P

Predică la Duminica a 32-a după Rusalii

Iubiții mei,
Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10], dacă nu ar fi avut finalul, v. 9-10, ar fi narat un gest tipic de
aroganță al unui om bogat. Al lui Zacheos. Care era întâiul între vameși, adică șeful vameșilor din timpul Domnului.


Și, repet, dacă nu ar fi fost finalul…dacă nu am fi cunoscut cuvintele Domnului față de el, care
atestă o schimbare a lui de profunzime, un început al pocăinței…gesturile sale din versetele 1-8 ar fi fost o expresie a mârlănismului/ a grosolăniei.

Și vom citi Evanghelia mai întâi în această situație ipotetică…în care ea nu ar avea ultimele
două versete…


Domnul intră în Ieriho [VIericw,] (v. 1)…iar Zacheos „căuta să-L vadă pe Iisus” (v. 3).
Și căuta să Îl vadă pentru că nu putea să nu iasă în evidență.
Un om cu foarte mulți bani și cu orgoliul imaginii nu se poate abține ca să nu iasă în
evidență…


Însă era mic de înălțime (v. 3) și, pe deasupra, urât de toți cei care știau cine e: unul
care profita de pe urma funcției.
Și, cu toate acestea, urcă într-un sicomorean, ca să Îl vadă…și pentru ca să fie văzut de către El.


Și Domnul îl vede pe Zacheos și vrea să vină în casa lui (v. 5).
Intră în casa lui…deși „toți murmurar” împotriva Domnului, pe motivul că intra la „om păcătos”.


Și aici, Zacheos își dă în petic: începe să promită că va da bani, bani nemunciți la săraci și
la cei pe care i-a năpăstuit…pentru a-I face pe plac Domnului…


Așa după cum vedem că se face și astăzi: dacă cineva important sau cu mare popularitate
vine la un magnat din hoții…acesta nu mai știe cum să își mai arate parvenitismul fapt pentru
care cheltuie enorm.


Face o masă cât toate zilele. Aduce distracții de tot felul. Cheltuie în neștire…pentru
că nu cheltuie din bani munciți…ci din escrocherii…


Tocmai de aceea nu îi pare rău că îi pierde: pentru că i-a câștigat fraudulos, fără să sufere
pentru ei.
Acesta ar fi fost Zacheos…dacă Domnul nu ar fi spus cuvintele de la Lc. 19, 9-10!


Dacă El nu ar fi atestat schimbarea lui de profunzime.
Ar fi fost un arogant, care ar fi venit să Îi arate Domnului cum se face milostenie…atunci
când ai bani mulți, câștigați fără efort…sau împotriva tuturor celor care îl detestau și îl
minimalizau.


Ar fi fost un exercițiu orgolios de imagine.


Numai că versetul al 9-lea, de unde se începe citirea corectă a Evangheliei de azi,
răstoarnă toată această imagine orgolioasă a lui Zacheos.


El era un om corupt, un delapidator, un om care fura din avutul statului…pentru că lua șpagă
de la cei care treceau pe la vamă.
Banii nu mai intrau în trezoreria statului…ci în buzunarele sale.

De aceea, oamenii care murmurau împotriva Domnului…că intră la un astfel de om,
la un astfel de hoț notoriu…erau corecți. Aveau dreptate!


Pentru că privind lucrurile din perspectiva celor care murmurau…însemna că Domnul se
duce la Zacheos ca să se înhăiteze cu hoțul. Cu cel care îi storcea de bani pe ei.


Numai că Domnul a mers la Zacheos…după cum vine și la păcătoșii de noi, pentru ca „să-l mântuiască pe cel pierdut [sw/sai to. avpolwlo,j, v. 10]”.


A mers la el, în casa lui, pentru ca să-l facă să se regăsească.
Să-și regăsească umanitatea.
Să vadă faptul că nu banii îl conduc pe om, că nu banii sunt viața noastră…ci ei sunt doar
uneltele prin care noi trebuie să ne construim sinele și să îi ajutăm și pe alții să se afle pe ei
înșiși.


Și Sfântul Zacheos și-a regăsit conștiința de sine, s-a văzut pe sine!…
Și-a văzut starea sa interioară, nu pe cea pe care i-o aduceau banii, și a început să se reconstruiască interior prin milostenie și prin dreptate față de oameni.

Adică se reconstruiește și devine opusul celor prin care se pierduse: prin desconsiderarea
oamenilor și prin jefuirea lor.


Pentru că milostenia arată că prețuim omul, că îl încurajăm, că știm să îi fim alături…iar a fi
drept cu alții, a da altora ceea ce li se cuvine, a le dea cinstea, salariul, respectul și poziția lor
înseamnă a-i ajuta să fie ei înșiși.


Așadar, Domnul îl scoate pe cel pierdut de sub banii nesimțirii lui.
Pentru că nu banii erau sursa decadenței Sfântului Apostol Zacheos ci devalorizarea
oamenilor.
Atunci când îți permiți, în mintea și în inima ta, să-i necinstești, să-i ataci, să îi furi, să îi
vinzi, să îi omori pe alții pentru ca să îți fie bine doar ție, atunci minimalizezi oamenii…și te
minimalizezi…iar banii, funcțiile de conducere, puterea ta socială devin piatra ta de mormânt,
pentru care faci orice ca să te ascunzi sub ea.


