Sfinţii Părinţi sunt extrem de „contemporani” prin faptul că se adresează direct creştinilor din zilele noastre şi oferă răspunsuri la întrebările esenţiale ale omenirii. Prin scrierile lor, ei pun în mişcare viaţa sufletească a credincioşilor din toate timpurile şi îi determină la fapte concrete, folositoare mântuirii.
Astăzi, încercăm să culegem învăţăminte şi să tragem foloase din scrierile de odinioară ale Sfinţilor Părinţi, păstrând întreg respectul pentru prezentul cu care ne identificăm. Măreţia lor de neîntrecut stă tocmai în felul în care au ştiut să comunice creştinilor din epoca lor adevărurile Evangheliei şi ale vieţii creştine.
La drept vorbind, viaţa şi opera Părinţilor Bisericii nu face altceva decât să ne ofere învățături, imbolduri şi sugestii pentru
lucrarea noastră creştină actuală. La rândul lor, cei vechi au fost în perfectă armonie cu contemporanii lor, în folosul
cărora au acţionat. Ei au reuşit să găsească în doctrina creştină răspunsul cel mai sigur pentru lămurirea
şi orientarea contemporanilor lor, răspunzând în duh ortodox la întrebările dominante ale vremii lor.
Tocmai însă pentru că au fost atât de ancoraţi în veac, exercită şi azi o profundă şi durabilă influenţă.
Aceşti strălucitori luceferi ai ştiinţei şi învăţăturii, vrednici de o neştearsă amintire, deşi s-au săvârşit din viaţă, trăiesc şi
acum prin autoritatea şi credinţa lor şi, chiar dacă nu mai sunt trupeşte în biserică, glasul şi învăţătura lor sunt
la fel de puternice ca înainte.
Adevărurile propovăduite de aceşti corifei ai teologiei creştine şi cuvintele lor inspirate nu au fost îngropate de uitare şi nu s-au diminuat în secolele de când au fost rostite. Literatura patristică este atemporală şi nu devine desuetă sau vetustă. Ea este
mereu actuală, căci, ca orice capodoperă, ea „scapă de sub acţiunea Timpului. E un corp bine închegat. E un
moment cristalizat, deşi trecător. E scoasă din flux”.
Învăţăturile patristice constituie adevărate focare de lumină ce răspândesc puternice raze călăuzitoare pentru
stadiul actual şi de perspectivă al teologiei. Ele nu trebuie înţelese şi primite ca aparţinând unor vremuri trecute, căci nu trebuie să ne întoarcem la trecut şi să trăim cufundaţi în el; nu ne gândim să ne întoarcem la epoca patristică şi să o luăm de model, ci înseamnă însă a lua din literatura patristică „duhul de totdeauna al Ortodoxiei şi a-l păstra cu sfinţenie, ca îndreptar al credinţei
şi al vieţii ei, ca remediu al suferinţelor ei, ca împlinire a lipsurilor ei, ca garanţie a existenţei ei”, căci „ţinta noastră este înainte, nu înapoi.
Şi dacă totuşi stejarul îşi adânceşte rădăcinile în pământ, nu o face fiindcă voieşte să crească de-a-ndoaselea în sânul pământului, ci pentru că din pământ el trage puteri spre a se ridica către cer şi pentru a întrece toate ierburile şi toate buruienile care
numai de la suprafaţă îşi sorb puterile pentru viaţa lor”.
Aşadar, avem misiunea nu numai de a studia şi de a pune în lumină lucrările Părinţilor, ci trebuie să le şi interpretăm
„în lumina experienţei noastre de astăzi, ba mai mult, să interpretăm experienţa noastră contemporană în lumina învăţăturii Părinţilor”.
Din punct de vedere teologic creştin, a trăi în actualitate înseamnă a cunoaşte problemele religioase ale vremii noastre, a da
răspuns năzuinţei după mântuire a oamenilor credincioşi, în lumina Evangheliei Mântuitorului şi a scrierilor Sfinţilor
Părinţi.
Pr. Asist. Dr. LIVIU PETCU – IUBIREA NEMĂRGINITĂ A LUI DUMNEZEU PENTRU NOI
