Noi, Doamne , prin mandrie si roadele ei rele ne-am otravit viata noastra, departandu-ne de Tine, am oprit intrarea Harului Dumnezeesc in sufletele noastre si de aceea nu avem bucurie, fericire, bunastare.
Fata de Dumnezeu, Care ne trimite sau ne ingaduie unele incercari sau altele, noi pacatuim: prin dejnadejde, cartire, chiar hulire fata de Dumnezeu, Care trimite, dupa parerea noastra, cruci „nepotrivite” si „peste puterile noastre”.
Duhul nostru este grav bolnav, pe moarte, dar nu cautam mijloace de insanatosire.
Nu il primim nici chiar pe acela pe care ni-l propune Maica noastra iubitoare de fii: Biserica, dorind sa ne adape cu Harul tamaduitor a lui Dumnezeu.
…Si ce face omul? Asa cum, orecand in rai, si-a dorit sa fie dumnezeu, umand degraba indemnul vrajmasului, asa si astazi cauta sa isi construiasca propriul „turn Babel”, intentioneaza sa isi sadeasca propria sa vie, nedorind sa lucreze via lui Dumnezeu.
Si raul din sufletul omenesc, sporit de raul lumii: de satana, se mareste, creste, si omul, ca rob vandut pacatului, indemnat zi de zi la rau, inceteaza sa mai simta loviturile zilnice, primite din partea Proniei lui Dumnezeu.
Toate acele necazuri si nenorociri, pe care le indura astazi Tara noastra, sunt semne clare ca in podgoria noastra, in viata noastra au aparut lucratori rai, care isi bat joc de credinta, Il hulesc pe Dumnezeu, calca in picioare lucrurile sfinte, resping autoritatea duhovniceasca a pastorilor; care isi sunt lor insisi conducatori si isi satisfac toate capriciile lor.
Dar de ce noi, noul Israel, simtim iarasi acum pe pielea noastra suflarea maniei lui Dumnezeu?
Calamitatile vin una dupa alta: cand soarele arde cu inversunare podgoria tarii,cand ploile torentiale anunta foametea, cand incendiile si cutremurele aduc moartea celor vii.
Si bolile, nemaiuzite pana acum, lovesc insusi inceputul vietii: pruncii.
Raul deslantuit, cumplit, se plimba nestingherit, dand buzna in viata, si cu mainile lucratorului seamana ruina si moartea.
Prietenii mei, sa fim, asadar, cu luare aminte. Vedem ca suferintele morale si fizice pentru lumea pacatoasa sunt inevitabile si ele nu se reduc cu timpul, ci cresc si vor creste, caci din pricina inmultirii faradelegii, iubire multora se va raci( Matei 24,12).
… Astazi, cand nepasarea noastra si somnul duhovnicesc ne-au despuiat de acoperamantul harului dumnezeesc, de puterea duhului, diavolul sta inaintea noastra si isi arata toata rautatea.
Noi am incalcat legea lui Dumnezeu!
Noi am incalcat poruncile Lui!
Noi L-am uitat pe Dumnezeu!
Si maica noastra, care ne hraneste, pamantul, deja rodeste numai spini si palamida din pricina rautatii celor care traiesc pe el. Si cerul, care aduce ploaie luminoasa si curata si roua cea de roade datatoare, cerne peste capetele noastre o ploaie acida, otravitoare, si vantul, care vine dinspre Cernobal, arde lumea cu suflarea lui ucigatoare. Si dezlantuirea raului, a vicleniei si a dusmaniei ia amploare pe pamant.
Regula vietii devine sa calci peste cadavre, sa smulgi bucata din gura celuilalt si sa dispretuiesti orice porunci si invataturi.
…Si nu exista dragoste fata de Dumnezeu, Binefacatorul, Tamaduitorul, Izvorul vietii.
Viata este destul de grea. Si ea devine si mai grea, cu neputinta de indurat, cand din ea este alungat Dumnezeu.
Omul alearga la Dumnezeu la nesfarsit si cere, cere bunatati: fericire, bunastare, sanatate.
Alearga la Dumnezeu in nevoia sa , dar nu traieste dupa Dumnezeu si de fiecarea data, primind cele cerute, se intoarce la obisnuita viata pacatoasa de inainte.
Si acasta imbulzeala zadarnica a omului in preajma lui Dumnezeu starneste din ce in ce mai des in sufletele leproase cartire impotriva Creatorului lor, catrire impotriva a toate si a tuturor.
Atunci Dumnezeu devine vinovat de toate: El nu raspunde la rugaminti, la cereri, El nu ii da omului toata plinatatea fericiriii in viata.
Iar faptul ca omul insusi nu traieste dupa poruncile lui Dumnezeu si in legea Lui, ca isi culege amaraciunea vietii distruse tot de faradelegile sale, nu ii vine omnului in minte.
El nu are credinta adevarata, nu are adevarata viata a duhului si nu prin mantuire se va sfarsi calea vietii lui.
Slujitorii bisericesti, poporul bisericesc, ingaduindu-si sa umble in viata dupa poftele inimilor lor, rugandu-se lui Dumnezeu si, totodata, slujind pacatului, primesc pentru aceasta rasplata cuvenita.
Astazi lepadarea de Dumnezeu si de credinta se raspandeste pe pamant. Omul, respingand binele si alegand raul, devine complice puterii intunecate in lupta impotriva lucrarii lui Dumnezeu: a crearii vietii pe pamant.
Orice om care a venit pe lume, de la nastere mosteneste crucea stramosilor sai si in chip nastramutat, pana la sfarsitul zilelor, o poarta prin viata.
Uitati-va cu atentie, prietenii mei, la viata oamenilor, care traiesc fara Hristos. Cat de des se sfarseste ea prin moartea duhovniceasca cu mult timp inainte de moartea trupeasca. Raul si pacatul devoreaza in om tot ceea ce e omenesc, raul este nesatul si nesatul este si omul de rau.
Desarta si fara de folos este crucea vietii fara Hristos, oricat de grea ar fi ea.
Nu cautati vinovati pentru faptul ca tot ceea ce se intampla astazi nu este asa cum ati dori voi, ci temeti-va sa fiti judecatori ai Proniei lui Dumnezeu.
Arh. Ioan Krestiankin – Sa fii cu Dumnezeu! Este lucru cel mai important
