Dintr-o dorință ardentă de a vedea Minunea, de a-L vedea și el pe Învățătotul său înviat, în carne și oase, așa cum Îl cunoscuse; cu un curaj nebun, izvotât tot din dorința de cunoaștere, dar și dintr-un impuls dumnezeiesc, Apostolul Toma reușește nu numai să-L vadă, uimit de prezența reală a Înviatului, adresându-I-Se;”Domnul meu și Dumnezeul meu!’, ci reușește sa scoată din gura Dumnezeiescului Mântuitor cuvintele testament;
”O, Toma, tu ai crezut pentru că ai văzut, dar fericiți sunt vei ce n-au văzut și au crezut”.
Aceste cuvinte sunt temelia adevărului veșnic despre Înviere, despre credința în Înviere și despre Credință ca virtute teologică.
Aceasta, pentru că Credința în Dumnezeu vede invizibilul; Credința în Dumnezeu cunoaște necunoscutul, incredibilul; Credința în Dumnezeu atinge imposibilul.
Din experiența lui Toma reiese faptul că ceilalți Apostoli au trăit o Săptămână Luminată după Înviere tocmai pentrucă L-au avut în sufletele lor pe Hristos Cel Înviat în timp ce pentru Toma n-a fost o Săptămână Luminată, dimpotrivă, fiind înafara Certitudinii, a Credinței, a Luminii, a Bucuriei Învierii. El, Toma, era încă în căutarea Adevărului pentru a se încredința și el că Învierea Domnului nu este doar o poveste.
Să-i fim recunoscători minunatului Apostol Toma pentru acel moment unic pe care l-a provocat din iubire fața de Învățătorul Cel Înviat din Moarte.
El ne-a încredințat și pe noi cei ce credem, fără să fi văzut Minunea.
Pr Simion Felecan
Sursa: https://web.facebook.com/simion.felecan
