Iubiți frați și surori întru Domnul,
că Evanghelia de astăzi [Lc. 12, 16-21], la nivel literal, vorbește despre bogați nesimțiți, autosuficienți, căzuți în letargia păcatului e un lucru evident…
Și îi putem mustra din plin pe groșii la inimă…pe nemilostivi…

Mai puțin evident însă, dar tot la fel de real e și faptul, că Evanghelia de astăzi vorbește despre cei „bogați duhovnicește” în închipuirea lor, despre „sfinții” care dorm sub patimi multe, despre „teologii” eretici, care au o mare experiență
lingvistică…dar nu și una reală, întrupată, în ființa lor…având cu toții o prea bună părere despre ei înșiși.

Pentru că, mai cu seamă a celor din urmă, a „sfinților” închipuiți, e nebunia mai mare…atâta timp cât nu se văd…dar văd pe toți.

După revoluția română din decembrie 1989…România a devenit o pepinieră de „sfinți” închipuiți…pe motivul că noi traduceri…noi scrieri teologice au ieșit pe piață…au fost la preț mic, accesibil…fiecare a putut să citească…și să își facă, de unii singuri, catalogul de harisme, de daruri dumnezeiești, de revelații…

Au citit…au făcut unele experiențe…unele dintre ele, fără doar și poate, bune…altele nu, s-au bucurat de o anume creștere în înțelegere și în asceză…și apoi…au lăsat-o mai moale…stabilindu-și însă gradul de sfințenie și de autoritate…pe care cred că îl au.

Și de la „înălțimea” cugetării lor, a părerii bune despre ei…vorbesc, își fac ucenici…sunt și monahi dar și mireni…dezbat, scriu, vorbesc…dar se tem să dea amănunte despre un singur lucru: cum de au ajuns „atât de sfinți”…dar nu pot explica
transformările/ preschimbările ființei lor de la rău…la bine…că așa e sfințenia.

Pe scurt: Evanghelia zilei vorbește și despre bogați închipuiți la nivelul înduhovnicirii.
Pentru că într-un an…adică într-o clipă, Dumnezeu îți poate deschide mintea ca să vezi cum arată mulțimea slavei Sale.

Ființa ta poate rodi mult și bine, harul te poate inunda…pentru că e darul lui Dumnezeu…și El nu dă harul cu măsură…ci după cuprinderea, râvna și puterea omului de înțelegere, de conlucrare și iubire…

Însă revelațiile dumnezeiești, luminările, umplerea de cunoaștere și înțelepciune nu sunt date de Dumnezeu pentru ca să îți crească coarne…ci pentru ca să îți crească smerenie în minte, bun simț, bună cuviință, iertare, iubire, frumusețe…

Iar toate aceste daruri dumnezeiești nu te cocoșează și nici nu te urâțesc…ci te umanizează tot mai mult, te fac normal, te fac o frumusețe rară.
Am lăsat Cursul nostru online de Teologie Mistică Ortodoxă părut în derivă…tocmai pentru acest lucru: pentru că narațiunea despre înșelare (unde am rămas cu discuția) e și mai de neacceptat…decât extazul…deși despre extaz lumea vorbește doar cu referire la Sfinți…și nu la orice fel de creștin ortodox, care se nevoiește…


De ce e mai zdrobitoare discuția despre înșelare? Pentru că vederea extatică e fulgerătoare sau mai lungă în viața noastră…e de la Dumnezeu pentru noi…odată cu ea începem să vedem, cu adevărat, patimile din noi…pe când înșelarea reprezintă însăși aerul fiecărei zile.

Și cum noi suntem înșelați de demoni în tot ceea ce suntem, avem și credem: în modul de-a fi, de-a simți, de a ne mișca, de a gândi, de a reacționa, de a interrelaționa…a arăta cât de decăzuți suntem…e o cutremurare ființială.


Ce înseamnă trăire în har, ce înseamnă luptă cu patimile, ce înseamnă luptă cu gândurile, sentimentele și impulsurile de tot felul ale ființei noastre înseamnă a ne lupta cu nefirescul/ cu negura/ cu înșelarea/ cu decadența noastră.
Și cum noi, șmecheri la culme, catapultăm vederea lui Dumnezeu numai în viețile
Sfinților…iar de la noi nu cerem nici vederea Lui, nici simțirea Lui, nici simțirea și vederea propriei noastre decadențe…a vorbi despre înșelare înseamnă a irita pe toată lumea…pentru că nimeni nu e nebolnav de ea.

