A rezolva problema omului e a rezolva problema lui l)umnezeu.
In om e inchisa enigma universului.
Dezlegarca aceasta se face prin Hristos. Hristos e libertatea in suferinta si Antihristul e fericirea in constrangere.
In om si prin om este cu putinta cunoasterea fiintei si a lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu S-a facut om.
Crestinismul e teandric.
Crestinismul nu se margineste la soteriologie; el nu duce numai la mantuirea in parte a omului, ci la niste consecinte sociale si cosmice; e chemat a transfigura creatiunea, a schimba la fata Lumea.
Aceasta schimbare la fata nu trebuie inteleasa numai prin viziunea rascumpararii, ca un act de mantuire care e dus la limita, largit de la ins la toata lumea.
Schimbarea la fata defineste ideea izbavirii de pacat, si a unei simple reintegrari a omului in starea lui raica, de Adam izbavit.
Schimbarea la fata ca sa o intelegem, sa ne amintim acel gand de taina, deschizator de perspective al Sfantului Chiril de Alexandria:
chiar daca omul nu ar fi pacatuit, Hristos trcbuia si vina, si aceasta, hotarat [fiind] mai dinainte de veacuri.
Lumea a fost creata tocmai pentru ca la timpul hotarat l)umnezeu sa Se intrupeze.
Actul intruparii lui Dumnezeu e scopul si implinirea Creatiunii.
Prin acest act Creatorul inalta creatura pana la Sine, e deplin vednica de El, indumnezeindu-se astfel.
Si aceasta prin Om, care este centrul intregii firi si fapturi.
Asa, Omul-crestin nu are numai sa-si ispaseasca pacatul, ci el trebuie sa devina un Hristos, nu Hristosul, adica prin Dumnezeul-Creator un dumnezeu-creat, care prin aceasta este cu adevarat chip si asemanare a lui Dumnezeu.
Ce inseamna aceasta?
Omul, prin Hristos, nu e numai rascumparat; el este si adaugat, cu ceva in plus.
Asa trebuie inteleasa acea felix Culpa.
Prin Hristos mantuirea e mai mult decat o stergere a pacatului si o intoarcere inapoi la un privilegiu pierdut.
Prin Hristos omul isi descopera adevaratul sau rost, acela de chip si asemanare a lui Dumnezeu, de creator.
Omul trebuie sa se invredniceasca de adevarata lui desavarsire, care de fapt e o totala depasire organicia.
Aceasta invrednicire consta in a castiga darul ultim al omeniei noastre, puterea creatoare.
Prin ea ne vom naste a doua oara, creandu-ne pe noi insine.
Numai asa grabim venirea Imparatiei lui Dumnezeu, descoperind si realizand imparatia in noi.
Aceasta se infaptuieste realizand Crucea in noi.
Ieroschimonah Daniil de la Rarau – Ce e omul?
