I

Impacarea e prima fapta buna pentru post

Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]


De asemenea, va atrag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este însotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci.


Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra în drepturile lui Dumnezeu. 

De aceea Parintii ne îndeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, paza gurii mele“. O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea.

Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita în toate chipurile. De aceea, tine-ti-o pe loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. 

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta sunt dintii si buzele în fata limbii, ca doar-doar vom putea înfrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori!

 Cititi în seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne îndeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor — e bine sa nu uitati aceasta.


Tot asa gandurile,  imaginile,  aducerile  aminte  de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica.

Asa ca va îndemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa închidem toate usile prin care poate intra pacatul în noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa închidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.


Si mai este înca un lucru.

Iisus spune asa:
„Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre”.


Simplu si precis, conditionat. Postul si toate nevointele, toata truda noastra pentru mantuire este primita cu aceasta conditie: sa fim, interior, în pace; în pace cu Dumnezeu, cu semenii si cu noi însine. 

Imi spunea odata un parinte batran din muntii Neamtului:
„Parinte, nu se poate face rugaciune cu ciuda”.
Adica atunci cand în loc sa te rogi, esti mereu în dialog cu cel ce ti-a facut un rau si te certi cu el si îl urasti în inima ta, degeaba te rogi si degeaba postesti, nu ai parte de iertare.

In rugaciunea Tatal nostru, ne angajam noi însine: „Doamne, iarta-ne, precum si noi iertam”. 

Si daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta pe noi, Iisus ne spune foarte precis acest lucru. Trebuie sa fim în pace cu toti, daca vrem ca postul nostru sa fie bine primit de Dumnezeu si sa avem iertare.


Postul este întemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului.

Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii din Noul Testament au împlinit aceasta porunca a postului.

Iisus însusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie — si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este un fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc duc o viata mai senina. 

Copiii care postesc se dezvolta altfel, capata mai multa întelepciune — desi copiii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.


Era la noi un doctor, vestit pe aici… Postea el însusi si vindeca pe cei bolnavi prin post: 40 de zile de post.

Si vindeca boli de ficat, boli de inima, mai ales boli de nervi. Venea lumea la el ca la o minune. Si el îi punea pe toti la post. 40 de zile de post si se vindecau oamenii si nimeni nu se mai ducea la medici, la farmacisti.

Si prin asta si-a facut o ceata de dusmani teribili, mai ales ca el nu lua bani, iar celorlalti nimeni nu le mai deschidea usa.

A fost invitat la Academia Franceza sa tina o conferinta, sa vorbeasca despre post si în noaptea dinaintea conferintei “i-au facut de petrecanie”, cum spune romanul. Confratii sai — sa ma ierte medicii care sunt aici — au avut grija ca geamurile si usa sa fie ermetic închise la hotelul unde era el cazat; si a murit a doua zi pe la 10, în ziua cand trebuia sa-si expuna principiile sale de vindecare. Asa a murit un om care a vindecat foarte multa lume. Gelozia, invidia este cea mai cumplita otrava, frati crestini.


Asadar, postul ajuta si la vindecarea noastra trupeasca. Vindeca foarte multe boli trupesti. 

Noi ne temem de post, dar de regimul medical nu ne temem. Cum spune sfantul Ioan Scararul:
„Oamenii se tem mai mult de caini, decat de Dumnezeu. Cine pleaca la furat, nu se teme de Dumnezeu, dar tremura daca latra un caine“.


Nu asa, frati crestini. Postul este o regula de aur pentru buna noastra oranduire, si trupeasca si sufleteasca. E regula regulilor. Noi avem nevoie mai ales de vindecarea sufletului – de aceea, este de mare folos sa postim.

 Si cei vechi au postit. Cititi cartea lui Iona, sa vedeti cat de aspru era postul pagan. Cand au postit cei din Ninive, au postit de la împarat pana la ultimul animal – si animalele posteau.

Si cand a vazut Dumnezeu asa ceva, s-a milostivit îndata de cetate.

