Iubiții mei,
praznicul Nașterii Domnului se grăbește! Se grăbește să ne vestească bucuria lui dumnezeiască imensă.
Pentru că Evanghelia zilei [Mt. 1, 1-25] este primul capitol din Matei, capitol care pune istoria în relație cu credința și cu
revelarea lui Dumnezeu în viața celor credincioși.
Pentru că Evanghelia Sfântului Matei începe numărarea neamului [gene,sewj] Domnului de la Sfântul Avraam [Mt. 1, 1], de la Părintele celor credincioși și nu de la Protopărintele neamului omenesc, de la SfântulAdam, ca Sfântul Luca [Lc. 3,38].
Însă ambele genealogii ale Domnului se intersectează în persoana lui Avraam, pentru că și noi, cei credincioși, suntem din neamul lui.
Pentru mulți dintre noi toate aceste nume cuprinse între Mt. 1, 1 și 1, 16 sunt necunoscute. Poate că am auzit despre unele…dar nu știm mare lucru despre cine era Fares sau Ozias sau Iehonias.
Însă ele sunt proba veridicității istorice.
Pentru că toate aceste nume arată că făgăduința făcută lui Avraam s-a împlinit în Hristos. Și Sfântul Matei ne spune că Iisus,Cel născut din Maria , este Hristos [Mt. 1, 16, GNT], adică Mașiah cel așteptat.
Ce îi revelase însă Dumnezeul treimic lui Avraam? Că din el va face „un popor mare” și că se vor binecuvânta întru el „toate semințiile pământului .
Pentru că Dumnezeu a dorit, dintru început, să facă tot pământul o locuință a celor credincioși și nu a dorit doar un popor credincios. De aceea, Israilul istoric, poporul lui Dumnezeu, pe care El l-a scos „în mână tare și în braț înalt” [Ps. 135, 12, LXX] din Egipt, nu a înțeles în întregime vocația lui universalistă, ci doar unii oameni Sfinți din rândurile sale.
Căci fiii lui Israil au crezut că trebuie să domine popoarele prin forță și nu prin puterea credinței și a curăției.
Însă Fiul lui Dumnezeu Se întrupează și Se face Fiul Fecioarei pentru ca să atragă la Sine toate neamurile. El vine întru putere
dumnezeiască și întru curăție preasfântă pentru ca să ne învețe că adevărata putere este sfințenia.
Unul din Treime, Fiul Tatălui Cel mai înainte de veci, Se face om din cea fără de prihană, fără ca să strice fecioria ei, a Mariei, și devine astfel centrul de unificare și de înduhovnicire a umanității. Pentru că El Se coboară la noi pentru ca să ne ridice la Sine, în comuniune cu Prea Sfânta Treime, Dumnezeul nostru.
Și fără credința una, mântuitoare și sfințitoare a Bisericii, noi nu putem fi una în Hristos, nu putem să fim mădulare mistice/ tainice ale Lui și nici nu ne putem înălța la comuniunea cu Dumnezeu. Pentru că Tatăl, prin Fiul, întru Sfântul Duh ne unește pe unii cu alții și ne înalță în comuniunea veșnică a Treimii.
Așa înțelegem de ce e important Avraam în ecuația nașterii Domnului: pentru că el a crezut în făgăduința lui Dumnezeu. El a
crezut în ceea ce va face Dumnezeu. Nu a cerut minuni pentru ca să creadă, ci a crezut în El, pentru că El e viața noastră.
Și Avraam, cel care a crezut Domnului Dumnezeu, s-a umplut de consecințele credinței lui. Pentru că credința se împlinește și
aici și în viața veșnică cu Dumnezeu, în Împărăția Sa.
Și în Slujba Înmormântării noi amintim de „sânurile lui Avraam”. Sânuri, care aici înseamnă comuniunea noastră veșnică cu
Avraam, Părintele celor credincioși și cu toți Sfinții lui Dumnezeu și cu toți Îngerii Lui în Împărăția Sa. Pentru că la baza vieții noastre veșnice cu Dumnezeu stau credința, nădejdea și dragostea noastră pentru Dumnezeu.
Fiindcă noi credem în Cel care ni Se revelează, așteptăm totul de la El, pe măsură ce ne umplem tot mai mult de dragostea Lui.
Și așteptarea Lui e plină de simțirea și de revelarea Lui, pentru că e o așteptare plină de dragoste.
De aceea, praznicul Nașterii Domnului se grăbește să ne întâmpine și să ne cuprindă în întregime. Să ne cuprindă întreaga ființă cu curăția Lui, cu delicatețea Lui, cu frumusețea Lui, a Celui care Se naște și Se face Prunc plin de curăție pentru noi.
Un Prunc Bătrân, un Prunc vechi de zile, ca nimeni altul, singura noutate paradoxală și bucuroasă de sub soare, adică din istoria umanității. Căci este un Prunc care a plecat cerurile până la noi, un Prunc deoființă cu Tatăl și cu Duhul, Care ne-a asumat umanitatea în persoana Lui cea veșnică și ne-a
îndumnezeit-o.
Și tocmai de aceea e unic și inimitabil acest Prunc, pentru că El l-a repus pe om pe adevăratele axe ale vieții sale: pe axa verticală
a comuniunii cu Dumnezeu, care se întretaie în cruce cu axa orizontală a iubirii față de aproapele.
Pentru că trebuie să primim în noi harul dumnezeiesc prin lucrarea mântuitoare a acestui Prunc, ca să fim una cu Dumnezeu și una cu oamenii, așa cum El este, deopotrivă, Dumnezeu și om.
Căci în noi înșine suntem mereu cu Dumnezeu și mereu cu oamenii, dacă crucea rugăciunii și a iubirii noastre pentru Dumnezeu și pentru oameni ne sfințește și ne personalizează continuu.
