Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. (Marcu 1, 13)
Ni se pare adeseori că satana are mai multă putere asupra noastră când suntem în mijlocul mulţimii decât când suntem în pustie, însă ne înşelăm.
In Biblie se arată în multe locuri că ispita este întotdeauna mai puternică în pustie. Căderile oamenilor mari au avut loc de cele mai multe ori în clipe de însingurare.
Moise rămăsese neclintit în faţa lui Faraon, dar în pustie răbdarea 1-a părăsit. Şi David a căzut în ispită doar după terminarea luptei, când s-a aşezat să se odihnească. întotdeauna este mai uşor să învingi păcatul când este cineva de faţă decât în liniştea însingurării, când are puteri sporite.
Pricina de căpetenie a ispitelor stă în gândurile noastre, care ne împresoară cu o putere nebiruită atunci când rămânem singuri.
Tocmai de aceea Apostolul Pavel spune: Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13).
Doamne! Numai Tu cârmuieşti gândurile mele: fii mie ajutător în pustia mea!
Acolo, în clipele de singurătate, am cea mai mare nevoie de ocrotirea Ta.
Dă-mi să simt, Doamne, că numai în umbra Ta voi fi ferit de primejdie!
In clipele de ispită, în clipele de sminteală, când nici o făptură pământească nu-i în stare să ţină piept vrăjmaşului, Tu singur, Cela ce eşti fară de păcat, întinde-mi mâna Ta şi scoate-mă din pustia aceasta în care pribegesc!
Tu, întrucât ii pătimit, însuţi fiind ispitit, poţi şi celor ce se ispitesc să le ajuţi (v. Evrei 2, 18)!
