Maica Domnului este un al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor şi Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului şi a tot sufletul necăjit şi întristat care o cheamă în ajutor.
Ştiţi oare, în ziua Judecăţii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului?
Maica Domnului; iar de-a stânga Lui – Sfântul Ioan Botezătorul, înger întâistătător al tuturor sfinţilor.
Deci aceste două persoane sfinte sunt cele mai mari din ceruri după Prea Sfânta Treime: întâi Maica Domnului şi apoi Sfântul Ioan Botezătorul.
Câtă durere şi câtă ruşine va fi pentru popoarele pământului care n-au cunoscut-o şi n-au cinstit-o!
Că ea fiind de-a dreapta Mântuitorului, câtă ascultare nu va avea atunci, ca Una care L-a purtat pe Mântuitorul în pântece, şi L-a născut, şi L-a alăptat, şi L-a purtat în braţe, şi toată viaţa a fost lângă El, şi
pururea L-a păzit de primejdii, şi pururea L-a ascultat, şi a suferit la patima Lui mai mult decât oricine, că inima ei a fost însângerată.
Câtă slavă şi cinste nu are ea acolo sus, iar noi, păcătoşii, pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, sau nu ştim câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morţii.
Atunci o să vedem cât poate Maica Domnului să ne uşureze şi să ne scoată din ghearele dracilor, care vor veni să ne arate toate câte am greşit cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul.
Era odată un călugăr în Galia, sau în Franţa de astăzi.
Era pe timpul când Biserica din Apus nu era toată catolică, ci era o singură Biserică Ortodoxă în toată lumea.
Şi era acolo o mănăstire de călugări, care o cinstea pe Maica Domnului şi o avea ca ocrotitoare şi miluitoare.
Iar acel călugăr avea o deosebită dragoste şi o mare evlavie către Maica Domnului şi în fiecare zi făcea canoane, metanii, paraclise şi acatiste cu multe lacrimi la Maica Domnului, ca s-o aibă ajutătoare pe pământ, şi în vremea morţii, şi în ziua Judecăţii.
Dar se mai ruga ceva bietul călugăr:
„Maica Domnului, aş vrea să te văd o dată, cum eşti tu în ceruri, ca mai mare evlavie să simt pentru tine şi mai mare credinţă.
Nu sunt vrednic, că sunt om păcătos, dar dacă vrei, arată-mi mie, ca să văd eu câtă slavă ai tu în ceruri; şi dacă te voi vedea o dată, nu mai uit până ce-oi muri”.
Şi s-a rugat mult, însă Maica Domnului n-a vrut să i se arate.
Îl mângâia în ascuns, tainic, dar nu voia să i se arate, poate ca să nu se mândrească, sau poate ca să nu-L orbească, fiindcă ea străluceşte de zeci de mii de ori mai tare decât soarele.
Însă văzându-se supărată mereu de el, că plângea mereu, şi văzându-l cât de credincios era, a voit să i se arate, dar nu cu slava şi cu strălucirea pe care o are de-a dreapta Fiului şi în ceruri, ci cu atâta slavă cât putea el să rabde.
Şi odată, la rugăciune, i s-a arătat Maica Domnului cu atâta strălucire, încât el gândea că dacă o să mai ţină ochii deschişi o să orbească, şi atunci a închis un ochi.
Pentru că atâta lumină şi atâta mireasmă a Sfântului Duh şi atâta frumuseţe şi strălucire era în faţa ei.
Iar cu celălalt ochi a orbit de tot.
Şi s-a închinat, iar Maica Domnului i-a dat binecuvântare şi i-a spus: „Nu înceta a te ruga, căci vei veni
să mă vezi acolo în ceruri, pentru veşnicie!”.
Şi după ce a plecat Maica Domnului, avea el mare bucurie şi mare mângâiere de la Duhul Sfânt, Care a venit prin Maica Domnului şi l-a umplut de dragoste duhovnicească, dar îi părea rău de un lucru şi zicea:
„Prost am mai fost! Cine m-a pus pe mine să închid un ochi?!
Mai bine îl ţineam deschis şi pe acela şi orbeam de amândoi, numai să mă fi îndulcit de lumina aceea atât de frumoasă şi de negrăită a Maicii Domnului. Dacă ar mai veni Maica Domnului o dată?”.
Şi a început să se roage din nou: „Maica Domnului, îmi pare foarte rău că mi-am cruţat un ochi. Am orbit de acela cu care te-am văzut, dar dacă mai vii o dată, vreau să orbesc şi de acesta, numai să te mai văd o dată!
Vreau să rămân orb pentru totdeauna, până la moarte, numai să te mai văd câteva clipe!”.
Şi s-a rugat ani de zile, şi iată că a venit Maica Domnului.
Dar când a apărut, în loc să orbească şi ochiul celălalt, s-a întâmplat o altă minune: i s-a deschis şi ochiul orb, şi a rămas acela cu ochii sănătoşi şi curaţi.
Maica Domnului, venind, nu l-a mai orbit şi de celălalt ochi, dar i-a spus: „De azi înainte ai să mă vezi la cer când vei veni”.
Şi s-a făcut sănătos de amândoi ochii, iar după puţină vreme s-a dus bietul călugăr să se sature de bucurie şi lumină, de veselia cea negrăită şi de privirea Prea Curatei Născătoare în ceruri, nu o clipă, nu un minut, ci de-a pururea.
S-a dus să aibă privirea cea duhovnicească îndreptată spre Prea Curata şi spre Mântuitorul şi spre Sfânta Treime cu toţi Sfinţii, în lumina cea neapropiată, şi să se bucure şi să se veselească.
Noi să nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanţă a unui suflet aşa de mare.
Dar noi să ne vedem de păcatele noastre şi să nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, că nu suntem vrednici.
Să ne vedem şi să ne plângem păcatele, să ne pocăim până la ultima suflare, să ne mărturisim curat, să fim împăcaţi cu toţi, să ţinem sfintele posturi, să ducem viaţă curată, să avem dragoste către aproapele, şi atunci şi noi, păcătoşii, vomnădăjdui la mila Mântuitorului şi a Prea Curatei Fecioare Maria, ca să o vedem şi noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.
Pentru rugăciunile Prea Curatei, Prea Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.
Amin!
