A 13-a Duminică după Rusalii, a lucrătorilor celor răi, ne pune în față, precum în alte ocazii, oglinda.
Traducând sumar parabola, Creatorul întemeiază/sădește lumea, reprezentată sugestiv de vița de vie – ce temă simbolică de mare forță! –, dând-o în lucrare oamenilor printr-un decomodat cinstit, aceștia folosind așadar Creația, celebrată acum două zile, cu condiția de a nu o distruge cu bună știință.
Evident, în logica eshatologică, a ultimelor lucruri, însăși lumea creată are un termen final, epuizându-se prin transfigurare, un proces al cărui început îl știm dar al cărui capăt rămâne pe bună dreptate neprecizat, umanitatea nefiind într-o cursă contra cronometru, ci pe un drum, pe o cale care se întinde atâta vreme cât este necesar. Inclusiv la nivel biografic, cum știm din exemplul inclusiv al Sfinților, nimic nu este nici câștigat definitiv și nici pierdut iremediabil până pe buza morții.
Altfel spus, Dumnezeu nu ne mână de la spate și nu ne menține ritmul de marș prin false apocaliptisme, strigăte la megafon sau profeții deprimante, prin isterie și populism, calistrându-ne. Mai ales în Creștinism, realismul duhovnicesc cuprinde în definiția lui multă răbdare, așteptare lucrătoare și empatie adâncă, pe măsura Întrupării, la polul opus complicității sau cârdășiei.
Revenind la parabolă, în momentele fixate pentru a returna o parte din foloasele viei, pusă la dispoziție pe gratis, noi avem tendința să evităm plata, să împărțim minimal câștigul, să dăruim din roade. De fapt, jertfa, religios vorbind, inclusiv înainte de Hristos, este tocmai expresia capacității de a da de la tine ceea ce, de fapt, nu este al tău, dar care, ajungând la tine prin muncă, se cere repus parțial în circuitul mai larg, pe cât dăruiești, cum știm din formula inspirată a lui Steinhardt, cu atât primind mai mult, în exces chiar.
Am putea de aceea spune că parabola aceasta este despre credința noastră și… fondurile europene. Așa cum în raport cu „Dumnezeul” de la Bruxelles ne comportăm acomodant, una spunând, semnând sau promițând și al implementând, realizând și raportând, tot astfel, la virgulă, facem și în raport cu generozitatea, încrederea și onestitatea Stăpânului ceresc.
Altfel decât El, care ne insuflă viață, noi recurgem la crimă, la aparenta și drăceasca „soluție” a eliminării riscului, pericolului sau amenințării. Iar crima, cum citim în pericopă, este nemijlocit legată de surplus, de câștigul cât mai mare, pe care pentru nimic și nimeni în lume nu suntem gata să îl diminuăm. În răspăr cu iubirea Lui totală, ne comportăm totalitar, adică provocând paguba cea mai mare cu putință.
Cum fixează în scris Matei cuvintele Mântuitorului, la revenirea Proprietarului de drept, la monitorizarea de la fața locului urmată de actul de predare-primire, cei care au dorit să îl înșele pe Domnul, să Îl facă, precum câștigătorii de proiecte și contractanții aferenți, „din hârtii”, constată cu spaimă că eludarea elementului central, structural, cel care ține întreg mecanismul în funcțiune, piatra din capul unghiului, se întoarce asupra lor cu efect de bumerang. „De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.”
Cumplită perspectivă care, luată în serios, ar trebui să ne vindece de tentația speculei și a șmecheriei în chestiunile materiale și sufletești deopotrivă, să ne elibereze de povara compromisurilor de dragul banilor și de nemulțumirea legitimă a celor care, chipuri ale lui Dumnezeu la rândul lor, se simt și chiar sunt furați, deposedați, pauperizați.
Cu alte cuvinte, cel puțin în raporturile de credință, altfel decât în proiectele cu fonduri europene sau în relația cu ANAF-ul, metoda sigură, verificată tot de Sfinți, este toleranța zero față de evaziune. Asta da luptă anti-curuptibilitate! Or, pentru a o duce la capăt chiar trebuie să punem în aplicare îndemnul
Sus să avem inimile!
Pr Radu Preda
Sursa :https://www.facebook.com/radu.preda.581
