Un cuvânt as mai zice, drag mie si folositor si pentru cei din lume, si pentru maicutele mele: sa fim atenti la durere, maica!
Dumnezeu a pus în noi mila Lui.
Mila Lui si dragostea Lui este durerea noastra.
Când te-o durea ceva, sa stii ca Iai simtit iubirea si mila.
A pus-o special ca sa nu mai stai acolo unde stai.
Si am o metafora foarte nesofisticata si neartistica, pe care o folosesc mai ales cu copiii: daca omul ajunge cu fundul pe o plita încinsa, în loc sa sara de acolo, ca îl frige Dumnezeu a pus durerea, ca sa sara, sa se dea jos omul (de astazi, mai ales) a ales sa se revolte împotriva plitei: De ce frige asa de tare?
Să-l dea în judecata pe cel care l-a împins si a cazut pe plita, sa ceara substante ca sa nu simta arsurile si durerile, sa înghita ceva sa nu-l doara fundul, si pe urma sa nu-l doara tot trupul care se arde, care se topeste.
Asta este iadul, asta este refuzul lui Dumnezeu.
Crucea este doar aceasta onestitate: sa te dai jos de acolo. Când te doare ceva sa vezi:
Ce spui Tu, Doamne? Pe unde s-o iau?
Ce sa fac? Ca Tu ai pus durerea asta în mine ca sa ma anunti ce trebuie sa fac ca sa intru în bucurie. Si durerea asumata este chiar bucuria, chiar nasterea bucuriei.
Pe partea ailalta a durerii e bucuria; nu-i departe, sa zici ca dupa ce-ai trecut, mai mergi vreo doi kilometri.
De ce nu stim asta? Pentru ca eu asa cred ne-am nascut într-o lume a antinevralgicului, a substantelor astea, ca sa nu simtim durerea.
Copiii sunt zgâltâiti de mici sa taca. Îi leagana.
Le baga suzeta în gura si s-a rezolvat problema, nimeni nu asculta durerea nimanui.
Oamenii ar trebui sa taca. Doar asa am învata.
Când un copil cade si se loveste de scaun, mama vine, îl pupa pe baiat si da nana la scaun… si copilul învata sa dea nana la tot ce-i produce durere.
Dar daca mamei i-ar trece prin cap sa pupe baiatul, dar sa pupe si scaunul?
Sa spuna: Uite, buba la baiat, buba la scaun, pupam si mângâiem si colo, si coloo el ar învata din aceasta experienta si ar crede ca ce simte el, simte si celalalt.
Asa, el crede ca numai el simte, si celalalt trebuie pedepsit.
– E o dezvoltare a egoismului înca din pruncie.
– Exact! Si atunci, iata-i pe copiii acestia care vin în manastiri si eu, prin copii înteleg si pe cei de 40 de ani.
Ei vin dintr-o asemenea lume si dintr-o asemenea educatie.
Si noi, care suntem educatori sau a dat Dumnezeu sa fim mai rasariti, trebuie sa învatam noi sa ne vindecam pe noi si sa privim lucrurile așa
Ca e usor sa-l faci puturos sau invidios… dar cum a ajuns asa?
Eu zic ca trebuie sa învatam cumva repede cum sa ne raportam la suferinta omului de astazi.
Suntem foarte departe de durerea omului viu.
Omul viu este chinuit, a fost abuzat, a fost batut, a fost mintit, a fost umilit, … a învatat sa violeze, sa bata.
Dar omul asta e viu si-L cauta pe Dumnezeu.
Si tu ce faci?
Ca a venit o fetita la mine,pe care am tot îndemnat-o sa se duca sa se spovedeasca. S-a întors si zice:
Nu mai vreau sa ma mai spovedesc, ca m-am dus acolo si a tipat la mine parintele!
Sa ridicat în picioare si mi-a zis: «Ce ai facut, nenorocito?»Dar tu ce i-ai spus? Pai, i-am spus ca am facut sex oral!
Si asta, saracul, n-auzise în viata lui de asa ceva, a sarit în picioare…
Deci, noi trebuie sa stim ca oamenii astia sunt chinuiti de niste lucruri pe care noi nici nu le visam la vârsta noastra.
Nu-ți trecea prin cap, n-avea cum sa-ti treaca.
Probabil ca o fi fost lume mai emancipata pe vremea aceea, dar nici copiii, nici duhovnicii nu stiau de asa ceva.
Dar acuma noi trebuie sa stim. Îti vine un copil care zice: Nu pot sa ma trezesc, simt o lene cumplita, nu stiu ce-i cu mine! vezi ca ala consuma pornografie.
E specifica.
Cine se uita la pornografie sau face exces de masturbare, va fi veșnic obosit. Si atunci, si preotii trebuie sa stie asta, si noi, staretii, trebuie sa stim neputintele omenesti si sa avem mila de omul asta viu care geme sub blestem.
Maica Siluana Vlad
