În Duminica după Botezul Domnului – numită a începutului propovăduirii Sale – avem o pericopă și ea pe scurt. Conținutul îl cunoaștem. Motiv să ne uităm dinspre celălalt capăt cum se va “termina” ceea ce este pe cale să înceapă.
Desigur, intrarea Creatorului în propria creație, cum am reactualizat de praznicul Nașterii, este orice altceva dar nu glorioasă.
În oglindă cu exitul: ceea ce pare să înceapă oricum prost se termină, tot aparent, și mai prost.
Ceea ce știau și nu bănuiau contemporanii Lui și nu vor să știe nici ai noștri. Că venirea Lui va fi însoțită de uciderea pruncilor, de moartea sigură pe ea și în forma cea mai crudă pe care o poate provoca prin om, iar la plecare, așa-zicând, moartea rămâne, în pragul mormântului gol, cu buza umflată. Cu toate că, prin profeții precum cel citat azi, Isaia, ar fi trebuit să se știe prea bine acest lucru.
Între aceste momente, ce să vezi? Lume multă.
Cu excepția câtorva răgazuri – precum cel de pe Muntele Carantaniei (de aici, prin franceză/italiană, ne vine termenul constant al pandemiei de azi) sau evenimentele restrânse, precum pe Muntele Tabor sau în Grădina Ghetsimani –, Mântuitorul este mereu cu cineva.
Da, desigur, cu cei apropiați, cu Apostolii și ucenicii lor, cu grupul femeilor fidele, dar și cu tot felul de alți oameni care Îl rugau, se plângeau, ascultau, Îl ispiteau, unii minunându-se, cu recunoștință, pentru ceea ce se derula sub ochii lor.
La final, ca și cum ar fi fost o poveste, mai fac o ultimă demonstrație de masă, la intrarea în Ierusalim, de Florii, ca peste câteva zile să Îi ceară răstignirea.
Lăsându-L singur și, de data aceasta, mort.
Iarăși, aparent, Irod se răzbună.
Tot acest drum este nu doar al Domnului Hristos cu noi, dar nu mai puțin și al nostru cu El.
Îl repetăm an de an, ca pe un pelerinaj, mai atenți, mai pătrunși, sau superficiali, formaliști, așteptând dezlegarea la bucatele de dulce.
Pe rând și în fiecare moment ne recunoaștem în ticăloșia unora, în lașitatea altora, în viclenia doctă, a fariseilor și cărturarilor, dar și în căutarea simplă sau profundă a confirmării anunțului profetic.
Ieșirea din moartea limitelor, luminarea propriului drum spre Împărăție se face, iar Domnul este clar, prin pocăință, prin insistență și nădejdea că tuturor căderilor le urmează și ridicări.
Important să facem ca El: să începem!
Sus să avem inimile!
Pr Radu Preda
sursa http://radu.preda.
