“Multe din cele trăite cu durere pe pământ vor apărea în veşnicie într-o lumină nouă, ne vor învăţa să binevestim şi să prea slăvim ceea ce am plătit cândva cu lacrimi”.
***
Domnul ne stă alături
Iar noi nădăjduiam că… (Luca 24,21)
Când simţi că toate cele în care ai crezut încep să se surpe, te încearcă o grea dezamăgire, o tulburare lăuntrică; cum a putut să se întâmple aşa ceva? Totul îţi apare întunecat şi fără nici o perspectivă de limpezire. În asemenea clipe ar trebui să ne aducem aminte că şi apostolii erau trişti mergând spre Emaus, dar să ne gândim şi la ceea ce s-a întâmplat după aceea.
Mergeau pe drum cuprinşi de o nesfârşită tristeţe, dezamăgiţi; pierduseră totul, le era neînchipuit de greu. Iisus S-a apropiat „mergând împreună cu ei“, dar ei nu L-au recunoscut. El vine, Se apropie de noi, merge împreună cu noi când suntem apăsaţi de tristeţe; noi însă ne vedem de durerea noastră, n-avem ochi pentru El! Trece multă vreme şi nu-L recunoaştem pe Cel ce merge împreună cu noi!
De ce sunteţi trişti? Credeţi că El nu ştie de ce? Dar vrea să-I spuneţi voi, vă întreabă. Fireşte că ştie de ce, dar vrea să-I spuneţi voi înşivă, pentru că de această mărturisire aveţi nevoie.
…Apostolii încep să-şi verse necazul, Îi spun de ce sunt dezamăgiţi, „iar noi nădăjduiam că…” (Luca 24, 21). Şi, totuşi, nu-L recunosc! El le vorbeşte şi inimile li se înflăcărează de vorbele Lui, încep să se lumineze la chip şi la suflet, dar durerea pare să nu li se fi risipit, pentru că încă nu L-au recunoscut. Cuvintele Sale îi mângâie, încât nu s-ar mai despărţi niciodată de El: „Rămâi cu noi!“ Şi El a rămas. Au urmat apoi bucurie, viaţă nouă, „dovada lucrurilor nevăzute“ (Evrei 11,1).
El S-a ascuns de ochii lor, dar ei au continuat să meargă cu hotărâre înainte, fiindcă ştiau „în Cine şi-au pus credinţa“ (cf. II Timotei 1, 12), întristarea li s-a prefăcut în bucurie (cf. Ioan 16,20).
Aşa ni se întâmplă şi nouă: trebuie să-I spunem tot, chiar dacă nu-L recunoaştem încă, pentru că El merge împreună cu noi, Se adresează sufletului nostru, care trebuie să-I răspundă. Îi va răspunde, şi El se va transpune în starea lui, îl va primeni prin cuvintele Sale. Iar el se va înflăcăra cu flacăra sfântă şi îi va spune: „Rămâi cu mine!“
Iar El va rămâne şi i se va deschide, iar sufletul Îl va cunoaşte şi Îl va iubi, se va bucura de El, Îi va arăta încredere şi în această încredere îşi va găsi pacea.
