Îndrăzniti! Aveti credintă! Aveti dragoste! Hristos trăieste.
Niciodată nu moare; Iisus Hristos ieri si azi si în veci este acelasi (Evrei 13, 8).
Cel care i-a ajutat pe Sfintii Apostoli să învingă lumea ne va ajuta si pe noi; e de-ajuns să ne trezim si să ne îndepărtăm de somnul nepăsării.
Acest strigăt al dumnezeiescului Apostol Pavel, pe care îl trâmbitez si îl amintesc acum, în clipa cea târzie a vietii mele, nu îl trâmbitez ca să vă treziti numai voi, fratii mei iubiti, tovarăsi de drum, împreună-luptători si războinici.
Îl trâmbitez si pentru mine, căci si eu am mare nevoie să lupt si să mă războiesc, fiindcă
vrăjmasul nu încetează să ne războiască nici pe mine, bătrânul, nici pe voi si nici pe nimeni altul, până la iesirea sufletului omului din trup, precum este vădit, deoarece si de Stăpânul cel desăvârsit al credintei noastre, Mântuitorul, Izbăvitorul si Scăparea sufletelor noastre, Domnul nostru Iisus Hristos a îndrăznit să se apropie si să-L războiască după Botezul din Iordan, când Se afla în pustie (Matei 4, 1-12); dar si la urmă, cu putin înainte de moartea Sa pe Cruce, în seara Cinei celei de Taină: „vine stăpânitorul acestei lumi si el nu are nimic în Mine“ a zis Domnul (Ioan 14, 30).
Asadar, dacă si de Dumnezeul cel atotputernic a îndrăznit, nerusinatul si neobrăzatul, să se apropie, dacă vine până si spre Acela Care l-a aruncat ca pe un fulger din ceruri în prăpastie, cu atât mai mult spre noi cei slabi, pe care ne războieste cu si mai multă sălbăticie la sfârsitul vietii, când plecăm din trupul acesta stricăcios, dar si atunci când suntem adormiti.
De aceea avem mare nevoie să ne trezim si să apucăm cu multă dorire armele luminii, armele credintei si iubirii, si cu ele să-l lovim pe vrăjmas.
Si când acesta ne va vedea înarmati cu armele credintei si iubirii, cu armele smereniei si Sfintei Cruci, se va înspăimânta si va fugi tremurând si „neputând suferi această putere“.
E necesar însă ca înainte de a începe războiul cu vrăjmasii din afară, văzuti si nevăzuti, să avem grijă să-i războim mai întâi pe vrăjmasii dinlăuntrul nostru si după ce îi vom birui pe de-a-ntregul, atunci să îi lovim si pe cei din afară.
Pentru că dacă nu-i învingem pe vrăjmasii lăuntrici si avem de gând să-i lovim pe cei din afară, e cu neputintă să învingem.
Vrăjmasii lăuntrici sunt patimile care se adună împotriva noastră, împotriva sufletului nostru, si ne războiesc.
Acestea sunt multe, dar cele mai grele dintre ele sunt egoismul, mândria, iubirea de plăceri trupesti, iubirea de arginti si nepăsarea din care se nasc multe altele, mari si mici.
Pe toate acestea, crestinul, ostas al lui Hristos, după ce se trezeste din somnul nepăsării, trebuie să le biruiască, trebuie să le supună; să supună trupul duhului si atunci îi va
învinge cu usurintă pe toti vrăjmasii văzuti si nevăzuti.
Avva Filothei Zervakos – Marturisirea credintei ortodoxe
