Iubiții mei,
cuvântul cheie al Evangheliei de azi [Lc.14, 16-24] e dipnon [dei/pnon]/ cină [v. 16, 17, 24].
Și cină de aici nu se referă la mâncatul și băutul obișnuit…ci la cel liturgic și mistic.
Pentru că în I Cor. 11, 20 avem „Kuriako.n Dei/pnon/ Chiriacon Dipnon” [Cina Domnului], adică Sfânta Euharistie…iar în Apoc. 19, 9 aflăm
despre „to. dei/pnon tou/ ga,mou tou/ VArni,ou/ to dipnon tu gamu tu Arniu” [cina nunții Mielului], adică unirea mistică/ dumnezeiască cu Hristos
Dumnezeu.
Însă, după cuvântul Domnului, „cel care mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică [zwh.n aivw,nion/ zoin eonion, cf. GNT], și Eu îl voi învia pe el [în] ziua de pe urmă/ cea de apoi” [In. 6, 54].
Dar nu cel care se împărtășește oricum…are viață veșnică…ci cel care simte că primește și are viață veșnică întru el.
Cel care stă în bucuria lui Hristos…împărtășindu-se cu El.
Căci dacă acum simțim viața veșnică a harului întru noi…pe aceea o vom avea și în ziua învierii noastre din morți.
Pentru că el, harul lui Dumnezeu, e viața noastră veșnică…de aici și din veșnicie.
De aceea, Cina/ Sinaxa/ Liturghia, în care noi stăm nu doar în fața lui Hristos…ci cu Hristos în noi înșine…nu e doar de viitor, nu e o promisiune pur eshatologică…ci e un act al prezentului.
E un act mistico-liturgic.
E Taină a Bisericii, pentru că e viața lui Dumnezeu cu oamenii…în care noi trăim mai mult decât putem explica…
E momentul când venind la Domnul, ca să ne împărtășim cu El…El ni Se dă cu totul nouă…pentru că El e viața noastră!
Și din această perspectivă liturgico-mistică a Bisericii…a nu veni la Cina Lui, a-I întoarce spatele, înseamnă a nu dori viața. A te sinucide sufletește…
Și când ești mort cu sufletul, adică atunci când zaci în păcatele tale…și nu te unești cu El prin pocăință și prin împărtășirea cu El…nu ai viață…
Adică atunci când simțim că suntem neîmpliniți, triști, fără perspectivă reală, autentică în viață…așa și este!
Nu e un simțământ fals…ci unul foarte sincer, realist…
Pentru că sufletul, ca și stomacul flămând…își dorește hrana…
Și hrana sufletului nu e formată din șorici, tobă și cârnați…ci din harul și adevărurile lui Dumnezeu.
Și cel care și-a conștientizat nevoile sufletești, cel care și-a descoperit flămânzirea și însetarea după Dumnezeu e plin de dorul de a-L cunoaște, de a-L iubi, de a-L citi, de a-L recunoaște în toți și în toate pe Dumnezeu…și fără rugăciune, citire, viață evlavioasă nu poate trăi.
După cum omul vicios simte că „nu poate trăi” fără sex, țigare, băutură și drăcuituri…tot la fel omul duhovnicesc nu poate trăi fără asceză, citiri, rugăciuni, milostenie, spovedire și împărtășire.
Pentru că binele, frumosul, curăția formează atmosfera interioară a vieții celui evlavios.
Și cel care vine la Cina Lui, adică la unirea mistică cu El, la intimitatea cu El, vine împlinind poruncile Sale și fiind plin de slava Lui.
Pentru că în Apocalipsă, în versetul citat supra, cină, alăturat nunții, și Hristos fiind prezentat ca Miel, adică în ipostaza de Jertfit pentru noi dar și de Curăția prin excelență, ne vorbește despre viața mistică/ duhovnicească, în care, încă de acum, ne unim cu El prin împărtășire euharistică și prin vedere mistică/ extatică.
