Daca ne vom lasa in voia lui Dumnezeu, vom straluci ca si crinii in mijlocul campului
Duminica a III-a după Rusalii se numeşte Duminica grijilor vieţii.Pentru că pe om, o dată plecat pe calea lui Hristos, diavolul vrăjmaş al mântuirii încearcă să-l distragă, să-l întoarcă înapoi prin grijile vieţii acesteia care se pun mai presus decât grija mântuirii în viaţa omului credincios. Şi atunci diavolul câştigă foarte uşor pe oamenii care s-au pornit pe calea mântuirii prin grija de cele ale vieţii acesteia.
Pentru aceea Mântuitorul în Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii ne vorbeşte nouă despre modul în care trebuie să avem grijă să ducem lupta aceasta în care ne-am angajat cu multă scumpătate, cu multă grijă, cu multă atenţie.
Nu cumva să fie viaţa noastră acoperită de slujirea care nu ne trebuie. Nu cumva viaţa noastră să fie întunecată de grijile lumii acesteia care să năpădească firul curat şi fraged al evlaviei creştine.
Suntem acum într-o perioadă foarte prielnică a înţelegerii acestui lucru în sensul că după atâtea ploi şi după vremea frumoasă care a venit, soarele cald face ca ierburile să crească nesperat de repede. Şi ele înăbuşe plantele semănate pe care am vrea noi să le vedem crescând şi înălţându-se.
Porumbul, roşiile, toate legumele noastre, dacă nu suntem atenţi şi nu le plivim la vreme, foarte curând aceste ierburi le înăbuşe, fiindcă ele cresc mai repede, pentru că întotdeauna lucrul bun creşte mai încet, pe când lucrul rău creşte mai repede şi fără pretenţii.
Tot la fel şi-n viaţa noastră duhovnicească, o dată ce am pus gând bun de a-L urma pe Hristos, care este o plantă de la care aşteptăm roade, vin repede grijile lumii ce încearcă să înăbuşe aceste gânduri bune ale noastre. Şi dacă nu suntem atenţi să le smulgem la vreme, vine timpul când zadarnic luptăm împotriva lor. Că nu mai pot ajunge gândurile noastre la plinătate, la roade.
Mântuitorul a vrut să atenţioneze pe ucenicii Săi şi pe evreii care-L ascultau de acest lucru. După ce le-a vorbit – în capitolul 5 de la Matei – despre lucruri mai grele cu privire la Împărăţia Cerurilor, văzând că aceştia nu prea înţeleg lucrurile înalte despre care El le vorbea, atunci S-a aplecat spre lucruri mai uşor de înţeles cu mintea lor.
Şi a început să le vorbească despre lumina ochilor. Dacă nu mai vezi, dacă ochii tăi sunt bolnavi, atunci tot trupul tău este întunecat. Dar dacă lumina minţii este stinsă, atunci ce este în sufletul unui astfel de om decât întunericul. Dacă ochii sunt întunecaţi, cu cât mai mare este întunericul dinlăuntru, din inimă?
Nu puteţi să slujiţi la doi domni, spune Mântuitorul în continuare. Adică şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Nu puteţi să veniţi la biserică, cum am spune astăzi, şi mergând acasă să înjuraţi pe Dumnezeu. Şi să furaţi şi să blestemaţi, şi să faceţi alte lucruri rele. Nu puteţi să spuneţi Doamne miluieşte şi să ziceţi că sunteţi fii ai lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să slujiţi diavolului care este duşmanul mântuirii.
Nu puteţi, pentru că ori pe unul îl veţi iubi şi pe celălalt îl veţi dispreţui, ori de unul vă veţi apropia şi de celălalt vă veţi despărţi şi depărta.
Noi oamenii credem de multe ori că putem să le împlinim pe amândouă. Mi-aduc aminte de o întâmplare povestită despre o femeie care mergea să se închine la icoana Sfântului Gheorghe. Ştiţi că icoana îl prezintă pe Sfântul Gheorghe pe un cal alb cu o suliţă în mână. Şi omoară un balaur care era gata să mănânce pe fiica împăratului. Şi atunci această femeie, care era credincioasă de altfel, nevrând să se pună rău nici cu diavolul, merge şi pune o lumânare la Sfântul Gheorghe şi apoi una şi la balaur, ca să nu se strice nici cu el. Aşa sunt cei care slujesc la doi domni.
Poţi oare sluji şi pe Dumnezeu şi pe diavolul?
Mântuitorul vorbeşte în continuare ucenicilor despre cum trebuie să aibă ei mai întâi grijă de suflet, că de trupul acesta Dumnezeu are grijă. Uitaţi-vă la păsările cerului: Nu seceră şi totuşi au ce mânca. Uitaţi-vă la crinii câmpului: Nu ţes şi sunt îmbrăcaţi cu podoabe mai frumos decât sunt regii pământului.
Intrăm aici în curtea bisericii şi vedem aceşti trandafiri frumoşi pe care Dumnezeu i-a îmbrăcat în această frumuseţe de negrăit. Cu mult mai mult ne va îmbrăca Hristos pe noi, dacă suntem credincioşi Lui. Şi noi toţi împreună, dacă ne vom lăsa pe mâna Lui şi-n voia Lui vom străluci ca şi crinii în mijlocul spinilor. Şi vom fi ca trandafirii frumoşi, plăcut mirositori şi care creează o imagine a raiului în mijlocul lumii în care trăim.
De aceea Mântuitorul ne îndeamnă la sfârşitul Evangheliei să căutăm mai întâi Împărăţia Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă.
Să căutăm mai întâi să fim credincioşi lui Dumnezeu şi grijile lumeşti să le lăsăm în seama lui Dumnezeu.
El ne va da nouă de mâncare, ori cât ne-am strădui noi, dacă El nu vrea noi n-avem ce mânca.
Dar dacă noi zicem: Doamne, facă-se voia Ta, El ne va da ploaie la vreme şi soare potrivit pământului.
El va face să crească roadele pământului.
El ne va dărui tuturor condiţii prielnice de viaţă şi El ne va arăta cât de mult ne iubeşte pe fiecare din noi în parte.
Suprema iubire a Lui pentru noi este ceea ce am săvârşit în biserică: Sfânta Liturghie. Este moartea Lui pentru noi. Este faptul că El ne-a dăruit Trupul şi Sângele Său pentru hrana lumii.
Să împlinim voia Domnului cu toată scumpătatea pentru ca astfel Dumnezeu să Se laude cu noi, credincioşii Lui, să Se laude cu noi, fiii Săi duhovniceşti.
Şi în ziua sfârşitului vieţii noastre, în ziua morţii noastre, să putem moşteni frumoasa Împărăţie pe care El a pregătit-o celor credincioşi şi despre care a zis chemându-ne: veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Amin.
Pr. Petru Roncea