Cred că marea noastră lipsă, cădere, după cum au profețit Părinții Patericului, este aceea că credința noastră se răcește și noi începem să amestecăm lucrurile, să facem compot de idei, de religii și credințe.
Degeaba suntem creștini, dacă nu știm să practicăm iubirea și ascultarea.
Noi, creștinii, declarăm că Îl urmăm pe Iisus, Dumnezeul iubirii…dar oare chiar asta facem cu adevărat? Oare chiar socotim cu adevărat că dorințele noastre, viața noastră sunt mai mici decât ale omului pe care îl iubim, căruia vrem să-i arătăm iubirea?
Copiii noștri sunt rodul nostru și credința lor depinde de credința noastră, iar când aceasta este rece și formală, devine o cale sigură spre eșec spiritual, sufletesc. Și al nostru, și al lor.
Când L-ați văzut pe Dumnezeu?
Dumnezeu nu este o închipuire, nu este o filosofie, este Persoană Vie!
Este vremea bilanțului credinței noastre, a sincerității și, pentru asta, vă îndemn iar și iar, să faceți experimentul următor: când apune soarele, în liniște, așezati-vă in camera Dvs, închideți ochii și priviți în lăuntru. Ce vedeți? Vedeți Împărăția Lui Dumnezeu și pe Împăratul Ei (fără să vă folosiți imaginația) sau doar beznă totală? Obișnuiți-vă să-L chemați să lumineze întunericul din adânc, pentru că, o dată cu ceasul morții, întunericul nu se va duce, ci acolo vom sălășlui veșnic, în el, în toate gândurile de răutate, invidie, mânie, egoism. Acolo, înlăuntrul inimii noastre, se află și Poarta Împărăției, dar și începutul iadului. Stai cinci minute așa, cu gândurile și spaimele tale, apoi compară starea ta cu veșnicia…
Mulți spun că nu se tem de moarte, dar știți de ce? Pentru că habar nu au ce înseamnă aceasta. Nici găina nu știe cum va fi în oala de ciorbă, ea se zbenguie și ciugulește din pământ cu 10 min înainte să ajungă în ea. “Gândul la moarte este începutul înțelepciunii în Dumnezeu”, spun Sfinții Părinți și, ca să vedeți cum începe moartea și cum veți petrece veșnicia, faceți acest experiment simplu despre care v-am spus. Sfântul Simeon Noul Teolog toată viața Lui s-a rugat astfel:
“DOAMNE, LUMINEAZĂ ÎNTUNERICUL INIMII MELE!”, pentru că a înțeles ce înseamnă să mori și întunericul acela să îmbrățișeze toată existența ta.
Este vremea unei seriozități asupra vieții noastre creștine, pe care o practicăm și în casa noastră, și la serviciu, și pe stradă, oriunde, nu doar în biserică. Nu de frica altor religii care vin peste noi, nu de frica ateismului sau a bolii, ci de frica întunericului din noi.
Este vremea sincerității, dar poate și “a cernerii”…
Pr. Visarion Alexa
