O fi suficient? Dacă nu vom sta cu Dumnezeu acasă, cu învățătura Sa mântuitoare, cu dragostea Lui nemărginită, cu iubirea smerită și jertfelnică a Fiului Său, cu sfinții Săi,  ne vom izola vremelnic, încercând să evităm boala fizică, dar cea dinăuntru  va rămâne. Să dăm sens cât mai profund acestui răgaz.

Să stăm acasă, dar să-L invităm pe Domnul să intre, să rămână cu noi și în noi.

Un val de știri alarmante și contradictorii despre noua pandemie cu care se confruntă întreaga lume a declanșat în rândul multor credincioși o veritabilă „epidemie” de frică, îndoială și ipohondrie.

În toată cavalcada informațiilor și angoasantelor statistici, parcă am uitat de credința noastră, de vorbele Mântuitorului, de cuvintele chibzuite ale Sfinților Părinți care, în înțelepciunea lor, ne-au lăsat îndemnuri și pentru astfel de momente tulburi ale vieții.

Îmi amintesc acum de spusele Sfântului Vasile cel Mare: „Căci căpitanul de vas în furtună va fi încercat, atletul în stadionul sportiv, războinicul în arena de luptă, cel mărinimos în necaz, iar creștinul în ispită va fi cercat”.

Ce-i drept, de 75 de ani încoace, de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, lumea întreagă nu a mai cunoscut așa tulburare, chiar dacă răzleț au mai fost conflicte militare, răsturnări sau pseudo-răsturnări de regimuri politice, epidemii, catastrofe naturale.

Și mai de neînțeles este că, de la încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor, de  peste 1700 de ani, nimeni nu a avut cutezanța să interzică, chiar și temporar, slujbele din biserici, deși creștinătatea a cunoscut situații mult mai dificile.
De ce noua epidemie devine tot mai agresivă, capabilă nu doar să ia multe vieți, ci și să paralizeze întreaga societate omenească?

Un posibil răspuns ar fi că omul modern, tot mai secularizat, izgonindu-L pe Dumnezeu din viața lui, L-a înlocuit cu nesăbuita mândrie de sine, cu încrederea că prin evoluția științei, a tehnologiei poate eluda rânduielile așezate de Dumnezeu în creație.

Toate acestea îl poate face pe el, bietul creat, să decidă nu doar pentru sine, ci în numele Creatorului, chiar pentru  întreaga creație.

O, câtă înșelare!

Câtă imprudență să te socotești a fi stăpânul lumii, câtă denaturare a realității să crezi că poți zbura în Cosmos, să pretinzi că  poți popula o nouă planetă și tu, omule, să nu fii capabil să asiguri banalele măști medicale ori trebuinciosul dezinfectant atât de necesar în astfel de timpuri!

Ce eroare să consideri știința, oricât de avansată ar fi, drept o religie care decretează noile percepte cu tărie de lege.

Se observă că în țările puternic secularizate panica este și mai mare, căci acolo omul nu se mai consideră pus de Dumnezeu stăpân peste natură, cu menirea de a o proteja ci, orbit de putere și slavă deșartă, se proclamă stăpânul întregului Univers.

Meditând la toate acestea, mai ales acum, când mulți dintre noi se lasă cuprinși de panică, de frică, mai ales cu decretarea „stării de urgență”, ce bine ar fi declarăm și noi o „stare de trezvie duhovnicească”! 

Dacă ni se cere să luăm o distanță socială, să ne apropiem mai mult sufletește unii de alții prin rugăciune și solidaritate; fiindcă ni se cere să stăm mai mult în casă, să deschidem cămara cea tainică a sufletelor și să-L primim pe Hristos în ea și nu doar pe El, ci și pe semenii noștri; când ni se cere să igienizăm tot mai mult trupurile și spațiile, să nu uităm cu aceeași râvnă să ne curățim și sufletele de păcat.

Însă izolarea nu trebuie să ne transforme în oameni cuprinși de inaniție.

Este momentul să probăm cel mai lesnicios calitatea de creștin autentic dăruind, ajutând, sprijinind, desigur, păzind cele rânduite de autorități sanitare și politice, care și ele sunt de la Dumnezeu (Romani 13,1-2); și noi avem datoria de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ei, zicând împreună cu Sfântul Vasile cel Mare: „încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinței, veghează asupra capului lor…, pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca în liniștea lor viață pașnică și netulburată să trăim”. 

Deși ne este foarte greu să înțelegem decizia de a interzice, chiar și temporar, oficierea slujbelor în biserici, ne rugăm pentru ei cu nădejdea că vor înțelege cât de importantă este Biserica pentru neamul românesc și că vor reveni cât mai curând asupra deciziei istorice cu implicații deosebit de profunde în istoria spiritualității românești.


Peste toate acestea, în toate împrejurările vieții noastre, să căutăm alinare în cuvintele Sfintei Scripturi și vom înțelege că nimic din ceea ce se întâmplă nu este străin de voința lui Dumnezeu.

Iată ce spune Domnul: „De voi încuia cerul şi nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce ţara sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu, și se va smeri poporul Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara” (II Cronici 7, 13-14).

Stă în puterea noastră, așadar, de a îndupleca atotmilostivirea lui Dumnezeu care, din Cerul cel sfânt al Lui, va căuta cu milă spre poporul Său și va tămădui țara nu doar de boală, ci și de necredință, de frică și deznădejde.

De aceea, popor al lui Dumnezeu, sus să avem inimile, credința, nădejdea și dragostea!

ARH. MIHAIL DANILIUC  Sursa -Doxologia.ro

724 Shares

Comentarii

comments