Pruncii învață de la acest Prunc delicatețea și smerenia.
Tinerii învață de la acest Prunc frumusețea și curăția duhovnicească.
Cei maturi învață de la acest Prunc jertfelnicia și umilința sfântă.
Cei bătrâni învață de la acest Prunc voioșia și simplitatea.
Pentru că El, Domnul și Mântuitorul nostru, a venit pentru toți și nu doar pentru unii.
El, prin venirea Lui la noi, a desființat exclusivismul și indiferentismul religios.
Pentru că, pe de o parte, credința nu mai e doar pentru unii, doar pentru fiii lui Israil iar, pe de altă parte, nimeni nu poate rămâne
indiferent la făgăduința vieții veșnice. Pentru că toți dorim să trăim veșnic, să fim fericiți pentru veșnicie, să fim împliniți, iar Dumnezeu ne dăruie această împlinire.
El a venit și le-a unit în Sine pe cele despărțite: pe cele necreate cu cele create, pe cele inteligibile cu cele sensibile, cerul cu pământul, Raiul cu lumea noastră, bărbatul cu femeia. Și dându-ne harul Său, ne-a făcut pe noi „în întregime și în chip integral
într-o întrepătrundere cu Dumnezeu întreg, devenind [noi] tot ce este și Dumnezeu, afară de identitatea după ființă”. Pentru că ne-a
făcut să fim dumnezei după har, adică Sfinți ai Lui fără de prihană.
De aceea, El „li Se face tuturor toate pentru covârșirea bunătății: smerit, celor smeriți, înalt, celor înalți și Dumnezeu prin fire, celor îndumnezeiți pentru El”. Căci Se arată nouă pe măsura noastră, pe măsura sporirii noastre duhovnicești și, în timp ce creștem în sfințenie, prezența Lui e tot mai profundă și mai personală.
Pentru că, iubiții mei, de aceea Domnul S-a făcut Prunc: pentru ca să trecem împreună cu El prin toate fazele creșterii noastre
duhovnicești. Trebuie să fim prunci, trebuie să fim copii, trebuie să fim maturi și bătrâni în sfințenie. Dar, mai înainte de toate, trebuie să credem întru El și să ne botezăm cu Botezul Lui, să fim unși cu putere de sus și să ne unim și să ne sfințim prin împărtășirea cu El, Cel euharistic.
Căci de aici, de la credință și de la sălășluirea în noi a harului Treimii începe întreaga viață duhovnicească și toată suita de
experiențe mistice.
Toate trăirile noastre sfinte fac parte din parcursul normal al vieții duhovnicești, pentru că e o viață trăită în harul Treimii și nu
aiurea.
Însă noi nu trebuie să ne concentrăm asupra darurilor și a harismelor duhovnicești pe care le primim, nu trebuie să le etalăm peste tot, ci trebuie să ne concentrăm pe relația reală, vie, prezentă cu Dumnezeu. El, izvorul darurilor, e mai important decât orice dar primit de la El.
De aceea și praznicul Nașterii Domnului ne pune în față pe Dumnezeu, Care S-a sălășluit între oameni, Care a locuit dimpreună cu ei, pentru ca mai apoi, la Cincizecime, să Se sălășluiască în interiorul lor, al celor care cred în El.
Din acest motiv, noi, toți cei care privim Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe trebuie să înțelegem că în noi înșine toți
trebuie să Îl primim pe Domnul după cum Maica Domnului L-a primit în pântece și L-a purtat pe brațele sale. La fel trebuie să Îl
purtăm și noi pe brațele inimii noastre, în trupul și în sufletul nostru, pe Cel care Se face mâncare și băutură îndumnezeitoare pentru noi, bucurie și pace veșnică, veselie și curăție dumnezeiască.
Căci postul în care suntem e îmbrăcarea noastră interioară în curăție și delicatețe pentru a-L primi în trupul și în sufletul nostru pe Domnul și Stăpânul întregii creații.
Iar Biserica ne vestește nașterea Lui cu mai multe zile înaintea praznicului, pentru ca fiecare dintre noi să ne pregătim, măcar acum, când mai e puțin timp…pentru o reală primire a Lui în viața noastră.
Pentru că masa bogată de praznic, cadourile, evenimentele frumoase din familie și din Biserică, întâlnirile noastre…n-au nicio frumusețe duhovnicească dacă Hristos nu e și în ființa noastră…
Dacă e doar afară de noi și mai presus de noi…dar nu și în noi, praznicul nostru nu e praznic. Pentru că praznicul e bucurie și veselie împreună cu Dumnezeu și nu singurătate.
De aceea, noi trebuie să fim rugăciune și trebuie să fim milă pentru oameni, pentru toți oamenii, pentru ca să alungăm singurătatea din cât mai mulți oameni.
Cuvântul, prezența, cadoul, îmbrățișarea noastră pot trezi viața în oameni, pot trezi încrederea, pot trezi entuziasmul, pot trezi
mântuirea…
Pentru că vestea cea mare și nouă e aceasta: Fecioara a luat în pântece și a rămas Fecioară, pururea Fecioară, și a născut Fiu, pe
Emmanuil , și, prin El, Dumnezeu este cu noi pentru toți vecii [Mt. 1, 23,GNT]!
Dumnezeul nostru, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeul slavei și al milostivirii, să fie cu noi pururea, iubiții mei, și să ne întărească pentru ca să creștem și să ne desăvârșim în vecii vecilor!
La mulți ani, să aveți parte de sărbători pline de frumusețe și de candoare dumnezeiască și să faceți în jurul vostru lumină!
Amin.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus- Praedicationes vol 9
