duminica a XXIII a

Lectura evanghelică din această Duminică, a 23-a după Rusalii, ne confruntă – cum altfel?! – cu o situație năucitoare, tulburătoare. Am zăbovit deja asupra ei, dar revin. Pricina esențială rezidă în faptul de a fi constatat cum anumite tipare, dincolo de timp și de geografie, se întâlnesc abundent și azi, aici. Așadar, pe scurt ca de obicei, scena relatată de Luca este arhicunoscută: în ținutul Gherghesenilor, de prin preajma orașului Gadara, actual în Iordania, Domnul este acostat de un nebun scăpat de la centrul de profil: gol, cu plete lungi și unghii încovoiate, bântuind printre morminte precum un chelner beat între mese.

La prima vedere, încă un caz trist alături de altele deja menționate în Evanghelii, dacă nu s-ar fi ridicat, ca din culise, o voce bizară, terifiantă, de ventriloc: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!” Cel care luase în posesie, întunecându-i mințile, nefericitul cu chip uman se apucă să clameze la rândul lui că este chinuit. Demon plângăcios, dar știind ca nimeni altul cu Cine are de-a face!

Pe cât de puternic, aparent, pe atât de fragil, de smiorcăit se dovedește, la propriu, când dă nas în nas cu Hristos. Acesta îl întreabă profesoral: în ce clasă ești? Textual: “Care-ți este numele?”. Pușlamaua răspunde cu repeziciunea timidului: Seminarul Teologic din… ups, pardon!, “legiune”. Îndatoritor, Luca ne ajută să înțelegem argoul, “căci demoni mulți intraseră în el”. Adică pezevenghiul se prezintă prin apartenența la grup: a lu’ Cămătaru, Spoitoru, Pătrunjel, în moldovenește Adomniței, Aioanei etc. În consecință, se trece de la singular la plural: “Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc.” El tocmai asta face, scurtând brutal povestea. Apoi, tot cum știm, porcii se aruncă în mare, iar crescătorii reclamă pierderea la Agenția de Plăți și, cum polițiștii din comună erau cu mașina pe butuci, așteptând BMW-ul promis, Îl roagă să părăsească zona, să degajeze, înainte de a mai produce și alte pagube. Iar El pleacă.

Nefericitul de la început, acum redat firii, ridicându-se din somnul rațiunii, “îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.” Dacă alte dăți, cum am citit/auzit, Domnul roagă discreție, iar în altele beneficiarii Îi arată pur și simplu spatele, de parcă El ar fi fost obligat să îi asiste social, să îi vindece, de data aceasta rugămintea de a mărturisi este expresă. Își spunea că poate măcar astfel cei din zonă și nu numai ar fi fost puși pe gânduri, ar fi cumpănit și ar fi căutat un rost mai adânc, tainic, celor petrecute.

Acum, să vedem cât de traductibilă este chestiunea îndrăcirii, mai ales plecând de la faptul că pentru mulți contemporani răul personalizat nu (prea) există, în timp ce alții îl văd în exces. Între “gândirea pozitivă”, energii benefice și alte tehnici de karate spirituale de autoapărare și multiplele dezlegări, citiri, purificări și sfințiri – plaja este largă și lungă. Textele filocalice sunt pline de referințe la lucrarea demonică, luptele uneori corp la corp, ca în junglă, între un Avvă și ispititor părând pe bună dreptate unui om recent în cel mai bun caz metaforice, simbolice, dacă nu plăsmuiri nițel primitive.

Nu, din păcate, nu sunt metaforice.

Dimpotrivă.

Pentru un început de înțelegere, să ne uităm la cei care, vorba lui Țuțea, sunt posedați de certitudini. Dincolo de fake news, oamenii care confundă proiecția cu realitatea, mimând vizionarismul și realismul deopotrivă, sunt nu doar nebuni, ci de-a dreptul criminali. Concret, să tot vorbești despre “operațiune specială”, om politic, și să deplângi lipsa de unitate a lumii ruse, invocând Sfinții să ghideze dronele, lider spiritual fiind, asta nu poate fi încadrabilă decât în dreptul posedării.

Cum tot posedați sunt și cei care, la fel, neagă consecvent evidența, legea naturii, bătându-ne și secându-ne la cap cu genul, cu că care este mai bărbat și cine mai femeie și invers, încrucișat și suprapus. Sau cei care, de dragul aerului curat și a perpetuării unor veverițe simpatice nu au în același timp niciun dubiu legat de poluarea masivă a minții, a sufletului. Exemplele pot continua, inclusiv din istoria recentă și îndepărtată.

Luarea sufletelor în posesie, cum ne spun cuvintele, este un furt de personalitate: încetăm să mai fim voluntar noi înșine și ajungem în insectarul altora. Existențe plagiate. Ne sunt suspendate drepturile, dirijate emoțiile, porționate și limitate nevoile.

Ajunși în posesia cuiva, sfârșim prin a fi de nerecunoscut, niciun indiciu, măcar o bucată de ștofă, trădând cine am fost cândva.

Oameni ai străzii, dormind sub podurile intereselor și căutând în tomberoanele prosperității cinice, umblăm la rândul nostru printre mormintele depozitare ale unor destine consumate deja dar care, la un loc, nu ne ajută să îl recompunem pe al nostru. Năuci, că avem sau nu confort, că ne mulțumim cu puțin sau cu mult, că avem încă un statut sau niciunul, rolurile nu mai contează. Demni de milă sau invidiați, ajungem mai devreme sau mai târziu vai de noi.

Totul pentru că, în ciuda promisiunii de a ne împlini, nu facem altceva decât să umplem casetele din rebusul intergenerațional al societății globale. Iată de ce, simetric, atenți, lucrând trezvia despre care, iarăși: deloc metaforic, ne vorbesc la unison Sfinții Părinți și în general cei îmbunătățiți, nu ne dorim altceva decât robia iubirii în libertate a lui Dumnezeu.

Așa înțelegem de ce, vindecat, cel eliberat din Gadara nu se mai dezlipea de Hristos. Dându-i drumul, Domnul continuă, compensatoriu, să rămână în și prin mărturia pe care cel cândva posedat urma să o depună. În fine, tot în tentativa întredeschiderii orizontului, diferența dintre robia păcatului și cea a virtuții este inclusiv o treabă de curățenie.

În timp ce Dumnezeu este lumină, claritate, rarefiere, cel potrivnic este întunerec, încruntare, îmbâcsire, jeg.

Să fie o simplă vorbă în vânt că dracul este “alintat” năpraznic de popor, spunându-i-se, pur și simplu, necuratul? Păstrând limbajul școlar, are păduchi. Motiv pentru care vă îndemn pragmatic să țineți în casă puțin gaz lampant și, în rest,

Sus să avem inimile!

https://www.facebook.com/radu.preda.

CategoriiFără categorie
0 Shares