Sfantul Mina – ALARMA

Prăznuit astăzi, Sfântul Mina, alături de alți doi pătimitori, este, cum se știe ocrotitorul și ajutătorul celor care au pierdut sau cărora le-a fost furat ceva.

În condițiile date, un Sfânt extrem de popular! Dar să nu ne grăbim: pierderile sau pagubele, toate temporare, sunt de mai multe feluri.

Dincolo de obiecte, ne pierdem sau ne sunt furate tinerețile, nădejdile, investițiile morale, naivitatea, puritatea, inocența, elanul, motivația, solidaritatea, râvna, bucuriile, răbdarea, mințile și visele.

Chip al Lui și spre tânjind după asemănare cu Dumnezeu, tot omul ce vine în lume reprezintă o bogăție fabuloasă, tentantă. De aceea și bandele de furi, de șmecheri, de ticăloși, jigodii sau nemernici, cu sau fără cagule, cu sau fără șperaclu, manipulatorii și mincinoșii, lingușitorii și bestiile care ne iau în primire: de la trupul expus, pe care îl transformă în marfă a plăcerii sau în instrument de muncă dobitocească, până la capătul nevăzut, ajungând să spargă codul și să intre în seiful sufletului.

Iată de ce, în fața acestei hoții a păcatului, culminând în moarte, Mântuitorul răspunde pe măsură: îi fură morții boldul.

Așa cum păcatul fură, în intimitate, strălucirea divină din om, în noaptea mormântului Hristos îi fură morții “eficacitatea”.

Prin Înviere suntem furați la rândul nostru, eliberați.

Întreaga viață creștină ajunge astfel un permanent efort de a nu pierde această șansă, predându-ne, ca proștii, iarăși celor care ne vor închiși în spatele zăbrelelor slăbiciunilor, furiilor, a răzbunărilor, a neînduplecării, a urii.

Sfântul Mina, alături de toți prietenii Domnului, sunt echipa de intervenție în teren al unui serviciu de pază pentru care plătim un abonament deloc scump, cu condiția să nu îl întrerupem: credința.

Despre viața Sfântului Mina se știe cam tot. Ce îmi atrage atenția la el, ca și la Sfântul Pahomie, tot în Egipt, este transformarea spiritului cazon – soldați lăsați la vatră sau care s-au retras din serviciul armelor pe motiv de conștiință – în disciplină ascetică.

S-au înrolat, așa zicând, cu toate că nu îmi place comparația dintre bisericiă și cazarmă, sub flamura lui Hristos, căutând înainte de toate liniștea pustiei, pacea, propria îmbunătățire, plângându-și faptele care au dus la moartea altora, pocăindu-se.

Până în momentul în care, precum Mina, aveau să simtă chemarea mărturisirii publice. Expunându-și credința în mijlocul unui oraș cu multe trupe staționate acolo, unii fiindu-i foști camarazi, după ce refuză soluțiile care să îl scape de la moarte sau care cel puțin să îl scutească de chinuri umilitoare, va fi martirizat legal – în baza decretelor lui Dioclețian – dar cu o bestialitate ieșită din comun.

Moartea pe Cruce, prin comparație, este cumva mai suportabilă… Cruzimea călăilor, din ce în ce mai salbatecă, pentru care trebuie să avem un rest de înțelegere, se transformase într-o demonstrație de loialitate față de orânduirea militar-politică a momentului și o impură ofrandă adusă zeilor păgâni.

Oportunismul pe seama și viața celuilalt. Cum se și spune: călcând peste cadavre, reale sau morale, de atunci și până azi și până la sfârșitul istoriei, crezând că ne punem bine cu șefii lumești dar și cu cei cerești deopotrivă. Pierdere totală.

În expoziția permanentă de până acum câțiva ani a muzeului Luvru, între o sală și alta, în secțiunea de egiptologie, la parter, în aripa dreaptă, adică spre Sena, m-a întâmpinat celebra icoană, de mici dimensiuni, datată în secolule 6-7, a Mântuitorului Hristos alături de L’abbé/Abbe/Avva Mennas/Ména/Mina.

Este, cum am spune azi, un selfie, cei doi având aceeași înălțime, privind la obiectiv.

Imaginea este de lucru: șeful și angajatul său în pauza pe prânz. Acel tip de instantaneu care dovește că lucrezi din încredințare mai înaltă, nu de capul tău, că nu ești, la rigoare, un escroc, precum un bancomat măsluit sau un asigurator fraudulos, că, în consecință, oricine, oricând și oriunde, se poate baza pe tine. Dacă dă alarma.

Așa le cântăm Sfinților Mucenici ai zilei Mina, Victor și Vichentie: “Ca pe niște mărturisitori ai bunei credințe și nevoitori de Dumnezeu înțelepțiți, Biserica îi cinstește astăzi, mărind dumnezeieștile chinuri ale lui Mina, purtătorul de chinuri, ale lui Victor viteazul și ale lui Vichentie, înțeleptul viteaz și cu dragoste strigă, mărind pe Iubitorul de oameni.”

Și iarăși, doar lui Mina: “Din oastea cea vremelnică te-a răpit și celei nestricăcioase te-a arătat părtaș pe tine, purtătorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este mucenicilor nestricată cunună.”

Sus să avem inimile!

Pr Radu Preda

Sursa: Facebook