Este foarte simplu, dar si foarte complicat, din cauza mintii noastre complicate. Lenea este aceasta stare sufleteasca, în care am dori ca lucrurile sa se întâmple de la sine. Ca sunt unii copii care traiesc realitati de cosmar si se culca.
Si îsi doresc din tot sufletul ca atunci când s-or trezi,lucrurile sa stea altfel. Si ele stau la fel.
Lenesul se culca în nadejdea ca poate lucrurile se schimba si fara el, ceea ce nu se întâmpla.
Lenea îti aduce o placere. Lenea este si o optiune.
Parintii spun ca avem trei vrajmasi: nestiinta, lenea si uitarea.
Deci primul pacat, primul mare balaur care ne manânca este nestiinta.
Omul are o râvna sa nu afle, sa nu cumva sa stie, ca sa nu-si bata capul, lucru care se întâmpla si în manastire.
În manastiri, e uimitor cum se poate participa la slujbe fara sa se auda cuvintele slujbei.
Mi s-a întâmplat cândva sa vorbesc cu niște maicute si vorbeam despre cum a fost prefigurata crucea în Vechiul Testament.
Și mi-au raspuns: Dar, ce? Noi am studiat Vechiul Testament? Noi avem timp sa studiem?
Zic: Bine, dar am vazut ca faceti Acatistul Sfintei Cruci si miercurea si vinerea. Acolo sunt doua citate Manase si Amalec. N-au auzit niciodata!
Care sunt cei 12 apostoli?Dar de unde sa stim noi?
„La fiecare Luminânda de joi sunt însirati toti doisprezece, maica, si-i citim de ani de zile, si nu-i stim pe de rost!”
Ce se întâmpla? Ce e asta? Deci e o nevoie de a nu sti. E o aparare a psihismului, a ego-ului, care nu vrea sa stie.
Ca daca stie, va fi tras la raspundere, dar daca n-a stiut, scapa mai usor.
Si aceasta nevoie si-a cultivat-o de mic.
Este strategia omului vechi sau a omului mort.
Un mort, ca sa se simta bine, trebuie sa aiba grija sa fie mort.
Sa nu cumva sa se trezeasca.
Aici intervine mai întâi uitarea: Am uitat! Vai, dar am uitat!Si daca nici nu mai uiti ca durerea, care e darul lui Dumnezeu cel mai mare te trezeste mereu, vine aceasta lene: Am stiut, n-am uitat, dar mi-a fost lene!
Si lenea este însotita întotdeauna de gânduri de cârtire, de gânduri de judecata, de gânduri de hula chiar.
De ce? Ca eu, ca sa pot sa lenevesc, trebuie sa dau vina pe cineva.
Ca sa pot sa spun: Eu nu mai fac treaba aia, pentru ca el mi-a facut, pentru ca Dumnezeu nu ma iubește.
Am nevoie de o scuza, daca vrei, de o dogma. Deci eu am nevoie de o dogma care sa anihileze dogma care ma cheama la virtute.
Si de aici vin si ereziile. N-ajungem noi pâna acolo, ca suntem prea lenesi.
Pentru erezie îti trebuie oleaca de râvna.
Maica Siluana Vlad
