Iubiții mei,
cei care îi cinstesc pe Sfinți…cunosc ce fac Sfinții pentru oameni. Ce minuni fac Sfinții pentru oameni…când oamenii își deschid inima către ei. Când li se roagă cu inimă pocăită, plină de durere pentru păcatele lor…dar și ale întregii lumi.
Pentru că atunci când îți pasă de tine…începe să îți pese și de ceilalți. Iar dacă îți pasă de ceilalți…înțelegi sensul pelerinajului: acela de a ne uni în jurul unui Sfânt pentru a ne bucura împreună cu el…și între noi.
Însă cine nu înțelege bucuria pelerinajului…e atent doar la câți bani strânge Biserica de la pelerini…la cine s-a mai îmbrâncit…și la câți li s-a făcut rău.
Dar e bine să ți se facă rău…la Sfinți…decât să ți se facă rău de atâta băutură…sau de atâta plăcere…
Nevoința de a veni și a te ruga la Sfinți e una cuvioasă, una care te liniștește și te umple de pace…pentru că venitul rău ți se putea întâmpla oriunde.
Și acum, la sărăcia noastră, poți muri oriunde…sau oriunde ți se poate face rău…chiar dacă te văd sau nu te văd camerele de luat vederi.
Cu alte cuvinte: ce rost are să mergi spre Sfinți? Și de ce Sfinții nu au pur și simplu niște „rămășițe pământești” ci Sfinte Moaște?
Pentru că venirea spre Sfinți e învățarea comuniunii, învățarea lui a fi împreună…iar Sfinții nu au niște „cadavre” pe care le sărutăm ci niște „comori de har” prin care mirosim…Împărăția lui Dumnezeu.
Iar dacă ei sunt martorii Împărăției…atunci marile vedete/ noutăți ale lumii sunt Sfinții…pentru că ei ne vestesc prin viața, cuvintele și Sfintele lor Moaște…Împărăția lui Dumnezeu/ lumea ce va să vină.
Pentru că nu căutăm noi noutatea? Altfelul zilnic? Atunci asta e noutatea: schimbarea zilnică în bine. Transfigurarea noastră!
Și dacă vrem să vedem dacă suntem în bine…trebuie să fim mereu cu Sfinții Lui, să ne vedem prin vorbele și viața lor viața noastră…să îi rugăm pe ei să ne dea lecții de viață.
Tocmai de aceea un pelerinaj ne face întotdeauna avizi de a citi teologie și de a ne ruga…și nu de a căsca.
Ne trezește.
Ne face să fim atenți…
Și să înțelegem de ce Sfântul Dimitrie din Tesalonic privește din Icoanele lui spre noi cu arma în mână.
Da, el a fost militar…și a fost străpuns cu sulițele pentru credința în Hristos Dumnezeu…în primii ani ai secolul al IV-lea d. Hr.
Însă Sfintele Icoane nu ne îndeamnă la război între nații…ci la un război duhovnicesc, cu demonii și cu păcatele.
De aceea trezvia, privirea lui sigură înspre noi dar plină de cuviință…e un îndemn spre a îndrăzni în Hristos, spre a îndrăzni să facem binele și să ne bucurăm dar și să suferim pentru binele pe care îl facem.
Pentru că, în mod inevitabil, făcând binele vom stârni reacții adverse de la demoni și de la oameni…
Nu însă și de la Sfinții lui Dumnezeu…
Ei ne vor ajuta să înțelegem ceea ce doar intuim…să prețuim calea spre El…să o vedem tot mai clar…
Însă, au dreptate și cei care văd doar afaceri bisericești în jurul pelerinajului. După cum și cei care văd doar mersul la Sfinți…
Primii văd, în mod preponderent, latura văzută a lucrurilor…pe când ultimii, pelerinii, accentuează latura experimentală, duhovnicească, a întâlnirii cu Sfinții.
Însă pelerinajele se fac cu bani…și Bisericile se întrețin cu mulți bani.
Da, dar nu numai cu bani…ci și cu mult har și cu multe eforturi duhovnicești…
De aceea trebuie să împletim întotdeauna văzutul cu nevăzutul la un pelerinaj…cât și în percepția noastră despre Biserică.
Pentru că, dacă reducem Biserica la afacerile și păcatele ei nu mai Îl vedem pe Dumnezeu lucrând în ea…sau dacă vrem să Îl vedem doar pe Dumnezeu lucrând în ea și pe toți Sfinți…nu mai găsim slujitori care să fie „atât de Sfinți” pe cât ne trebuie.
Dar adunându-ne la un loc, văzându-ne unii pe alții, ne cunoaștem bunele dar și limitările noastre…
Pelerinajul și slujba, venitul la conferință sau colocviu, oriunde suntem împreună revelează adâncul nostru…dar și suspinul nostru.
Pentru că și neîmplinirea, păcatul nostru…e comunitar, afectează comunitatea…chiar dacă l-am făcut în ascuns.
