P

Pomenirea Sfintilor romani

Iubiții mei,
pomenirea Sfinților români pe care o facem astăzi are legătură directă și explicită cu
pomenirea tuturor Sfinților și cu Cincizecimea.
Pentru că Sfinții Bisericii lui Hristos auapărut odată cu Cincizecimea.
Căci de atunci de când harul Treimii s-apogorât în oameni, de când Biserica a devenit
comuniunea vie și sfințitoare a lui Dumnezeu cu oamenii, orice neam a putut să intre în Biserică
și să arate Sfinți.

Iar poporul român s-a convertit la dreapta credință și a arătat Sfinți din primele secole ale Bisericii, fapt pentru care avem credință apostolică și facem parte dintr-o Biserică apostolică, în succesiune directă, de două milenii.


Acest lucru e o mare și copleșitoare binecuvântare dar și o mare și înfricoșătoare responsabilitate în același timp
Pentru că trebuie să rămânem în dragostea dintâi…


Adică să arătăm că trăim cu evlavie sfântă și cu simplitate, urmând Apostolilor Lui, de la care avem credința și viața bisericească.


Trebuie să arătăm că suntem vrednici de această demnitate sfântă și anume de aceea de a fi fiii lui Dumnezeu prin har.

Și pentru că suntem de două milenii în Biserica lui Hristos, de aceea e un lucru lipsit de
înțelepciune să ne concentrăm doar pe canonizarea Sfinților recenți.


Sau să căutăm să îi înțelegem și să îi cinstim pe ei…rupți de întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe Române.


Dimpotrivă, pe noi trebuie să ne intereseze Sfinții lui Dumnezeu din toate secolele, care au fost fiii Bisericii noastre Ortodoxe Române, și pe ei trebuie să îi cinstim prin cercetări istorico-teologice aprofundate.


Căci știm multe amănunte despre Sfântul Ștefan cel Mare sau despre Sfântul Constantin
Brâncoveanu, pentru că despre ei s-au ocupat, în primul rând, istoricii.


Însă câte monografii la viețile lor avem, din partea teologilor noștri?


Ce se întâmplă cu Sfinții români, canonizați sau nu, despre care știm doar câteva lucruri, pentru că, în trecut sau pe când trăiau, nimeni nu i-a luat în seamă?


Și pentru noi asta e o mare scădere…
Pentru că nici în trecut și nici în prezent nu ne pasă, cu adevărat, de Sfinți.

Da, din gură…și triumfalist…părem a fi „prieteni” cu Sfinții…însă prietenia se probează
prin câte facem, în mod concret, pentru ei.
Și primul lucru pe care Sfinții Lui îl vor de la noi e să cinstim și să păstrăm cu sfințenie
viețile, trupurile, cărțile, lucrurile rămase de la ei.


Pentru că toate ale lor sunt o călăuzire a noastră în viața cu Dumnezeu.
Toate ale lor sunt lumină și binecuvântare, din care învățăm cum să ne cunoaștem pe noi și cum să ne apropiem de Dumnezeu și de ei, de Sfinții Lui.


Iar duminica de astăzi, stabilită recent, în timpul patriarhatului Părintelui Patriarh Teoctist, nu îi are în vizor doar pe Sfinții români canonizați, foarte puțini de altfel.
Ci pe toți Sfinții României, așa după cum, duminica trecută, i-am cinstit pe toți Sfinții, cunoscuți sau nu, canonizați sau nu, ai Bisericii lui Hristos.


De aceea e o duminică ce împacă trecutul cu prezentul, pe oamenii Sfinți încă în viață cu cei din veșnicie, pentru că Biserica e comuniunea sfințeniei netrecătoare a lui Dumnezeu cu oamenii și în această comuniune de taină/ mistică, fiecare dintre noi suntem chemați la o viață sfântă și nu la una indiferentă.


Sau duminica asta ne spune că acesta e creștinul ortodox, că așa trebuie să arătăm fiecare dintre noi: ca Sfinții Lui.
Și pentru mine a fost și este un lucru de mare folos faptul că am cercetat, am aprofundat și aprofundez viețile Sfinților români canonizați sau nu, a celor care au trăit românește sfințenia,
pentru că am înțeles că fiecare neam are particularitatea lui.
Și că a te apropia de Sfinții neamului tău înseamnă să vezi ce suntem și ce nu suntem ca neam.
Însă, pe de altă parte, a absolutiza Sfinții români, a-i vedea rupți de tot arealul Sfinților
Bisericii, e o altă extremă ce nu ne ajută deloc.

Pentru că noi trebuie să ne facem largi, încăpători, să cuprindem tot mai mulți Sfinți în inima și în viața noastră și nu să fim exclusiviști.
Trebuie să facem o cercetare pe secole a Sfinților, să vedem cum au păstrat aceeași credință și aceeași mărturisire apostolică și patristică și nu să ne reducem cunoașterea și iubirea doar la câțiva.