Însă, în același timp, nu suntem bolnavi de înșelare/ decadență/ mentalitate decăzută în mod egal…și niciunul dintre noi nu rămâne la fel de corupt la nivelul ideilor, sentimentelor, acțiunilor…dacă înțelege unde e greșeala…și se dezbară de ea…

Și acum vine greul! Ca să te deparazitezi de idei rele/ de înșelare la nivel mental…trebuie să studiezi toate ereziile, religiile, sectele lumii…în paralel cu teologia ortodoxă…pentru ca să înțelegi ce e adevăr și ce e minciună.

Pentru asta trebuie să fii tobă de Scriptură, de Sfinți Părinți, de Viețile Sfinților, de cărțile de cult…și toată viața învățăm să dejucăm idei, chichițe demonice la nivel mental…lucruri care ne fac, cu timpul, niște supli și profunzi filosofi și teologi ai ideilor și ai dogmelor.

La fel, la nivelul sentimentelor, al impulsurilor sufletești și trupești, la nivelul acțiunilor, în ani de trudă, de efort, de chin, de căderi și ridicări, trebuie să învățăm ce e omul, cum e omul real, cel plin de har…și ce simte și trăiește el…

Iar dacă nu începem să simțim, să trăim, să gândim precum Sfinții, dacă nu semănăm din ce în ce mai mult cu ei…rămânem, pe scara asta a înțelegerii și a experienței…la o anume treaptă…ne mândrim cu ea…batem apa în piuă de dimineață până seara…credem că nimic nu e mai sus decât starea pe care am atins-o noi…și suntem
bogatul căruia i-a rodit țarina din belșug…și nu s-a mai gândit că și la anul…trebuie să are…și să semene…să privegheze…și să recolteze…

E vorba despre ratarea duhovnicească…aici.
Despre a confunda pe Dumnezeu cu darurile Sale. Sau a dori de la El vedenii, minuni, venerația oamenilor…dar nu și palmele iubirii Lui, nu și insultele oamenilor, nu și neîncrederea și dușmănia lor…nu și răul…pentru bine…

Însă, dacă noi ne facem treaba, așa cum putem…și Dumnezeu Își face treaba în noi.
Și Dumnezeu lucrează în noi, în mod evident, cu evidențe…și nu în mod inconștient!

El ne luminează să facem anumite lucruri, El ne ridică din diverse erori…viața cu El înseamnă ascensiune, o continuă ascensiune…și cei care suntem schimbați de Dumnezeu putem da detalii despre ce se petrece cu noi, în noi, cum ne-am
schimbat…de ce…de ce am ales să facem una…de ce am ales să facem alta…care e substratul acțiunilor noastre…

Nu, nu e mândrie să vorbești despre lucrările harice ale lui Dumnezeu din viața ta!
Vorbești spre a incita și pe alții la viața cu Dumnezeu, cum vorbești despre căsătorie sau monahism…pentru a aprinde și în alții dorul de ele…

Obrăznicie colosală e să vorbești despre har, harisme, vedenii și minuni…în absența lor!
Așa…pe burta goală…tu nemâncând nimic din ele…dar fiind expert în toate…

Și mă întorc la bogatul…închipuit al „duhovniciei”.
Pentru că mai nimeni nu îți cere experiență mistică și ascetică pentru hirotonie ci doar studii teologice, la sau fără frecvență…părintele slujitor…nu cam știe nici el ce e harul…cum lucrează în om…cum te schimbă…și cum îi schimbă și pe alții.

E lucrare a celor preasfinte…în orb: fără să vezi, fără să simți, fără să înțelegi ce slujești.
Spui din gură una…și nu simți nimic pe dinăuntru…
De aceea, marea…și neagra secularizare…sau despiritualizare a teologiei, a slujirii și a predicii Bisericii…se face în Biserică și de către oamenii Bisericii…în primul rând și nu în afara ei!