Iar priveliștile acelea dramatice…în care…au fost martirizați Sfinții lui Dumnezeu erau tablouri vii ale măreției umane…dar și ale
josniciei umane.
Pentru că torționarii și cei avizi de cruzimi se bucurau…iar creștinii erau siderați. Erau plini de durere pentru ce puteau să facă unii oameni…semenilor lor.
De aceea am accentuat faptul că armele Sfinților noștri militari nu apar în Sfintele lor Icoane pentru a îndemna la vreun „război sfânt” împotriva păgânilor și a ereticilor…ci la unul duhovnicesc: împotriva propriilor noastre patimi.
De ce? Pentru că scopul vieții noastre e de a scoate păcatul, pornirea spre rău din noi și de a ne umple de iubirea Lui.
Pentru că semnul de identificare al creștinilor nu este doar râvna pentru Ortodoxie…prin care vrem să îi mitraliem pe alții…ci râvna care iubește.
Râvna care îl iubește teologic pe celălalt.
Care îl iubește delicat.
Care îi arată în ea însăși pe Dumnezeu,
Care cheamă…dar nu forțează oamenii spre a face binele.
Și de ce râvna care iubește, care îl iubește pe celălalt cu iubirea lui Dumnezeu, e semnul Ortodoxiei?
Pentru că iubirea e relație și râvna pentru adevăr trebuie să fie în relație…și nu doar o asumare a unor lucruri scrise.
Căci dacă ne uităm cu atenție la altfel de „credincioși”, în istoria trecută și recentă, care iau omorât, i-au ars, i-au jupuit de vii pe cei care nu avea „râvna lor”…înțelegem ce pericole ne pasc și pe noi…dacă vrem să îi ortodoxizăm cu forța pe alții.
Însă râvna reală, teologia reală e aceea care nu face binele cu forța…chiar dacă are binele care te sfințește.
E cea care acceptă capacitatea celuilalt de a înțelege, de crea, de a se ruga, de a posti…și care îl sprijină cu iubire spre o tot mai mare înțelegere.
Acesta fiind motivul pentru care am pledat și voi pleda pentru delicatețe în relații, pentru cunoaștere continuă a credinței noastre dar și a neputințelor noastre, pe comunicare și respect reciproc, pe asumarea a ceea ce ești.
Fără acestea toate suntem niște ortodocși aroganți și autosuficienți, care nu au timp de detalii…tocmai pentru că nu sunt oameni ai detaliilor.
Însă sfințenia e formată din detalii…
Din momente fără de care nu poți merge mai departe…ci te întorci ca racul…
Și în momentele de cumpănă, în momentele când trebuie să alegi…ai nevoie de ajutor, de luminare, de sprijin…și din partea Sfinților…dar și din partea slujitorilor Bisericii.
Ai nevoie de cuvântul și de fapta venite la…momentul potrivit.
De aceea în pelerinajele, în orele noastre de citire și de rugăciune, în odihna noastră…nu trebuie să uităm că ne pregătim pentru a da răspunsuri…și pentru noi…și pentru confrații noștri.
Iar Sfântul Dimitrie din Tesalonic, care izvorăște mir dar și multe minuni și întrajutorări a dat și dă răspunsuri pentru noi…pentru că și-a asumat viața și veșnicia cu Dumnezeu.
Fapt pentru care suntem îndemnați să luăm foarte în serios viața și relațiile noastre…pentru că ele trebuie să fie răspunsuri clare, fără echivocuri, pentru veșnicie.
Pentru că el luând în serios grija pentru alții și purtând/ răbdând chinuri pentru Stăpânul Bisericii a devenit „mare apărător întru primejdii”, după cum spune troparul său.
Mai ales în cutremurele înfricoșătoare de pământ…dar și în cele sufletești…
Pentru că a ieși biruitori în luptele noastre interioare e tot la fel de important ca și pacea lumii.
Căci doar atunci când ești împlinit și plin de har…pacea lumii e o bucurie peste bucuria din tine. Dar când ești asediat și înăuntru și în afara ta…viața e un chin.
Iar noi venim cu chinurile noastre la Sfinți, ca la niște prieteni, și vedem cât de folositori sunt pentru noi!
Ce doctori, ce psihologi, ce prieteni, ce povățuitori de nota o mie sunt Sfinții.
Dar numai atunci când renunțăm la buna părere despre noi, la orgoliu, la superbie, la vanitățile de tot felul…și ne umplem de bunătatea și de frumusețea Sfinților.
Iar de Sfinții lui Dumnezeu și de Sfintele lor Moaște și Icoane trebuie să ne atingem mai întâi cu sufletul, prin rugăciune…pentru ca să simțim apoi…și prin trupul nostru bucuria întâlnirii cu ei.
Și Dumnezeu să ne dea tuturor să ne întâlnim cu Sfinții Lui…și să învățăm de la ei, de la toți, cum să Îl cinstim pe Dumnezeu Cel în Treime închinat și slăvit, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus- Pradicationes vol 5
