C

Când a înviat Domnul nostru Iisus Hristos?


Sfântul Matteos ne spune că El a înviat când „se crăpa de ziuă întru una a sabaturilor” [Mt. 28, 1, BYZ]. Iar sabatul era sâmbăta, și prima după sâmbătă e duminica.

De aceea, Învierea Domnului s-a petrecut „la miezul nopții”, duminica, motiv pentru care și noi, Biserica Lui, vestim învierea la miezul nopții, când sâmbăta se pleacă spre duminică.

Și o vestim în fața Bisericii, sub acoperișul cerului, pentru că învierea Domnului este un bine copleșitor nu numai pentru
întreaga umanitate, ci pentru întreaga creație a lui Dumnezeu.

Căci odată cu învierea Lui, oamenii și cosmosul în integralitatea sa au o singură direcție: îndumnezeirea.

Și îndumnezeirea oamenilor și a întregii creații a lui Dumnezeu este adevărata înfrumusețare, adevărata schimbare, adevărata înnoire continuă a întregii existențe.

Cineva m-a întrebat recent dacă mă plictisesc atunci când citesc, când mă rog, când slujesc. Dacă mă plictisesc, așa în general, în viața mea.

Și i-am spus că plictiseala este lipsa de dorință pentru înnoirea interioară și pentru adevărata noutate.

Când nu mai vrem să ne înnoim duhovnicește, să ne curățim interior, și ajungem să considerăm că păcatul „o să ne facă bine”, atunci ne plictisim, pentru că păcatul e lipsit de noutate.

Și când nu mai căutăm adevărata noutate, când nu mai vrem să cunoaștem voia lui Dumnezeu, iarăși cădem în plictiseală.

De aceea, eu lupt cu plictiseala și cu dezamăgirea și cu frica și cu grija deșartă și cu nesimțirea tot timpul și nu le dau loc în mine, pentru că îmi fac viața numai pentru Dumnezeu și numai pentru cunoașterea teologică.

Și a fi cu Dumnezeu și a cunoaște voia Lui înseamnă a trăi într-o continuă noutate și bucurie, într-o continuă pace și înțelegere, care mă împlinesc în mod deplin.

De aceea, nu am timp să mă plictisesc, pentru că am foarte multe lucruri de făcut.
Nu am timp de stat degeaba. Și cred că așa sunt toți creștinii: nu au timp să se plictisească, pentru că plictiseala e o inconsistență a dragostei, a relației, a vieții creștine.

Dar dacă ești mereu prins în slujirea Bisericii și în întrajutorarea oamenilor, dacă muncești zilnic ore întregi, nu te poți plictisi, dar poți obosi foarte mult.

Pentru că sufletul poate să citească și să muncească și să se roage în continuu, numai trupul nu poate asta. Și atunci avem nevoie de mâncare bună și de somn bun, pentru a ne întrema trupește.

Dar cel care se bucură duhovnicește și muncește cu bucurie și pentru a se dărui și a dărui, acela e plin de învierea lui Hristos.

Căci Domnul a înviat a 3-a zi din morți și S-a arătat Sfintelor Femei Mironosițe și Sfinților Săi Apostoli și i-a învățat că trebuie să se bucure [Mt. 28, 9].

Că trebuie să se bucure întru Dumnezeu.

Iar luminile pe care noi le avem în mâini în această mare și sfântă zi de praznic, vorbesc tuturor despre ceea ce simțim în noi înșine.

Despre bucuria și lumina sfântă a lui Dumnezeu, de care slava lui Dumnezeu ne umple.

Pentru că lumina învierii lui Hristos, despre care vorbim în predici și în felicitările noastre de Paști, nu este cea a lumânării, ci e aceea a slavei lui Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu, slava Lui cea necreată și veșnică, țâșnește din Hristos Cel înviat și ea e adevărata lumină și bucurie veșnică din noi înșine. Iar lumânările, candelele, policandrele din
Biserică sunt numai imagini văzute și șterse ale luminii sfinte a lui Dumnezeu, care coboară în cei care se curățesc continuu de patimi.

…Vom mânca de dulce de acum, dar vom fi plini și de slava
lui Dumnezeu. Vom fi plini de slava Lui pe măsura postirii, a rugăciunii, a curățirii noastre.

Și pe cât suntem, pe atât vom gândi și pe atât vom acționa în aria în care noi trăim. De aceea, când apar la televizor sau în online creștinii noștri și sunt dați drept „exemple negative”, bucuria noastră se întristează. Pentru că un om neîmplinit e neîmplinirea
tuturor.

Dar bucuria noastră e vie și mare, când în media și în viața reală apar și vedem creștini frumoși, creștini care fac lucruri mari și frumoase, și împlinirea lor este și împlinirea noastră.

Căci, mai presus de toate, neîmplinirea Bisericii e și neîmplinirea lui Dumnezeu, iar împlinirea ei interioară e și bucuria Lui.

Și noi Îl bucurăm pe Dumnezeu prin tot binele pe care îl facem, dar Îl întristăm prin fiecare lucru prin care ne întristăm și îi întristăm și pe alții.


Hristos a înviat!


Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 13

0 Shares

Comentarii

comments