Nu cer nimic altceva de la Tine, Iubitorule de oameni, decât ceea ce cerea măr-turisindu-se tâlharul cel mai înainte de mine.

Aşadar, precum spre tâlharul acela, aşa şi spre mine, tâlharul, arată minunata Ta mi­lostivire şi iubire de oameni.

Primeşte acest suspin al meu de pe patul morţii şi precum i-ai primit pe cei din al unsprezecelea ceas, care n-au făcut nimic vrednic, aşa primeşte-mă şi pe mine, cel ce mă înec în lacrimile me­le cele puţine şi mă curăţesc cu ele.

Dă-mi mie iertare, pentru că nu-ţi cer altceva, căci nu mă lasă vremea, fiindcă pânditorii cei de prin peşteri s-au apropiat.

Ci să nu stai împotrivă, nici să-mi iei seama cu de-amănuntul, că nu vei afla întru mine ceva bun.

Iată, m-au cuprins fărădelegile şi rău am ajuns către amurgul vieţii.

Nesocotite sunt datoriile mele.

Dar, precum ai primit suspinarea cea amară a lui Petru, primeşte-o şi pe a mea, Iubitorul de oameni, vărsând aceste lacrimi peste zapisul păcatelor mele şi şterge cu buretele mi­lostivirii Tale greşelile mele cele neasemănate.

Amin.

(extrase din: “Apostazia şi Antihristul. După învăţăturile Sfinţilor Părinţi”, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constanţa, 2008)