„Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos.” (II Tesaloniceni 3, 5)
Bineînţeles, toţi ar trebui să înălţăm către Dumnezeu o asemenea rugăciune, fiindcă toţi ducem lipsă de răbdare. In Iisus Hristos răbdarea, ca de altfel toate însuşirile Lui, era la treapta desăvârşirii.
Intru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11). Mântuitorul nu Şi-a pierdut niciodată răbdarea, n-a încetat niciodată să iubească, să dea binecuvântare, să facă bine tuturor oamenilor şi fiecăruia în parte, a fost gata întotdeauna să reverse darurile iubirii Sale, deşi ştia şi vedea că oamenii, în împietrirea inimii lor, le respingeau.
El Şi-a deschis braţele, Şi-a întins mâinile către popor, iar acesta L-a pironit pe Cruce! Dar sfintele Sale mâini, pironite pe cruce, purtau răscumpărare şi viaţă. Cât de des nu L-au înţeles nici măcar ucenicii, cât de des L-au întristat cu necredinţa lor, cu puţinătatea lor de suflet, cu şovăielile lor! Şi totuşi, El nu Şi-a ieşit niciodată din fire: n-a încetat să-i înveţe, dragostea Sa faţă de ei n-a cunoscut ştirbire.
Câtă răbdare I-a trebuit ca să se afle zide zi în mulţimea aceea suferindă, nefericită, adeseori nestăpânită şi furioasă, care nu-I dădea linişte, cerându-I vindecări şi ajutorare! Şi totuşi, El Se dăruia acestei mulţimi cu neschimbată blândeţe, punânduŞi toate puterile în slujba omenirii căzute şi suferinde — iar când s-a aflat faţă în faţă cu vrăjmaşii Săi, ce minunată pildă de smerenie vedem în El!
De când este lumea asta, în nimeni nu s-a arătat atâta smerenie! La vorbele crude, la ameninţări,m la învinuirile grosolane El răspundea cu dragoste, cu rugăciune pentru ucigaşii Săi.
Ca răspuns la răutatea omenească, El Şi-a dat propria viaţă.
Rămânem uimiţi în faţa acestei răbdări şi statornicii a Mântuitorului în timpul anevoioasei Sale lucrări pământeşti, care părea atât de des lipsită de rezultat. El însuşi aproape că nu vedea urmarea binefăcătoare a învăţăturii Sale: în mulţimea ce îl urma puţini erau cei care au crezut.
Mântuitorul era Semănător: secerişul avea să apară mai târziu!
Aşadar, în toate împrejurările vieţii Sale pământeşti Domnul ne-a dat o pildă de răbdare dumnezeiască.
Să ne rugăm deci aşa: „Domnul să îndrepteze inimile noastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!”
Să învăţăm să îndurăm cu răbdare, fară descurajare, nereuşitele; să învăţăm să aşteptăm vremea prielnică pentru a lucra, ca nu cumva, pripindu-ne, să aducem mai multă vătămare decât folos, deoarece rodul necopt, rupt înainte de vreme, nu are gustul cuvenit.
FIECARE ZI, UN DAR DE LA DUMNEZEU
