Unde este harul, izvorul vieţii, acolo din inimă izvorăsc fapte bune; cînd Duhul Sfînt pogoară, atunci orice muncă devine mai uşoară şi rugăciunea neîncetat iese din inimă şi ochii lăcrimează fără încetare şi orice cugetare este trează şi curată, fiindcă Duhul Sfînt lucrează atunci în om. Dar cine se lasă pradă patimilor, la acela patimile se înmulţesc şi cînd prin ele cel viclean pune stăpînire pe om, atunci în sufletul lui se face întuneric beznă şi povară.
– Cine este sfînt (adică are calităţile sus-numite ale harului desăvârşit)?
– Acela care fără prihană a păstrat şi a îndeplinit poruncile, care a biruit patimile şi a renunţat la orice desfătare. Dar cine a renunţat la desfătări? Acela care a respins pe deplin iubirea de sine în toate aspectele ei; care s-a urât pe sine în veacul acesta scurt pentru Împarăţia cerului şi viaţa veşnică; care a dobândit credinţă neclintită; nădejde puternică şi neîndoielnică la Dumnezeu, în toate chinurile şi nevoile. Acela intr-adevăr este sfânt şi nestăpânit de patimi.
Sf. Cuv. Paisie de la Neamt