Zis-a Domnul în Sfânta Evanghelie: De Mă iubeşte cineva, cuvântul Meu va păzi. Cel ce nu Mă iubeşte, cuvintele Mele nu le păzeşte. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămâne întru dragostea Mea (In. 14, 23-24, 15; 15, 10). Cel care păzeşte poruncile lui Hristos este al lui Hristos; cel care nu le păzeşte nu e al lui Hristos.
Cercetarea conştiinţei noastre, a stării noastre sufleteşti, după îndreptarul poruncilor evanghelice e foarte lesnicioasă, cât se poate de mântuitoare, de încredere pe de-a-ntregul.
De pildă, să ne uităm dacă am împlinit câteva porunci ale lui Hristos înfăţişate în capitolul al cincilea din Evanghelia după Matei.
Oare nu ne-am mâniat pe aproapele în deşert?
Oare nu am fost, oare nu suntem şi acum certaţi cu cineva? Oare nu lucrează în noi pomenirea răului? Oare n-am rostit cuvinte de ocară si defăimare? Oare ne-am înfrânat de la priviri, simţăminte, gânduri pline de patima dulceţii? Oare nu am răsplătit răului cu răul? Oare am fost blânzi şi nu ne-am împotrivit răului? Oare i-am iubit pe vrăjmaşii noştri? Oare i-am binecuvântat pe cei ce ne blestemă? Oare am făcut bine celor ce ne urăsc pe noi? Oare ne-am rugat pentru cei ce ne supără?
Bineînţeles, şi aceste puţine întrebări vor pune în încurcătură şi vor da în vileag conştiinţa noastră. Dar ce se poate întâmpla la o cercetare mai amănunţită?
Ochii noştri se vor deschide atunci asupra păcatelor noastre, în inima noastră se va sădi simţământul necontenitei întristări pentru nevrednicia noastră; ne vom deprinde să ne umilim pentru păcatele care – în întunecarea noastră – ne păreau mici, dar în fapt ne lipseau de înfierea dumnezeiască şi de veşnicia cea fericită.
Despre toate acestea a dat mărturie însuşi Domnul.
Poruncindu-ne dragostea de vrăjmaşi, El ne-a arătat şi pricina pentru care avem neapărată nevoie de această dragoste: Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri (Mt. 5, 43).
Incălcarea chiar şi a celei mai mici porunci evanghelice e însoţită de urmări amare: Cela ce va strica una dintr-aceste porunci mai mici şi va învăţa aşa pe oameni, a grăit Domnul, mai mic se va chema întru împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19), adică nu va fi părtaş al ei[7].
Iar deplina neluare-aminte la poruncile evanghelice, ca faţă de o învăţătură morală, care nu trebuie neapărat împlinită, atrage după sine în chip hotărâtor pierzania.
Implinirea poruncilor Domnului nu poate fi înlocuită prin nici un fel de nevoinţe, nu poate fi înlocuită nici măcar prin minuni! Mulţi, spune Mântuitorul, vor zice Mie în ziua aceea: Doamne! Doamne! Au nu cu numele Tău am prorocit, şi cu numele tău draci am scos, şi cu numele tău multe minuni am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: niciodată nu v-am ştiut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea! (Mt. 7, 22-23).
Zidirea sufletească ce se întemeiază nu pe plinirea poruncilor, ci doar pe nevoinţe, e nestatornică, deşartă; ea nu poate îndura nici necazurile de la oameni, nici ispitele de la draci, este străină de lumină, plină de ntuneric şi amăgire de sine.
Tot cela ce aude aceste cuvinte ale mele şi nu le face pe ele, vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, asemăna-se-va bărbatului nebun, care şi-a zidit casa sa pe nisip: şi a căzut ploaie şi au venit râurile, şi au suflat vânturile, şi au lovit în casa aceea, şi a căzut, şi căderea ei a fost mare (Mt. 7, 26-27)”.
Sf. Ignatie Briancianinov-“Predici”, Editura Sophia
