Şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci învăluită într-un loc deoparte. (Ioan 20, 7)
De ce i se va fi dat atâta atenţie unui obiect, pare-se lipsit de importanţă? Marama care se afla pe capul lui Iisus fusese strânsă cu grijă de mâinile îngerului şi pusă deoparte! Această maramă îşi îndeplinise menirea, acoperind faţa moartă a Mântuitorului, iar acum, după învierea Lui, părea să fi devenit un lucru de care nimeni nu mai avea nevoie.
Şi totuşi, îngerul a avut grijă de ea!
De ce? Fiindcă voinţa Domnului era ca nimic din cele ale Lui să nu se piardă. Să fie păstrate toate câte au purtat semnul morţii, din dorinţa de a se arăta prin ele biruinţa asupra morţii.
Dintr-un simbol al lacrimilor această maramă s-a prefăcut într-un stindard al biruinţei. Începuse prin a însemna eşecul, distrugerea, moartea, dar de acum înainte avea să vestească slava veşnică şi viaţa veşnică.
Astfel, multe din cele trăite cu durere pe pământ vor apărea în veşnicie într-o lumină nouă, ne vor învăţa să binevestim şi să prea slăvim ceea ce am plătit cândva cu lacrimi. Un obiect menit să rămână în mormânt, că aparţinând morţii, avea să devină martor al învierii lui Hristos, dovadă a faptului că Cel ce stătuse întins, mort, cu acea maramă pe faţă, S-a ridicat din moarte.
Există şi în viaţa noastră multe lucruri care păreau moarte, lipsite de viaţă şi care au înviat sub suflarea acelei forţe „plăpânde care nu se stinge“ (cf. Matei 12,20), cea care rezideşte ceea ce a fost dărâmat sau nedus până la capăt, sau rostit numai pe jumătate, care pe cele nedesăvârşite le aduce la desăvârşire!
Atunci înţelegem că au existat clipe care ni s-au părut irosite fără rost, dar de la care ne-am ales, de fapt, cu un imens folos. În timpul când viaţa noastră părea că bate pasul pe loc, fără scop şi fără folos, Domnul ne-a purtat paşii, fără să ne dăm seama, în timp ce ni se pregătea marea, cruciala cotitură a vieţii noastre sufleteşti.
Pe solul unui pustiu aparent, avea să răsară o dumbravă minunată; în timp ce eram cuprinşi de disperare şi orbecăiam prin beznă, ne slujeau îngerii, scoţându-ne din întuneric la lumină, lumina cea fără de seamăn a iubirii dumnezeieşti, în care toate ale noastre, schimbându-se la faţă, vor străluci într-o nouă, netrecătoare frumuseţe.
“Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“
