făcând ale firii și depășind-o în același timp, reprezintă punctul zero al feminității restaurate. Noua Evă, în oglindă asimetrică, evident, cu Fiul ei, Noul Adam, repune în drepturi femeia ca făptură, ca existență complementară, împlinită însă cu mai multe jumătăți: cu bărbatul vieții ei, cu ascetismul hierogamic, cu celibatul.
Nicio cale nu este mai puțin demnă de respect, așa cum niciun eșec de condamnat feroce: nici divorțul, frecvent din pricini amestecate, nici scufia monahală dată pe pălărie și nici singurătatea aparent infertilă. Toate sunt înainte sau după matrimoniu, oricât de târziu sau de scurt ar fi sau indiferent de faptul că nu se va consuma niciodată în propria ta viață.
În consecință, tendința misogină a multor bărbați inclusiv sau mai ales din Biserică, tributari unor prevederi veterotestamentare care fac din dovada vitalității confirmări ale „necurăției”, este, la urma urmelor, expresia neputinței împlinirii, proba nematurizării și a masculinității deviate sau, în cel mai bun caz, confuze sau amânate.
Un bărbat teafăr nu are cum să nu iubească femeia, atent la scăderile reciproce, iar asta nu este o dictatură a genului, ci un cadou al naturii noastre hărăzite de Dumnezeu să aibă bucurii plenare, în trup și în duh, exact ca în Împărăția Cerurilor care va să vină și care nu va fi populată de stafii, ci, precum vedem în fresca de la Voroneț, cu trupurile readuse la noua existență.
Cu atât mai demn de respect sfios este actul de curaj, de eroism și de jertfă a celui sau a celei care, prin castitate, se împlinește dincolo de fire, marianic de-a dreptul. Monahismul nu este, în această logică duhovnicească, neputință sau nebunie, ci o cale egală în virtute cu cea a căsătoriei. Și invers. Nu-i deloc întâmplător că limbajul mistic este accentuat nupțial.
Profesor, preot și tată de familie, cred ferm, pe bază de „dovezi”, că viața de familie este locul hristic prin excelență, întărit, iar nu contrazis de atleții și curajoasele renunțării și înnobilării pe alte cărări de munte ale urcușului omenesc.
Contrar percepției gnostice din primele secole creștine, Biserica lui Hristos nu marginalizează, nu ignoră și nici nu contrazice rânduiala prin care structuri emoționale, modele cognitive, coduri de exprimare și manifestări comportamentale atât de diferite se topesc în noul aliaj al generației care duce specia mai departe.
Că între bărbat și femeie pot apărea conflicte, neînțelegeri, fluvii de lacrimi și mări de amărăciune, asta nu face decât să arate cât de minunată este, de fapt, simbioza. Metafora unicului trup nu este deloc gratuită: doar fiind cu celălalt/cealaltă, prin Taina Unirii, cum se numește etimologic, respirație în respirație, celulă în celulă, sărut prin sărut, îmbrățișare, poți avea o sugestie a ceea ce este unirea cu Dumnezeu. Care iubește, nu chinuie și nici nu dictează. Este pricina pentru care, la alegerea de a fi ales a celuilalt/celeilalte este esențială, dincolo de atracția fizică, irepresabilă și mistuitoare, credința, meta-fizica unui ideal care, cu anii, te face din ghem de carne glob de lumină.
Literatura și creația largă a spiritului omenesc o dovedesc: cuvântul cel mai des folosit este iubirea. Ea dă tonul, este apa fără de care cărămida nu ia formă, cuvântul nu se așterne pe hârtie, iar zâmbetul celor mici nu înseninează diminețile. Ea este și atunci când regreți, reproșezi, judeci, cum nelipsită este și când exprimi bucuria și gratitudinea. Iubirea chiar este liantul între extreme, chimia și idealul.
Doar cine a făcut această experiență, în cuplu și familie sau în obște și rugăciune poate depune o mărturie curată nu doar despre Maica Domnului, ci mai ales despre Biserica Fiului ei.
Altminteri, dusă de nas, amăgită, înșelată în așteptări, ea, Maria, nu mai poate patrona micimea, desfrâul și nesimțirea.
Înainte ca Dreptul Judecător să își arate asprimea, „masculină” cum ar veni, Maica Domnului își retrage mângâierea. Iar dacă de primul ne este teamă, de a doua ar trebui să ne fie rușine.
Iubitoare și sus să avem inimile!
Pr Radu Preda
Sursa : https://www.facebook.com/radu.preda.581
