„Pom de Crăciun”, „bomboane de pom” sau „instațație pentru pom” sunt cuvinte pe care le auzim foarte des în aceste zile. Sunt – putem spune – un fel de numitor-comun al acestei perioade.
În lumea satului românesc, expresia „pom de Crăciun” se identifică perfect cu bradul, iar bradul împodobit purta, mai demult, titulatura de „Pomul vieții”.
În conștiința și evlavia străbunilor noștri, se pare că bradul de Crăciun era o imagine a Pomului Vieții, aflat în Raiul pe care protopărinții noștri, Adam și Eva, l-au pierdut prin neascultare.
De asemenea, fructele și dulciurile care se găseau rar odinioară și pe care copiii cuminți le așezau cu sfială în brad, reprezentau bunătățile de care cei dintâi oameni se bucurau în Rai, aflându-se în comuniune deplină cu Dumnezeu-Creatorul tuturor.
Ne întrebăm, poate, de unde s-a născut această asociere?
Ei bine, se pare că în Evul Mediu, perioadă a istoriei în care cei mai mulți dintre oameni nu știau să scrie sau să citească, propovăduirea Sfintei Evenghelii se făcea prin mici scenete sau jocuri de rol.
Dintre toate acestea, piesa care prezenta catehumenilor istoria mântuirii noastre prin Întruparea lui Hristos începea cu alungarea din Rai a lui Adam și a Evei, și se juca de obicei în timpul iernii. Pentru că, din cauza temperaturii, nu era posibil să pună în scenă și pomul cu mere, s-a găsit imediat o alternativă: în loc de pomul fructifer se folosea bradul, care era permanent verde, iar de crengile acestuia se atârnau mere de diferite soiuri și culori.
În sens duhovnicesc, o interpretare aparte, demnă de amintit în cadrul acestor rânduri, îi aparține teologului și mitropolitului grec Ierótheos Vlachos de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, care preciza într-una dintre scrierile sale spunea că bradul de Crăciun este strâns legat de profeția Proorocului Isaia care a spus: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (Isaia 11, 1)”.
„Sfântul Cosma Melodul – notează IPS Ierótheos – se referea la această profeție când a scris despre Hristos ca despre floarea care s-a ridicat din tulpina Fecioarei și din rădăcina lui Iesei. Rădăcina este Iesei, tatăl Prorocului David, toiagul este Regele David, floarea care a ieșit din rădăcină și din toiag este Născătoarea de Dumnezeu. Iar fructul născut de floare este Hristos. Sfânta Scriptură ne prezintă aceasta într-un chip atât de minunat. Așadar, bradul de Crăciun ne poate aminte de arborele genealogic al lui Hristos ca om, de dragostea lui Dumnezeu”.
Tot bradul de Crăciun ar trebui să ne amintească faptul că, dacă Hristos este Pomul Vieții, nimeni dintre noi, cei care ne-am botezat în numele lui Hristos, nu își poate împlini scopul vieții pe acest pământ și nu poate înainta pe calea desăvârșirii și a despătimirii dacă nu gustă din acest Pom care ne aduce sfinţire, luminare şi viaţă veşnică, după cuvintele Domnului: „Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
Sursa : Bizanticons.art