De aceea am spus că Domnul l-a scos pe Zacheos de sub banii lui, de sub piatra lui de
mormânt: pentru că idolatrizarea banilor, lipirea de ei, înseamnă dezlipirea de umanitate.


Nu mai ești om, nu mai simți ca un om, nu mai ai relații reale, de om real…ci te-ai
transformat într-un ins interesat de ce poți să câștigi de la oameni…de pe urma lor…de pe
urma prostiei, a neatenției sau a orgoliului lor.


Fără doar și poate concurența loaială, principială arată ce poți să faci.
Dacă creezi, dacă inovezi, dacă dezvolți un proiect în mod real acela e un bun valoric la nivel
social.

Însă a parazita proiectele altora sau a ți le asuma la modul nesimțit înseamnă a-i descuraja
pe oameni.
Și oamenii ajung fără salariu, fără casă, se ghetoizează pe unde pot tocmai pentru că îi
descurajăm, îi minimalizăm, îi excludem, îi „neantizăm” în mintea noastră.


Nu le dăm voie să fie ei înșiși…și prin asta îi distrugem.


Iar aceste mari, colosale păcate, pe care nu le spovedim decât foarte rar…și anume, că din
cauza noastră cineva și-a pierdut credința, și-a pierdut încrederea în oameni, și-a pierdut
sănătatea, și-a pierdut pâinea, a ajuns din om neom…sunt smintelile reale, acele pietre de
moară…despre care ne-a vorbit Domnul în altă parte.


Pentru că Zacheos a făcut rele la modul personal…vizavi de alții.
În relație…
A cerut bani ilegali și a fost disprețuitor cu oamenii…în momentul când aceia au venit…în
relație cu el.
Adică le-a făcut rău în față…și pe față…
Tocmai de aceea și-a reconstruit relațiile cu ei, cu cei nedreptățiți…tot față în față…dând
tetraplun de 4 ori/ împătrit…celui nedreptățit (v. 8).


Așa că vindecarea relațiilor se face prin asumarea păcatelor trecutului.
Ca să vindeci o relație, ca să îl îmbunezi pe cel pe care l-ai nedreptățit…trebuie să o faci
direct, față în față…


Iar Zacheos a avut nevoie de fața Lui, a Celui preamilostiv…ca să înțeleagă cum arată fața
omului real.


Că dacă tot vezi fețe parșive…sau tu îi consideri pe toți parșivi…atunci și când oamenii
sunt onești tu nu vezi în fața lor decât tot neomenie.


De aceea avem nevoie de întâlnirea cu fețe reale!

Iar fețele Sfinților din Icoane, viețile Sfinților, oamenii onești și cucernici, oamenii
plini de har au fețe care vorbesc despre demnitatea omului, despre eroismul pe care l-au
dovedit trecând prin viață, despre valorile profund umane și coerente.


Și dacă o astfel de față…vine în contact real cu cel căzut în grele păcate…ea este o alinare, o
descoperire de sine, un nou început.


De aceea ne trimite Domnul pe ulițe și la răspântii, în închisori și în spitale, în orfelinate și
în case de bătrâni, la văduve și la orfani, peste tot unde e decadență și îngustime de minte: pentru ca să fim o oglindă de umanitate.


Pentru ca oamenii să vadă în noi ceea ce ei au pierdut…sau ceea ce au nevoie să vadă foarte
mult: că suntem oameni, oameni profunzi, oameni buni, oameni frumoși la suflet.
Și oriunde facem bine…el nu va rămâne fără urmări.
Și oriunde vom zâmbi frumos, oriunde vom ajuta în mod real, oriunde vom arăta profundul
nostru caracter…oamenii se vor schimba.


Și schimbarea reală, trainică, de profunzime, schimbarea în bine e însăși mesajul acestei Evanghelii și al întregii Revelații dumnezeiești: că schimbarea e posibilă și că ea
înseamnă fericirea noastră.


Nu, Sfântul Zacheos nu a fost bădăran cu Domnul!

Promisiunea lui a fost reală…pentru că ea a fost prima acțiune exterioară a schimbării lui din
suflet.


Și când oamenii se schimbă în bine în sufletul lor…atunci totul în jurul lor și la ei se
schimbă.


Pentru că binele din ei vrea să dea pe-afară, ca marea…și să-i cuprindă pe toți.


Pentru că binele din ei e harul lui Dumnezeu, pe care îl lăsăm să ne învețe ce să facem și cum să facem ca să ne mântuim noi și toți cei cu care intrăm în contact.


Dumnezeu să ne de-a tuturor tăria de a nu ne prosti banii, de a nu ne lua banii mințile și nici
funcțiile de conducere și nici binele de acum…pentru că toate sunt pentru mântuirea
noastră și nu spre pierderea noastră veșnică!


Amin.

Pr dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 6

36 Shares