Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi. (II Corinteni 4, 7)
Despre ce comoară e vorba? Apostolul Pavel ne lămureşte în versetul dinainte:
Cunoştinţa slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos Iisus (II Corinteni 4, 6).
Dar de ce această cunoştinţă trebuie păstrată în vase de lut? Apostolul ne dă de înţeles prin aceste cuvinte că cele mai mari şi mai alese daruri ale lui Dumnezeu îşi află întrebuinţare până şi în viaţa cea mai simplă şi mai lipsită de pretenţii, în legăturile noastre zilnice cu oamenii, în împrejurările cele mai obişnuite şi mai banale.
Deseori ni se pare că această comoară trebuie căutată undeva sus, departe de pământ, şi am vrea să plecăm din lume, crezând că ne putem potoli setea duhovnicească departe de zădărnicia lumească – însă, fugind de greutăţi şi de lupta inevitabilă căreia îi suntem supuşi trăind printre oameni, ne îndepărtăm şi de harul pe care Domnul este gata să ni-1 dea în vederea acestei lupte în mijlocul tuturor greutăţilor vieţii.
Să ne amintim: „cunoaşterea slavei lui Dumnezeu” este cuprinsă în vase de lut şi ea ne este descoperită în viata de zi cu zi.
Dacă vom căuta să pătrundem însemnătatea Crucii lui Hristos, ne vom ridica propria cruce cu deplină credinţă şi o vom purta fară cârtire.
Fiecare om are crucea sa, adeseori fiind alcătuită din grijile şi ciocnirile mărunte de zi cu zi, care ne irită prin permanenta lor repetare.
Poate că tocmai această cruce, pe care am fi gata să o schimbăm cu alta, ne va duce la comoara noastră, la cunoaşterea slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos Iisus.
Avem neapărată nevoie de blândeţe Blândeţea voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. (Filipeni 4, 5)
Foarte mulţi sunt creştinii ce nu socot că avem neapărată nevoie de virtutea blândeţii, văzând în ea doar ceva ce ţine de exterior.
Dacă fructul este dulce, spun ei, ce importanţă are că scoarţa pomului este grosolană? Ce importanţă are că te porţi grosolan dacă sub această înfăţişare se ascund o inimă bună, o conştiinţă curată şi intenţii oneste?
Şi totuşi, în mai toate epistolele sale Apostolul Pavel spune că trebuie neapărat să avem blândeţe în simţămintele şi în faptele noastre.
Bun, să zicem că este, întradevăr, vorba de exterior – dar prin exteriorul acesta îi înrâurim pe ceilalţi, liniştindu-i. De aceea Apostolul Pavel vrea ca blândeţea noastră să se facă ştiută tuturor oamenilor, să devină o trăsătură distinctivă a noastră, la fel cum Mântuitorul spune că ucenicii Lui se deosebesc prin dragostea lor: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).
Să ne amintim, aşadar, şi noi că Domnul este aproape şi, având mereu conştiinţa prezenţei Sale, pătrunzându-ne de duhul blândeţii Sale neschimbătoare, să ne ferim a jigni blândul chip al Mântuitorului prin vreo vorbă spusă din nerăbdare.
Blândeţea noastră să nu se mărginească la abţinerea exterioară, ci să exprime seninătatea lăuntrică de care fiecare creştin adevărat se împărtăşeşte.