Și asta pentru că ne-au ajutat într-o anumită problemă sau pentru că suntem noi mai
atașați de ei.
O perspectivă corectă, profund ortodoxă, e să înglobăm cât mai mulți Sfinți în experiența noastră duhovnicească, să îi vedem profund și coerent, să ne însușim de la ei anumite amănunte, care ne pot fi proprii și nouă.


Iar pentru asta trebuie să fim luminați de Dumnezeu ca să știm ce să alegem…ca să
înțelegem ce ni se potrivește.
Și când ne smerim în fața lor, când îi vrem în noi…atunci înțelegem, cu harul lui Dumnezeu, cum să ne împrietenim cu Sfinții Lui.


În timpul vieții Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc, am
înțeles un lucru capital de la el: acela de a nu ne opri, în iubirea noastră, doar la câțiva Sfinți.
De a nu absolutiza parțialul…ci de a dori, toată viața, completitudinea Sfinților.
El, Dumnezeiescul Ilie, era prieten de taină cu mulți Sfinți, pentru că li se ruga lor și încerca, prin tot ceea ce citea de la un Sfânt, să se împrietenească cu sufletul lui, cu modul lui de-a fi.


De aceea, fiind învățați de el să trăim această deschidere universalistă față de Sfinți și față de toți oamenii, nu înțeleg de ce se preferă puținul…în locul multului.


De ce, cu atâtea milioane de Sfinți în cărțile și locașurile Bisericii…noi n-avem ce lucra zilnic, n-avem ce traduce, n-avem pe cine cunoaște, n-avem cui să ne rugăm?

Da, asta e o reală problemă: că nu ne simțim vii…lângă Sfinții Lui!
Pentru că de-am fi plini de har, de viață dumnezeiască…i-am simți vii și pe ei, ei ne-ar fi
prietenii noștri de fiecare clipă și am avea, din destul, ce să spunem, ce să prăznuim…


Pentru că ei sunt vii!…


Da, ei sunt vii și au multe ca să ne spună.
Și dacă i-am asculta…am umple multe goluri despre ei.


Când am terminat integrala operelor92, în 10 volume, a Fericitului Ilie, mă așteptam să
primesc un semn de la el.
Nu într-un mod insistent…ci așa, între noi doi, așa cum i-am promis…pentru ca să știu ce
îmi spune…
Și n-am primit nimic special…așa cum, în ciuda multelor articole și cărți gratuite…nu
primesc niciun comentariu pe măsura iubirii cu care le dărui.
Au trecut luni…
De curând, spre dimineață, l-am visat bucuros…și bucuria lui dumnezeiască a țâșnit și în inima mea.


La fel ca de fiecare dată când îl vedeam…și mă vedea…
A țâșnit în mod personalizat…adică din el.


Și a făcut în visul acesta duhovnicesc un gest pe care nu l-a făcut niciodată în viața lui: mi-a luat mâna dreaptă și mi-a sărutat-o.
Uluit de gestul lui…și eu i-am sărutat mâinile.
Și mi-a dat niște înscrisuri, într-un portofel mare, toate scrise de mâinile lui dumnezeiești…iar la final a scos 1.000 de dolari și mi i-a dat.
M-a privit în ochi, cu bucurie, și mi-a dat de înțeles că știu pentru ce sunt…
Și când m-am trezit am știut că mi-a plătit fiecare volum, din cele 10, scrise despre el…

Și v-am mărturisit aceste lucruri pentru ca să vă spun ceva important: lucrurile mari și duhovnicești vin la timpul lor dar, pentru ca ele să vină…noi trebuie să lucrăm zilnic.
Dacă ne împrietenim cu Sfinții, mai devreme sau mai târziu, o să afle mulți…
Dacă suntem Sfinți…la fel…
Nimic nu se pierde în fața lui Dumnezeu…chiar dacă multe se uită în istorie…


Lucrul important e să nu uităm cine suntem, să nu ieșim din treapta noastră și, pe fiecare zi, să ne umplem de sfințenie și de cunoaștere, de simplitate și de bucurie, de delicatețe și de înțelepciune dumnezeiască.


Pentru că numai astfel poți să dărui lucruri fundamentale altora.
Numai astfel poți să ajuți.
Și ajutorul adevărat dat oamenilor e să îi înveți să guste și să iubească viața duhovnicească, viața cu Dumnezeu, viața Bisericii, viața care nu se termină niciodată.


Dumnezeu să fie binecuvântat întru noi, robii Săi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeul nostru treimic, acum și pururea și în vecii vecilor!

Amin.

Pr Dr Dorin Octavian Piciorus- Praedicationes vol 7

76 Shares

Comentarii

comments