P

Predică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci


Iubiții mei,
în reprezentarea iconică de deasupra avem mesajul esențial al Evangheliei de azi [Mc. 8, 34-38; 9, 1] și anume: „Cine vrea a veni după Mine, să se nege/ să se tăgăduiască pe sine și să-și ia crucea lui și să-Mi urmeze Mie [{Ostij qe,lei ovpi,sw Mou avkolouqei/n, avparnhsa,sqw e`auto,n, kai. avra,tw to.n stauro.n auvtou/, kai. avkolouqei,tw Moi]!” [Mc. 8, 34,BYZ].


Mesaj care e o poruncă dumnezeiască. Pentru că, după primul verb, care e la indicativ prezent, celelalte trei sunt la modul imperativ.

Și Domnul ne poruncește, nouă, tuturor, să Îi urmăm Lui în viața noastră. Vrea să Îi urmăm Lui în adâncul sufletului nostru, prin aceea că ne unim duhovnicește cu El.


Însă El ne spune că putem să Îi urmăm Lui numai dacă vrem să renunțăm la voia noastră, la mintea noastră, la sentimentele noastre, la obiceiurile noastre pământești, dacă ele nu sunt conforme cu voia Lui. Tăgăduirea de sine pe care ne-o cere Domnul e renunțarea cu totul la omul nostru pământesc, la ceea ce credeam noi că e „bine” și
„lucru împlinitor” pentru noi.


Și nu putem să ne tăgăduim pe noi înșine, adică modul nostru infantil și capricios de a trăi, decât dacă cunoaștem teologia Lui, ceea ce El ne-a revelat. Pentru că noi trebuie să renunțăm la ce e rău din noi, împlinind voia Lui, care e totuna cu luarea Crucii Lui. Cu asumarea interioară a Crucii Lui.


Căci imaginea iconografică de deasupra ne arată greutatea Crucii prin aceea că ea e mare și grea și mai înaltă decât cei care o poartă. Că ea îi apleacă, îi cocoșează, pentru că e grea. Însă Crucea Lui, pe care trebuie să ne-o asumăm, e interioară și nu exterioară. Pentru că e dorința fermă de a nu mai săvârși păcatele pe care le-am făcut mai înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a dori să Îi urmăm Lui.


Tocmai de aceea luarea Crucii Lui este o continuă răstignire interioară a noastră. Pentru că trebuie să luptăm în noi cu patimile omului de mai înainte. Cu cei care eram noi mai înainte de a face voia Lui. Adică trebuie să luptăm cu lăcomia noastră, cu desfrânarea noastră, cu lenea noastră, cu neștiința noastră, cu lipsa noastră de credință și de
evlavie, cu mândria noastră, cu enervarea noastră, cu lașitatea noastră, cu nesimțirea noastră.

Trebuie să luptăm cu tot păcatul și cu toată patima în noi înșine, urmându-I Lui. Adică vieții Lui de sfințenie.
Pentru că urmarea lui Hristos e totuna cu drumul curățirii, al luminării și al sfințirii noastre, cu drumul îndumnezeirii personale.


Urmarea Lui e asumarea crucii noastre, adică a realității noastre interioare și împlinirea continuă
a poruncilor Lui.
Pentru că în Mc. 8, 34, Domnul ne-a spus că fiecare avem crucea noastră. Adică fiecare avem un drum al mântuirii noastre. Că fiecare, în locul unde ne-am născut și cu datele personale ale existenței noastre, suntem chemați să ne asumăm cine suntem și să facem voia lui Dumnezeu.


Însă totul trebuie să înceapă cu începutul: cu conștientizarea faptului că noi nu suntem cei pe care Și-i dorește Dumnezeu. Și, ca să înțelegem că noi nu suntem oameni sfinți și împlinitori ai voii Lui, trebuie să ne nevoim să citim și să înțelegem cuvintele Lui din Scriptură și din cărțile Sfinților Părinți.


Pentru că nu putem să ajungem să cunoaștem voia lui Dumnezeu până când nu o citim și nu o studiem profund.
De aceea, studiul teologic e nedespărțit de urmarea lui Hristos, de viața cu și în Hristos.
Pentru că Dumnezeu ne-a vorbit despre Sine pe sute de pagini, iar Sfinții Părinți, la rândul lor, neau explicat cuvintele Lui pe mii de pagini.

Și toate aceste mii și zeci de mii de pagini așteaptă să fie parcurse de ochii noștri iubitori, de mintea noastră
evlavioasă, de inima noastră plină de sensibilitate sfântă.

Pentru că, citind pe fiecare zi noi și noi cărți ale Scripturii și ale Dumnezeieștilor Părinți, înțelegem
ce înseamnă a renunța la noi înșine și cât de profundă și radicală e această renunțare. Pentru că
trebuie să negăm multe, în lumina cunoașterii lui Dumnezeu, din ceea ce suntem și am făcut.


Trebuie să ne schimbăm cu totul mintea, cu totul sentimentele, cu totul modul de a acționa, cu totul sufletul și trupul. Pentru că întreaga noastră ființă, prin punerea noastră cu totul în slujba lui Dumnezeu, trebuie să se înduhovnicească, să se umple de slava Lui, să se îndumnezeiască pe fiecare zi. Și trebuie să simțim acest lucru într-un mod preabucuros și cutremurător. Trebuie să simțim acest lucru cu toată ființa noastră.


De aceea, dacă poruncile Lui devin respirația vieții noastre, Crucea Lui nu mai e grea, ci e modul nostru de a fi. Noi înșine devenim cruci vii și dumnezeiești, adică niște oameni noi, care gândim, simțim, acționăm, trăim ca Hristos și nu ca omul supus păcatului. Gândim și trăim ca niște oameni liberi interior, pe care Dumnezeu i-a eliberat de sub tirania demonilor, a păcatelor și a morții.


Și ce înseamnă tiranie, tiranizare a noastră de către demoni, păcate și moarte? Înseamnă că demonii, păcatele și moartea sunt mai puternice decât noi și ne obligă să facem ceea ce nu dorim.


Însă cum scăpăm de această tiranizare, de această continuă forțare și biruire a voii noastre, în viața duhovnicească?

Prin aceea că ne împotrivim interior împotriva a tot păcatul și împotriva gândurilor demonilor care se insinuează în noi și, vindecându-ne de păcat în asceza noastră și umplându-ne de slava Treimii, nu mai trăim nici moartea ca pe o frică irepresibilă, ci ca pe o eliberare și ca pe o trecere spre Împărăția lui Dumnezeu.


Dar pentru a fi întăriți în lupta noastră cu păcatul și cu demonii trebuie să ne umplem de cunoaștere teologică și de împlinirea poruncilor Lui, spovedindu-ne și împărtășindu-ne foarte des.
Pentru că numai cu harul lui Dumnezeu noi putem să luptăm cu demonii și cu patimile noastre.
Și chiar dacă cădem adesea în păcate de tot felul, vindecarea și ridicarea noastră din moarte, din moartea sufletească în care am ajuns prin păcate, se face tot prin Spovedanie și prin împărtășirea euharistică cu Hristos, Cel care ne întărește pe noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ca să fim vii și duhovnicești.


Amin!

Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 10

0 Shares