Iubții mei,
dacă am fost prezenți la Răstignirea Lui, atunci suntem prezenți și la Prohodirea/
Înmormântarea Lui.
Cu aceeași inimă rănită…pentru că e inimă plină de dragoste pentru Domnul…
Unde Evanghelia de după doxologia mare e ultima Evanghelie din Vinerea Mare: Mt. 27,62-66.
Pentru a se arăta faptul că e același praznic, în derularea lui firească, pentru că Cel răstignit…e îngropat acum pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Însă Sinaxarul zilei trece de la evenimentele petrecute în timp…la cele
petrecute în veșnicie…pentru că astăzi, în Sâmbăta Mare, prăznuim totodată Îngroparea Domnului dar și Pogorârea Sa la Iad…
Pe când trupul Său a stat în mormânt, fără să cunoască stricăciunea, sufletul Său, unit cu dumnezeirea Lui, S-a pogorât la Iad ca un Biruitor al Iadului, al Satanei și al morții…rupând „încuietorile morții”.
Domnul a murit după umanitatea Sa, însă sufletul Său și trupul Său, unite în mod nedespărțit cu dumnezeirea Lui, au fost pline de slavă.
Tocmai de aceea pogorârea Sa la Iad a fost un act de putere dumnezeiască și de mare iubire pentru Sfinții din Iad, care așteptau mântuirea Lui…pentru că Învierea Lui a început din prima clipă a morții Sale.
Tocmai de aceea, după Prohod, am cântat Binecuvântările Învierii.
Căci El nu a fost niciodată mort cu sufletul…pentru că sufletul e nemuritor.
Iar Învierea Lui din morți a însemnat o transfigurare a întregii Sale umanități ca rod al asumării și al trăirii Crucii până la capăt.
„Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată”, cântă Triodul!
În care Cel mort este viu și biruitor al Iadului și al morții.
În care Cel mort…îi scoate pe Sfinții Săi din robia Iadului…
Căci Domnul a amărât/ a întristat/ a rușinat/ a zdrobit Iadul prin coborârea Lui în
Iad…făcând din moartea Sa începutul învierii noastre din morți.
Căci dacă, până la Domnul, moartea era ușa spre Iad chiar și pentru cei Sfinți ai Lui, prin învierea Sa din morți, moartea este o ușă spre Rai, dacă suntem cu totul uniți cu Domnul.
Pentru că El s-a făcut împăcare pentru noi, El s-a făcut mântuire veșnică pentru noi, adică izvor veșnic de bunătate și de slavă.
Și, în cuprinsul Prohodului, s-a subliniat faptul că El e Viața și că El ne-a izbăvit de moarte și că întreaga creație a fremătat, s-a înspăimântat, s-a uimit de îndrăzneala demonică a celor care L-au răstignit.
Că Maica Lui plângea cu amar, că oameni cuvioși L-au îngropat…dar că femeile care veniseră cu miruri la mormânt, ca să ungă trupul Lui adormit, L-au găsit viu…și nu mort.
Că Învierea Lui e o realitate preaîmbucurătoare pentru întreagacreație…pentru că are consecințe transfiguratoare pentru întreaga creație.
Pentru că umanitatea Lui transfigurată este izvorul transfigurării pentru întreaga Sa creație.
Când noi mărturisim că așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să vină…credem și mărturisim faptul că întreaga creație se va umple de slava lui Dumnezeu, așa după cum vedem că e plină de slava Lui umanitatea lui
Hristos Cel înviat.
Tocmai de aceea, oricâți am murit și am înviat împreună cu El și trăim întru slava Lui…creștem în slava care ne va inunda cu totul la învierea morților.
Ce s-a petrecut cu umanitatea Domnului, același lucru se va petrece și cu a noastră, la învierea noastră din morți: va fi plină de slavă, de slava Prea Sfintei Treimi.
De aceea, Prohodirea Lui, cu cântări și cu flori…și prin înconjurarea Bisericii…e o așteptare plină de bucurie…și nu un eveniment fără mângâiere.
Pentru că noi Îi cerem să învieze degrabă sau retrăim îngroparea Lui ca pe o
așteptare febrilă a Învierii Sale din morți.
Căci toată această săptămână sfântă ne-a învățat că viața e dură, că are multe neajunsuri și dureri…dar că asumarea și trăirea ei în credință înseamnă o biruință nu doar temporară ci și veșnică.
O biruință în noi, în ființa noastră, a tuturor durerilor și a neajunsurilor, prin care ne umplem de tărie duhovnicească, de bucurie dumnezeiască, de viață veșnică.
Căci dacă dezertăm din viața evlavioasă, devenim un pământ arid, secetos, flămând și însetat de viață și de adevăruri sfinte.
Dacă dezertăm…ne transformăm în ruine umane…
Însă, împreună cu El, cu Domnul slavei, cu Cel care S-a răstignit pentru noi și coboară de mii de ori să ne scoată din Iadul fărădelegilor noastre, putem să trecem peste toate cele care ne stau înainte…pentru că toate ne sunt spre câștig
și nu spre pierdere.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne întărească întru toate!
Domnul, Cel prea iubitor de oameni, să ne ducă, împreună cu Tatăl Său și cu Duhul Său Cel Sfânt, la limanul odihnei, la ziua bucuriei și a fericirii veșnice!
Pentru ca să ne bucurăm întru slava Prea Sfintei Treimi de veșnica comuniune cu Sfinții și cu Îngerii Lui, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 7
