„Nu e nimic nou sub soare!”
De nenumărate ori de-a lungul vieţii noastre auzim o astfel de sintagmă, care vine parcă sa întărească – sau cel puţin aşa pare a fi folosită – părerea unora dintre noi cu privire la un lucru sau altul, la o întâmplare sau alta.
Pare-se că nu ne mai poate uimi nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau e pe cale să se întâmple.
„Experienţa de viaţă” în spatele căreia ne ascundem ne dă impresia că nimic nu ne mai poate impresiona.
Ce uităm în astfel de momente este faptul că fiecare dintre noi avem o viaţă, o existenţă pe care chiar nu avem dreptul să o pierdem, să o risipim fără a lăsa în urmă amprenta propriei noastre treceri.
Şi totuşi este „ceva nou sub soare”: întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care ne cheamă nu la un alt fel de viaţă, nu la un anumit mod de existenţă, ci ne cheamă să (re)descoperim firescul din noi, normalitatea după care am ajuns, din nefericire, mai ales în vremea de pe urmă, să tânjim.
Dacă nimic nu ne-ar putea impresiona, atunci vine Altcineva Care nu ne impresionează, ci ne copleşeşte, Care înainte de a cere (Se) dăruieşte, Care nu constrânge, nu ne presează, ci ne invită ca prin propria căutare să ne regăsim pe noi înşine în El.
„De la Hristos, lumea este plină de dumnezeire” spune Origen – ceea ce înseamnă că noi putem regăsi în primul rând în noi înşine forţa necesară de a descoperi ineditul mântuitor.
De la Hristos istoria se poate scrie altfel, de Ia Hristos viaţa se poate trăi altfel, adică firesc, aşa cum adesea căutăm să fim, dar parcă am uitat.
Omul, lumea, întregul univers are reperul veritabil prin care poate merge mai departe creând, iubind, mărturisind, fiind în consecinţă aşa cum vrea să fie sau cum ar trebui să fie.
De la Hristos şi timpul capătă noi valenţe, avându-L pe Cel întrupat în istorie ca punct de referinţă, măsurându-se pe sine ca fiind cel înainte de Hristos şi cel după Hristos.
Şi toate pentru om,pentru ca el să se poată (re)vedea pe sine aşa cum a fost creat să fie: chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
Nu trebuie să pierdem o astfel de ofertă, nu trebuie să ratăm o astfel de şansă, aceea de a avea la dispoziţie „timpul lui Dumnezeu”, în care suntem chemaţi să ne sfinţim, să ne mântuim, să ne îndumnezeim.
