„Într-o permanentă mișcare și căutare a lui Dumnezeu”

Tot ce este duhovnicesc și de la Dumnezeu are o sobrietate, o asprime ascetică, aș putea zice.

Ea nu poate fi confundată cu acea îndulcire a simțurilor și acea lumină murdară pe care le dă spectacolul ieftin, show-ul. Discernământul vine în timp. Cred că omul care se roagă și postește, omul care sporește în nevoință și iubire dobândește această trezvie și acest discernământ.

Și, cu cât se roagă mai mult: „Doamne, luminează- mă să înțeleg și să fac voia Ta, să disting binele de rău!”, cu atât îl luminează Dumnezeu mai mult și-l ferește să fie încolonat în „regimentele”

de răzvrătiți mai mult sau mai puțin agresivi față de Dumnezeul cel Viu.

 

Părintele Adrian Făgețeanu spunea că aceste devieri pe care înșelații și înșelătorii lumii le introduc treptat în practica religioasă vor conduce treptat la prigoana cea mai vicleană a vremurilor de pe urmă, când „toți care vă vor ucide vor crede că aduc slujbă lui Dumnezeu” cf. Ioan 16:2; adică cei înșelați îi vor linșa pe cei care nu acceptă „religia veselă și progresistă”, cu alte cuvinte, „calea cea largă”, și vor păstra calea strâmtă, sobră, ascetică, după dreptarul Sfinților Apostoli, Martiri și Părinți.

 

Acești creștini adevărați vor fi defăimați public, vor fi alungați din societatea secularizată și desacralizată pentru că nu se înscriu în aceste tipare noi de viață „morală” și „religioasă”. De această prigoană amintea și Sfântul Antonie cel Mare când a zis că „în vremurile din urmă, mulți vor înnebuni și le vor zice că sunt nebuni celor care nu sunt asemenea lor”.

 

– Cum poate omul să înțeleagă mai bine ce înseamnă duhul lumesc și să-l deosebească de Duhul

lui Dumnezeu, pentru că ați vorbit de calea cea largă și calea cea strâmtă?

 

– Calea largă reprezintă o cale care măgulește starea căzută, bolnavă, păcătoasă a omului, care-i îndulcește viața egoistă, slava deșartă și simțurile, care-l păstrează într-o trăire „căldicică”

și nu-l provoacă la cercetări lăuntrice, la nevoințe care să-l scuture de aceste tipare ale laxismului și ale luxului văzut drept confort moleșitor. Or, noi trebuie să fim într-o permanentă mișcare și căutare a lui Dumnezeu. Calea largă, începând cu laxismul moral și dogmatic, în lipsa nevoinței și a înțelegerii luminate sau revelate de Dumnezeu, înseamnă această căutare exclusivă a unor stări de plăcere sau de slavă pământească – dorință de avere, de plăcere și de putere, tentații cu care a fost și Mântuitorul ispitit în pustiul Carantaniei și cu care este ispitit orice om de pe fața pământului.

 

La niveluri mai înalte sau mai joase, toate aceste ispite reprezintă calea cea largă, calea pierzaniei.

Iar calea cea strâmtă, așa cum am văzut la Mântuitorul și la Sfinții Săi, este calea ascetică,

adică o viață de nevoință interioară și exterioară care ne tămăduiește și ne luminează și mintea, și sufletul, și emoția, și relaționarea noastră cu ceilalți, ni le înnobilează, ni le luminează cu harul Duhului Sfânt și Iubitor al lui Dumnezeu.

 

Arhimandrit  Mihail de la Antim

0 Shares