– Părinte Teofil, sunteţi un om al bucuriei. Ce vă dă temei ca să fiţi aşa de optimist şi tot timpul bucuros?
Cred că toate lucrurile acestea sunt rezultatul vieţii pe care am trăit-o. Am sesizat anumite lucruri ca fiind importante. Dacă am citit Noul Testament m-am oprit la afirmaţii care ţin de bucurie, am luat aminte la cuvintele Domnului Hristos care pun în atenţie bucuria, am luat aminte la textele liturgice, m-am oprit în mod special în chestiunile care vizează bucuria şi toate acestea mi-a format un orizont în minte, mi-a pus în atenţie bucuria cu care m-am întâlnit în scrierile respective şi după aceea cred că am avut şi eu un fel de formare spirituală care mi-a pus în atenţie bucuria.
De exemplu, gândindu-mă la textele liturgice, faptul că am auzit la slujbă:
,,Facă-se Doamne untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de toată puterea diavolească, pecete nestricată, bucurie a inimii, veselie veşnică.”, e deja un câştig pe care altul nu l-a luat în seamă cum l-am luat eu sau cum l-aş fi luat eu. Şi toate astea s-au adăugat cumva la sufletul meu şi eu mai mult m-am trezit în lumea asta lucrător de bucurie, decât m-am format ca lucrător de bucurie.
Deci sunt nişte complexe de gând, nişte complexe de simţire, nişte complexe de mângâiere, nişte lucruri pe care eu nu le-am determinat în general, ci mai mult s-a adăugat la ceea ce sunt eu.
– Părinte Teofil, cum vă raportaţi sfinţia voastră la moarte şi la viaţa de dincolo?
Dragă, despre viaţa de dincolo nu ştim mare lucru, iar moartea este un fenomen care se întâmplă cu toţi. N-aş putea zice că mă simt mai aproape de moarte la bătrâneţe decât la tinereţe. Nu mie frică de moarte pentru că am mai mult gândul că nu voi muri, adică n-am sentimentul sfârşitului, sentimentul descompunerii fiinţei, ci…
– Moartea ca o trecere.
Da, moartea ca o trecere. Dumnezeu ştie cum va fi pe celălalt teren, dar deocamdată nu mă preocupă moartea.
– Dar care-i încredinţarea sfinţiei voastre faţă de viaţa de dincolo? Credeţi că vă întâlniţi cu Domnul Hristos?
Da, da! Cred că mă întâlnesc cu Domnul Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinţii lui Dumnezeu. Cred că voi intra în rai unde n-o să fiu singur, ci cu toţi cei din rai şi cred – nu mă gândesc foarte mult la asta –, am totuşi gândul că va fi bine.
– Şi o ultimă întrebare, părinte Teofil, nădăjduiţi cu ajutorul lui Dumnezeu să vedeţi ceva în lumea cealaltă, în veşnicie?
Dragă, m-am mai gândit eu la treaba asta singur, că dacă eu doresc să văd lumea aceasta şi n-o pot vedea, în veşnicie o să văd lumea care va fi în veşnicie? Şi răspunsul mi-a fost acesta: Dacă Dumnezeu va zice către mine: – „Să ştii că eu şi-n veşnicie pe tine tot aşa te las!”, n-aş putea zice altceva, decât: – „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”.
Adică eu cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am ceva ca să mă împlinesc, sunt mulţumit cu cât este. Ştiu că alţii au mai mult, ştiu că alţii pot mai mult, mă bucur că pot ei şi ce nu pot eu, nu mă deranjează cu nimic pentru că viaţa nu se trăieşte prin comparaţie şi nici nu doresc să am ceva ce nu pot avea. Nu eu am venit pe lumea aceasta cu voinţa mea în situaţia aceasta de ştirbire, de îngrădire; nu eu o să hotărăsc ceea ce urmează în cealaltă vreme a vieţii mele şi în veşnicie. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine!
– Aşa să fie precum spuneţi. Să încheiem părinte Teofil dialogul nostru cu câteva cuvinte care vă sunt cele mai dragi sufletului sfinţiei voastre.
Dragă, e foarte greu să spun ce îmi este mai drag, pentru că sunt multe lucruri care îmi sunt dragi.
Mi-e drag să mă gândesc la părinţii mei, la fraţii mei, la prietenii de odinioară, la prietenii de acum, la oamenii din satul meu care nu mai sunt acum, mi-e drag să mă gândesc la împrejurări liniştitoare, la împrejurări frumoase, la oamenii care m-au ajutat, la oamenii care s-au implicat cumva la viaţa mea, la existenţa mea morală şi spirituală. Am o mulţumire din faptul că ne avem în vedere
unii pe alţii. Le sunt la toţi recunoscător. Le sunt recunoscător şi oamenilor care mi-au fost de folos şi pentru o clipă.
Sursa : Apa vie-Nr 24 – Octombrie 2009
