Azi este ziua de naștere a Patriarhului Daniel. La mulți și binecuvântați ani! Îl cunosc de aproape trei decenii, de când, adolescent, descopeream lumea episcopală (este o lume în sine!) în care pot spune că am crescut, m-am format și, nădăjduiesc, m-am maturizat.

Cert este faptul că, la o vreme, mi-am cercetat sufletul și mi-am zis că nu vreau să intru în acea lume. Nu era/este de nasul meu. Mântuirea mi se pare prioritară.

Asta am învățat de la un părinte minunat care a fugit de arhierie toată viața, până ce a fost „înhățat”: Mitropolitul Bartolomeu. Și el a acceptat cu greu scaunul de la Cluj, având deja 73 de ani. L-au convins Patriarhul Teoctist, Părintele Stăniloae, Avva Grigore (Băbuș) – ce dor îmi este de ei!!! – și pe atunci tânărul Mitropolit Daniel.

Nu intru în detaliile unei istorii ecleziale știute și mai puțin știute. Sper să am timp pentru memorii.

Cert este că Patriarhul Daniel a crescut, la rândul lui, în slujire.

A avut tot felul de provocări și obstacole, a mișcat lucrurile și a dat direcția. Nu, nu îl laud.

Constat doar că dacă Biserica noastră este pe linie de plutire, i se datorează în bună parte.

S-a văzut ieri.

Dacă este secret, anonim, votul corpului episcopal oferă surprize. Cei care au ajuns să fie aleși tineri se opun tinereții, alții se răzbună că nu au fost pe lista candidaților, alții vor să se „răcorească”, votând anapoda din lipsă de curaj de a discuta cu Întâistătătorul despre ce îi doare și îi nemulțumește.

În fine, mai sunt și unii care votează astfel încât să nu aibă, pe viitor, concurență. Judecăți omenești, slăbiciuni și interese.

Una peste alta, la grămadă, Patriarhul rămâne singur.

Asaltul de urări, de osanale și de cadouri nu va ascunde tristețea celui care, cu un cap peste toți, fără exagerare, se simte de multe ori precum un general fără armată.

Acesta era și sentimentul lui Bartolomeu.

Nu, nu este răzbunarea lui, ci a istoriei, care a permis, prin atacul la substanța umană a societății românești, mai ales în comunism, să ajungă în față mai mulți mediocri, numărul celor cu vocație și daruri reale rămânând insuficient.

Excelența nu face cvorum.

Se vede peste tot: în politică, în administrație, în viața academică, la noi și la alte culte etc.

Preafericite, putere și bucurie!

Să Vă dea Dumnezeu inspirație și rezistență la ispitele altora și la cele proprii.

Chiar dacă nu fac parte din corul lăudătorilor, mulți, din cler și popor, știu cine sunteți și mai ales ce reprezentați.

Sunt solidari.

În tristeți, repetate, nu o să rămâneți singur niciodată.

Sus să avem inimile!

Pr Radu Preda

CategoriiPr Radu Preda
1 Shares