Iar dacă de aici, de pe pământ, suntem una cu Hristos prin slava Sa, uniți deplin cu El în sufletul și în trupul nostru…atunci, în mod și mai desăvârșit, pentru toată veșnicia, vom fi casnicii/ intimii/ prietenii Stăpânului, fiind veșnic în comuniune cu El.
Așa că a absenta…pentru motive pătimașe (v. 18-20) înseamnă a ne vinde fericirea de acum și cea veșnică pentru puțin…
Pentru că pământul nu-l luăm cu noi, ceea ce avem lăsăm în urmă iar alipirea pătimașă de cei iubiți nu ne face să zburăm spre Dumnezeu…
Ci tot ceea ce ne descentrează din relația cu Dumnezeu e, pe termen lung, o eroare…
O eroare cu consecințe dezastruoase…
Versetul al 21-lea însă e încurajator…
Pentru că ne face să înțelegem că Dumnezeu îi cheamă pe toți la Cina Lui…și nu doar pe cei frumoși și Sfinți.
Ba, dimpotrivă, Dumnezeu vrea să adune la Sine pe toți cei care sunt acum săraci [tou.j ptwcou.j/ tus ptohus] de mila Lui, care sunt schilozi/ paralizați/ neputincioși [avnapei,rouj/ anapirus], care sunt orbi [tuflou.j/ tiflus] pentru că nu cunosc adevărata viață ortodoxă, care sunt ologi/ șchiopi [cwlou.j/ holus] pentru că nu merg drept în viața cu Dumnezeu.
Dumnezeu ne vrea pe toți…pentru că S-a întrupat și a murit pentru toți!
De aceea, preferențialismul nostru liturgic și predicatorial, adică slujirea doar pentru unii, doar pentru cei care par „ca lumea” e o eroare pastorală.
Sau, mai bine-zis, înseamnă o limitare enormă a slujirii noastre preoțești…dacă noi îi învățăm și îi sfințim doar pe cei deja…doritori de Dumnezeu.
Pentru că slujitorii Bisericii Ortodoxe trebuie să aibă un cuvânt…pentru toată lumea.
Un cuvânt care să–i învieze din morți… Căci și pentru ministru, și pentru drogat, și pentru eretic, și pentru bețivan, și pentru transsexual, și pentru fata nemăritată, și pentru cel aflat pe patul morții, și pentru cel cu handicap…Biserica are cuvânt…numai că noi trebuie să-l ducem până acolo: până în inima omului!
Și trebuie să spunem oricui unde e viața, care e viața lui…și a lumii întregi: Dumnezeul nostru treimic!
Pentru că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt Dumnezeu e viața noastră, a tuturor…și El, Dumnezeul nostru treimic, ne cheamă pe noi la Cină, adică la comuniunea cu Sine.
Și El nu vrea să ne dea doar bani și liniște în casă, dezlegare de farmece și reușită la examene…ci cu mult mai mult: o viață plină de nemurire și de sfințenie.
Pentru că Cina la care suntem chemați începe aici…și e fără de sfârșit!
E veșnică…pentru că și noi vom fi veșnic cu El.
Și dacă mai e loc…dacă încă mai e loc [v. 22]…și mai e timp de pocăință, de îndreptare…atunci astăzi, chiar acum, începe Cina pentru noi toți!
Pentru că postul în care suntem ne face proprii comuniunii, Cinei, dăruirii, compătimirii…
Și azi fiind și pomenirea Sfinților strămoși ai Domnului97, adică a tuturor Sfinților Vechiului Testament, a accepta chemarea la Cină…înseamnă a dori să intri în rândul Sfinților, adică al tuturor acelora care, în orice secol, au trăit dumnezeiește.
Așa că, Domnul și Stăpânul vieții noastre, Hristos Dumnezeul nostru, cu binecuvântarea Părintelui Său Celui veșnic și cu împreunălucrarea Duhului Său Celui Sfânt, să ne dea nouă, tuturor, să dorim nepus Cina Sa, adică comuniunea cu Sine.
Pentru că întru El e viața, bucuria, pacea și împlinirea noastră veșnică. Amin!
Pr. Dr. Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 6
