El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni. (Matei 5, 45)
Lumina soarelui are, pe lângă o uriaşă putere de a da viaţă, şi o frumuseţe fară de seamăn. în zilele fară soare, când cerul este acoperit de nori, frumuseţea naturii se înceţoşează, devine rece şi se întunecă.
Ajunge însă ca dintre nori să strălucească o singură rază de soare ca totul să se preschimbe, să prindă viaţă, să strălucească, zâmbind şi strălucind, parcă, de bucurie. Cu căldura sa, soarele trezeşte viaţa ascunsă în măruntaiele pământului, învinge frigul si întunericul; sub razele soarelui se topesc bulgării de gheaţă şi troienele de zăpadă, prefacându-se în şuvoaie ce înviorează pământul.
El ne bucură cu lumina sa, îl încălzeşte pe om si încălzeşte toate rapturile, se răsfrânge şi străluceşte în fiecare picătură de rouă, luminează fiece firicel de iarbă, spre el se îndreaptă toate privirile.
Un soare asemănător, dar cu lumină veşnică, fără margini, pe care nimic nu o poate întuneca, există şi în viaţa duhovnicească.
Fiecare suflet omenesc, fiind făcut pentru veşnica fericire, poate şi trebuie să se umple de razele lui. Acest soare este adevărul veşnic, iubirea veşnică, binele veşnic, pe care ni le dă Milostivul Domn, Care a poruncit soarelui Său să răsară şi peste cei buni, şi peste cei răi.
Primind în suflet aceste minunate raze, toţi oamenii le pot răsfrânge mai departe, răspândind în jurul lor lumina şi căldura lui Dumnezeu.
Din păcate, sufletul nostru nu este întotdeauna deschis pentru a primi această lumină. Există oameni cu daruri mari în care nu simţim, din păcate, acea îmbărbătare, acea mângâiere pe care ni le dau oameni mai puţin talentaţi, modeşti, dar în care trăieşte, ascunsă, raza de soare. Aceştia din urmă ne dau curaj, ne mângâie, ne readuc buna dispoziţie, ne sprijină sufleteşte, au însuşirea de a ne face să vedem întotdeauna partea luminoasă a vieţii, de a împodobi şi a lumina cele mai întunecate unghere ale ei.
Oricare dintre noi poate deveni, fie şi în măsura cea mai modestă, un bun transmiţător de lumină şi de căldură duhovnicească.
Nefericiţi şi jalnici sunt oamenii despre care Mântuitorul a zis că au iubit întunericul mai mult decât lumina (Ioan 3, 19).
Cine iubeşte Lumina merge spre Lumină, şi Lumina se răsfrânge în el. Uită-te în jurul tău, înalţă-ţi spre cer privirea: cu siguranţă că vei găsi între nori o fâşie de azur luminos.
Arată-le-o celor posomorâţi, lipsiţi de nădejde; adu-ţi aminte tu însuţi şi aminteşte-le celorlalţi că dincolo de nori este soarele, deşteaptă-le nădejdea în zile mai bune. Şi de copil, şi de bătrân să te apropii cu zâmbetul pe buze; strădu-ieştete să trezeşti în cei necăjiţi nădejdea, să aprinzi scânteia binelui în cei nepăsători şi descurajaţi.
Ca să nu se piardă în tine însuţi puterea razelor luminoase, pătrunde-te mereu de lumina iubirii lui Dumnezeu, nu scăpa nici o rază, bagă de seamă fiecare nuanţă a frumuseţii răspândite pretutindeni de Ziditor, depărtează-te de tot ce e necurat şi hâd ori fa să pătrundă şi acolo atotbiruitoarele raze ale luminii!
Cere şi de la Domnul, Cel ce dă tuturor destul şi fără înfruntare, ia de la El apă vie, şi aceasta va fi în tine izvor pentru cei ce te înconjoară, ia lumină neînserată de la Cel ce a spus: Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei 5, 16).
De la El să luăm, odată cu lumina, şi bucuria Lui cea desăvârşită, şi astfel vom ajuta cu toţii să răsară Soarele Dreptăţii întru toată puterea şi slava lui Dumnezeu.
