Dumnezeu Mântuitorul s-a pogorât din cer pentru păcătoşi, şi cu toate că vede că veşnic îl amărâm cu păcatele şi cu fărădelegile noastre, zice: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Vezi? Oricât de păcătos să fii, El nu-ţi zice: „Du-te de aici, păcătosule, că nu eşti vrednic de Mine”. Încă te roagă: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi cu toate fărădelegile pă-mântului, că numai la Mine veţi afla odihnă!”. Vezi cât de bun Dumnezeu avem?
Oricât de păcătoşi să fim, să ne ducem cu capul la pământ, cu smerita cugetare şi să zicem înaintea Lui şi a duhovnicului: „Doamne, iartă-mă, că am greşit înaintea Ta”, şi Dumnezeu tot în momentul acela te iartă şi te cuprinde şi te bagă în Împărăţia Cerurilor.
Dar trebuie să fim atenţi, pentru că omul cade veşnic în drumul de-a stânga, căci satana, duhul cel viclean, el duh fiind, veşnic seamănă sămânţa faptelor rele în cugetul şi în inima noastră. Şi dacă nu le spovedim la duhovnic, nu scăpăm de ele.
Numai atunci când ne ducem la duhovnic, în faţa icoanei Mântuitorului, şi-ţi spui gândurile şi zici „Doamne, iartă-mă”, numai atunci scapi de gânduri. Altfel nu scapi de ele, pentru că satana e duh, nu are nici o osteneală ca să stea veşnic să te chinuiască.
Din Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 83
Doamne, binecuvântează-i pe cei care m-au rănit și vindecă inima mea ca să pot ierta
Este de datoria creștinului să uite de disputele personale, căci – precum putem citi în rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” – Dumnezeu ne iartă greșelile doar cu condiția ca și noi să îi iertăm pe cei din jur. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (VI Matei, 14-15).
Domnul dorește să ne prevină, pentru a nu fi purtați de impulsul unei dușmănii personale, bazate pe motive proprii. Acesta ne învață să ne iubim unii pe alții, adică nu numai pe prieteni, ci și pe dușmanii noștri. Pentru aceasta trebuie să alungăm dorința de răzbunare și să ne iertăm unii altora greșelile.
Din Arhiepiscop Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 135
Cum ar trebui să ne cerem iertare…
Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare?
De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul cel rău și de aceeea vedem că se întâmplă cele menționate de dumneavoastră.
Atunci când în om sălășuiește Duhul Sfânt, acesta se comportă altfel: este echi-librat, nu vorbește pe nimeni de rău, nu se supără și face bucurii tuturor.
Femeia care se roagă și se supără des trebuie să se spovedească și lucreze la dezră-dăcinarea patimilor și a răutăților din ea.
- Cum să ne cerem iertare?
Dacă ne supărăm imediat și nu-l iertăm pe aproapele nostru înseamnă că suntem pe calea pierzării. Chiar dacă aproapele nostru ne-a supărat, trebuie să învățăm a-l ierta, și nu să-l învinuim în felul următor: ,,Iartă-mă, am fost supărată pe tine, dar tu ai fost de vină, comportându-te aiurea.” Aceasta nu este iertare, ci îndreptățire de sine.
Omul trebuie să renască înlăuntrul său, să ardă tot răul și să rămână doar dragostea pentru aproapele. Să mergem la aproapele nostru fără supărare, să-l îmbrățișem tandru și să-i spunem: ,,Bucuria mea, sunt rău și dezgustător, iartă-mă!” Astfel trebuie să ne cerem iertare, dar mulți nu concep așa ceva.
Extras din Îndrumar creştin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Părintele Ambrozie, Editura: Sophia. Anul: 2010
