Domnul te va da în vileag. Tu ai făcut acestea, iar Eu am tăcut.
(Psalmi 49, 21)
Aşa zice Domnul. Până acum a tăcut, şi ţi-ai închipuit că El nu vede, că unul sau altul din păcatele tale se pot ascunde de El şi pot rămâne fară urmări. Fiindcă nu se face curând judecată celor ce fac rău, de aceea s-a umplut inima oamenilor de pofta
de a face rău (Ecclesiastul 8, 11).
Până la o vreme Domnul îngăduie să crească pălămida amestecată cu grâul, dar vine
vremea când îi aduce aminte omului de tot ce acesta a uitat, spunându-i: Tu ai făcut
acestea!
Şi acum ne vorbeşte deja cuvântul lui Dumnezeu dându-ne pe faţă păcatele; ne vorbesc, de asemenea, viaţa şi experienţa, facându-ne să ne lovim de urmările lor.
Totul a pornit de la lucruri mărunte: la început te-a înfăşurat, ca un fir subţire, un obicei rău sau altul, iar acum acel fir subţire s-a prefăcut într-un odgon gros, ce te-a legat de mâini şi de picioare.
Urmele păcatelor tale se întâlnesc în copiii tăi, în apropiaţii tăi, în ceea ce faci, şi îţi
spun: Tu ai făcut acestea!, dar tu întorci capul şi mergi mai departe.
In sfârşit, glasul mustrător al Domnului va răsuna în sufletul tău nepăsător, şi vei auzi de la el nu numai: Tu ai făcut acestea!, ci şi Voi da în vileag păcatele tale; înţelege asta, tu, cel ce ai uitat de Dumnezeu.
Ia aminte la acest glas, fiindcă îţi spune adevărul, şi cazi cu pocăinţă şi cu inimă zdrobită înaintea Domnului, Care îţi dă în vileag păcatele ca să te înţelepţeşti.
El vrea şi poate să-ţi ierte şi să-ţi şteargă fărădelegile şi, dându-ţi o inimă nouă, să te
pună pe o „cale nouă şi vie”.