E normal ca în afara Bisericii să fie negură deasă…
Însă, când negura e și în capul oamenilor Bisericii…vorbirea improprie despre Biserică și despre ce se petrece în ea e de la sine înțeleasă…pentru că oamenii nu înțeleg, faptic, ce se petrece.

De aceea, fiecare îmbrățișează cu plăcere ideea relaxant de relaxată: fă slujba, nu trebuie să simți, să vezi, să trăiești ceva…dar trebuie să crezi, pe neexperiate…că harul se pogoară la noi.

Și indiferența incatalogabilă față de miezul experienței eclesiale, și anume simțirea și vederea slavei lui Dumnezeu, care inundă și susține toată Biserica, pentru că e fundamentul ei real și experiabil, e promotoarea transformării Bisericii
dintr-un spațiu al sfințeniei într-unul al culturii și al istoriei.

Sfințenia nu poate fi povestită ci pe ea o întrupezi, devii tu însuți Sfânt…și atât!
Pentru că sfințenia nu are niciun sens…dacă nu o cunoști pe măsura ta…după cum nu are niciun sens, pentru cineva, o limbă străină.
Dacă începi să fii învățat de Dumnezeu cele ale sfințeniei…o iubești, rezonezi cu ea… o aperi…o înțelegi…pe fiecare zi mai mult…Dacă nu, nu!

Și sună fals…după cum ați văzut…și ați auzit…predicile celor care nu au nimic de-a face cu subiectul.

Bogatului i-a rodit țarina sufletului…a primit un dar anume de la Dumnezeu…nu l-a lucrat, nu la înmulțit…și s-a apucat să vândă darul…
Și când vinzi darul lui Dumnezeu sau când îl folosești împotriva lui Dumnezeu…se nasc lucruri monstruoase.

O minte brici…folosită pentru a extermina masele…sau o poziție socială dobândită pentru a umili masele…sunt daruri dumnezeiești terfelite, luate în derâdere de către noi.

Un trup frumos folosit pentru prostituție, o voce bună folosită pentru cântece aiurea, o sănătate irosită prostește…o avere sufletească nedăruită…sunt tot atâtea bătăi de joc la adresa lui Dumnezeu…Care a mizat pe noi…ne-a dat viață…ne-a dat aceste daruri…și noi n-am făcut nimic cu ele…

Da, e o nebunie să mimezi sfințenia…o viață întreagă…să dobândești demnități în Biserică…în lume…și să te vedem, cu toții, în veșnicie, în fundul Iadului!
E o dramă…una vie…

Și de nebunia asta suferim cu toții…pentru că e nebunia înșelării, a decadenței de care vrem să scăpăm.

Și nu trebuie niciodată să ne mințim că am scăpat…de ea…
Nu, iubiții mei, înduhovnicirea nu poate fi plagiată…pentru că plagierea asta e comică la culme!

Ea e reală, ea e treptată, ea e abisală, ea e în toată ființa noastră, ea e o bucurie, o dramă, un chin imens, o fericire inexprimabilă, ea e în noi…sau nu e…
Și când e se vede prin aceea, că Dumnezeu o înmulțește continuu…și nu o scade!

Dumnezeu înmulțește sfințenia în noi, pe fiecare zi…și cine trăiește acest lucru nu se teme decât de a ieși din comuniunea cu El, de a fi bădăran în relația cu El și cu orice om!

Am intrat în post în această săptămână…ne îndreptăm spre mult sfioasa și prea delicata venire în lume, în istorie a Fiului lui Dumnezeu întrupat…și cine se simte Sfânt și propriu lui Dumnezeu?!

Cel care se umple de sfințenie pe fiecare zi, de sfințenia lui Dumnezeu, nu se poate simți vrednic de Dumnezeu…pentru că sfințenia Lui ne mărește continuu conștiința păcătoșeniei noastre și a nevoii de tot mai multă delicatețe, frumusețe, voioșie duhovnicească.

Vă doresc să ne bucurăm întru Domnul în simplitate și cu inimă largă!
Cu omenia asta ortodoxă, a noastră, care nu se gândește la sine…ci mereu la altul…

Să fim ca un colind de frumoși…mai albi decât zăpada și mai încântători decât florile cele mai frumoase!

Pentru că Domnul vine, și Se face Prunc pentru noi, ca să ne învețe că începutul vieții e curăția. Amin!

Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 4

0 Shares