Si ei erau pagani, iar noi, crestini de doua mii de ani, ne revoltam, ocaram: „Iar post? Iar n-am voie sa mananc cutare sau cutare? Ce-i cu atata post?! Daca postesti, slabesti, ai dureri de cap, nu poti munci”.


Nu-i chiar asa, frati crestini! Sfantul Teodosie cel Mare 30 de ani n-a mancat decat paine din sfanta Impartasanie si a trait 107 ani! Cand manca si putine zarzavaturi, era sarbatoare. Si avea grija de manastire si avea în curtea manastirii trei spitale, de care trebuia sa se îngrijeasca.

Noi nu ne putem închipui cat de usor si cat de placut si cu cata bucurie posteau acesti sfinti! Si astazi sunt foarte multi calugari care postesc cate o saptamana întreaga, altii postesc cate 40 de zile si nu traiesc decat cu sfanta Impartasanie. Dar nu numai calugarii.

A venit odata la mine, într-o Joi Mare, un muncitor, sa se împartaseasca. L-am întrebat: „Ai postit ceva”? Mi-a raspuns: „Parinte, de luni pana acum, n-am mancat nimic”. „Lucrezi”? „Da”. „Unde lucrezi”? „Incarc vagoane cu piatra”. Si nu man­case nimic, de luni.


Asa ca, frati crestini, nu va revoltati împotriva postului. Maica Domnului a postit si toti apostolii si toti sfintii din calendar au fost mari postitori – si pentru post total, al sufletului si al trupului, ei au avut niste bucurii extraordinare. 

Stiti cum e cu postul?

Primele trei zile e mai greu — e un fel de greva a organismului — dar pe urma aproape uiti ca postesti si începi sa simti efectul binefacator. Simti cum se repara în tine toate madularele betegite, pentru ca daca te îmbuibi prea mult, chiar si cu mancare de post, simti cum se razbuna organismul tau si încet-încet, depui armele, te doare ba ici, ba colo…


In randuiala noastra, copiii, batranii, bolnavii si cei ce lucreaza în medii toxice nu sunt obligati sa posteasca.

Este aceasta libertate: cum vor ei, sa posteasca sau sa nu posteasca. Dar daca nu vor sa posteasca, sa spuna la spovedanie, ca sa ia binecuvantare, pentru ca binecuvantarea le va spori puterea.

Biserica nu este tiran si Dumnezeu nu vrea sa ne ucida cu postul, ci sa strunim în noi aceste apucaturi rele. Si totodata, ne reparam si sanatatea noastra. Biserica este numita si spital pentru bolile sufletesti. Fiecare boala fizica are un substrat sufletesc.

Oboselile nervoase, spaimele,  abuzurile, mania, mandria, toate acestea ne ataca profund în launtrul nostru, se varsa aceste toxine în fiinta noastra si ne amarasc viata cea dinlauntru. De aceea, postul dumneavoastra trebuie sa fie complet. Un post de mancare, dar si post de toata aceasta rautate omeneasca.


Fiti foarte atenti ca nu cumva prin postul acesta fizic sa-l pierdem pe cel sufletesc. Paziti-va, sa postiti si cu inima si cu aceasta hotarare de a va curati pe dinauntru. Mai ales gura si ochii si limba sa posteasca, altfel pierdem toata osteneala postului.

Paziti-va de aceste rautati ale gurii si ale inimii, care spurca omul cel dinlauntru. Unul nu mananca de dulce, dar îl mananca pe celalalt, îl sfasie ca un lup. Altul posteste, dar nu vorbeste ani de zile cu vecinul sau cu colegul de la serviciu. Nu asa.

Impacarea e prima fapta buna pentru post.

Impacati-va unii cu altii. Nu asa: „Cum, sa ma plec eu? El mi-a facut, el mi-a zis…”. Nu, nu asa! Pleaca-te tu, smereste-te tu, calca-ti tu pe inima, ca va fi spre folosul tau. Impacarea este o conditie dumnezeiasca, fara de care postul ramane o osteneala zadarnica si suntem pierduti, frati crestini.

Cartea: Parintele SOFIAN (Editura Bizantina,-2007-Bucuresti)

0 Shares